Realizator: Mira Gomboș – România riscă să piardă fonduri europene începând cu finalul anului viitor, însă pericolul nu este iminent – este de părere vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. Creșterea cheltuielilor nete prezintă riscuri clare pentru corectarea deficitului excesiv până în 2030. În aceste condiții, executivul de la Bruxelles recomandă Consiliului să adopte o decizie prin care să constate că țara noastră nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea dezechilibrului. Comisia Europeană a publicat de altfel recomandări miercuri privind bugetele statelor membre, iar corespondentul RRA Bogdan Isopescu a aflat detalii de la vicepreședintele Comisiei, Roxana Mînzatu.
Roxana Mînzatu: Vorbim despre o posibilitate, ca urmare a unor etape care vor fi parcurse în cadrul legal aplicabil. Comisia Europeană lucrează cu România și la nivel tehnic, și în dialogul politic pentru a evita această posibilitate, ca în 2026 să se ajungă la o potențială suspendare a unei componente a fondurilor angajate. Există toate șansele ca în lunile care urmează, în etapele care urmează, în dialogul acesta dintre România și Comisia Europeană, să fie prezentate măsurile pe care România le ia pentru a readuce deficitul pe un traseu sustenabil și pentru a evita declanșarea acestei proceduri a macrocondiționalităților./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 iunie)