Vor fi luate măsuri pentru salvarea salinei Praid și ameliorarea efectelor în zonele afectate de inundații

Realizator: Gabriela Mitrovici – Comitetul Județean Harghita pentru Situații de Urgență va analiza și adopta duminică măsurile pe termen scurt pentru salvarea salinei Praid, stabilite sâmbătă la ședința specială la care au participat președintele, mai mulți miniștri și toate instituțiile implicate în intervenție. Șeful statului și premierul interimar au anunțat că, după verificările pe care le va face Corpul de control, vor fi trași la răspundere cei care vor fi găsiți vinovați pentru că nu s-au luat măsuri preventive. Nicușor Dan a promis și că se vor găsi soluții de protecție pentru persoanele afectate, salariații minei și firmele din turism din zonă.
Nicușor Dan: Pentru oamenii care sunt afectați, pe de o parte sunt cam 130 de oameni care lucrau în mină și care nu mai au în momentul ăsta obiectul muncii, vor fi niște forme de compensare. Trebuie să ne uităm și la contractul colectiv de muncă. De asemenea, pentru foarte multe persoane care trăiau din turism aici și aveau o formă organizată de a face asta, guvernul se va gândi la niște măsuri, așa cum au fost cele din perioada pandemiei.
Realizator: Zone grav afectate de inundațiile din ultimele zile sunt și în județul Covasna, unde va merge duminică premierul interimar Cătălin Predoiu și unde s-a aflat sâmbătă și președintele Nicușor Dan. Șeful statului a subliniat că este nevoie de acțiune sistematică pentru prevenirea inundațiilor; trebuie făcute proiecte de diguri și eșalonată realizarea lor în timp.
Nicușor Dan: Am văzut ce s-a întâmplat și trebuie să acționăm ca autoritățile să-și facă treaba. Cei doi primari din zonă au spus că soluția este niște diguri care să fie consolidate și supraînălțate. Va exista, în funcție de pagubele pe care le-au avut fiecare, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, o despăgubire din partea statului de la fondul de rezervă, asta pe termen scurt. Și pe termen lung, trebuie să facem, cum am spus, sistematic pe toate zonele care au risc de inundații, să consolidăm digurile./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 31 mai)