EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Nicuşor Dan participă la Forumul Naţional pentru Viitorul Agriculturii, organizat de Clubul Fermierilor Români – ora 11:00, la Hotel Crowne Plaza
- alocuţiunea presedintelui va fi transmisă prin sistemul unic de transmisiune în direct şi pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale: https://bit.ly/LIVEPR
– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
* Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” și Medichub Media organizează, în perioada 5–6 iunie, conferința națională „Psihiatria secolului XXI – Dreptul la sănătate mintală între știință, etică și incluziune”, care va avea loc la Palatul Parlamentului
– Camera Deputaților
* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă
- Comisia pentru sănătate şi familie
- Comisia pentru afaceri europene
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
* Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie din Camera Deputaţilor organizează evenimentul internaţional „Artificial Intelligence Approaches in the Field of Oil, Gas, Mining and Energy, including related legislation”, care se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în perioada 5 – 6 iunie, sub egida Comisiei
– Ministere
* Conferinţa „Health Forum: Cancerul poate fi învins prin prevenţie, depistare precoce şi terapie inovatoare! Ediţia 2025” organizată de DC News Media Group – ora 10:00, la Hotel Pullman, sala Beijing & Vienna; transmisă pe platformele DC News, DC News TV şi DC Medical, pe paginile de Facebook ale acestora şi pe canalul de YouTube DCNews. Invitaţi: ministrul interimar al Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, Alexandru-Florin Rogobete, preşedintele Comisiei Oncologice din Ministerul Sănătăţii, Michael Schenker, preşedintele CNAS, Horaţiu Remus Moldovan, preşedintele ANMDMR, Răzvan-Mihai Prisada, preşedintele Consiliului Director al Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală din România, Răzvan Ovidiu Curcă, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, preşedintele COPAC, Radu Gănescu
– Apărare
* Târgu Mureş: Prima ediţie a Forumului destinat Forţelor pentru Operaţii Speciale – Southeast Europe Special Operations Forces – SEESOF 2025 Forum & Expo, eveniment organizat de Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş – ora 10:00, la sediul universităţii, str. Gh. Marinescu nr. 38
– Partide
* Ploieşti: Conferinţă de presă organizată de PSD Ploieşti – ora 11:00, la sediul filialei, str. Gheorghe Lazăr, bl. CC Sud
– Culte, Biserică
* Alba Iulia: Preotul Bogdan Tătaru-Cazaban de la Biserica Bucur Ciobanul din Capitală ajunge la Alba Iulia, la invitația Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), unde va susține Conferința „Sinodul I Ecumenic și învierea lui Lazăr. Istoria unei receptări”. Evenimentul este organizat în contextul împlinirii a 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic, dar și al aniversării a trei decenii de la înființarea ASCOR Alba Iulia. Conferința va avea loc, începând cu ora 18:00, la sala „Atrium Centurionum” a Consiliului Județean Alba. Evenimentul va include și un recital al Grupului vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca. În ultima parte a evenimentului va avea loc lansarea cărții „Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor”, volum semnat de către părintele dr. Bogdan-Tătaru Cazaban, la Editura Spandugino din Capitală
* Şumuleu-Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Ordinul Franciscan din Şumuleu-Ciuc şi Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc privind pelerinajul din Şumuleu-Ciuc – ora 11:30, în faţa bisericii franciscane din localitate
– Ambasade
* Ambasada Franţei în România organizează, de la ora 11:00, la Reşedinţa Franţei (Strada Biserica Amzei nr. 13-15), o conferinţă de presă pe tema dezinformării, la care va lua cuvântul Nicolas Warnery, Ambasadorul Franţei în România
– Juridic
* Curtea Constituţională a României: şedinţă publică – ora 10:00 şi de plen
- Curtea Constituţională a României discută sesizarea fostului preşedinte Klaus Iohannis în legătură cu modificarea articolului 24 alineatul 3 din Legea fondului funciar. Actul normativ, trimis pe 19 iulie 2024 la CCR, introduce în categoria construcţiilor pentru care Comisia judeţeană de fond funciar va putea emite, la cerere, titluri de proprietate a construcţiilor edificate şi de fostele întreprinderi agricole de stat, de fostele societăţi comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, de fostele staţiuni de maşini agricole, precum şi a celor edificate de fostele cooperative meşteşugăreşti
* Consiliul Superior al Magistraturii: şedinţa Secţiei pentru judecători – ora 11:00
* Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comert și Industrie a României și Wolters Kluwer România vor organiza în perioada 5 – 6 iunie o nouă ediție a Conferinței BUCHAREST ARBITRATION DAYS (BArD) – prima și cea mai mare conferință din România dedicată arbitrajului comercial internațional, aflată acum la cea de-a 6-a ediție. Bucharest Arbitration Days reunește anul acesta peste 40 de experți în arbitraj internațional din 14 țări și de pe patru continente. Reprezentanți ai instituțiilor de arbitraj, arbitri, consilieri interni și externi, avocați, etc. vor dezbate în cadrul celor șapte sesiuni programate tema fundamentală a Reevaluării accesului la justiție și a procesului echitabil în arbitrajul internațional, cu implicații majore pentru legitimitatea arbitrajului internațional ca mecanism de soluționare a litigiilor
– Administraţie
* De la ora 14:00, se va dezbate „Regulamentul-cadru în vederea închirierii spaţiilor cu destinaţie sportivă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat aflate pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti”. Dezbaterea se va desfăşura cu participare fizică la sediul Primăriei Sectorului 3 din Calea Dudeşti nr. 191, dar şi online în sistem de videoconferinţă
* Conferinţe de presă organizate de:
- Palatul Copiilor Slatina, dedicată celei de-a V-a ediţii a „Festivalului Căluşului Oltenesc”, care se va desfăşura în Săptămâna Rusaliilor – ora 10:30, la sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Olt
- Consiliul Judeţean Sibiu, pe subiectul reorganizării şi eficientizării economice a Filarmonicii de Stat Sibiu – ora 11:00, la Sala de şedinţe a sediului, str. General Magheru nr. 14
* Bistriţa: Activităţi organizate de Primăria municipiului Bistriţa pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, în parteneriat cu unităţi de învăţământ şi asociaţii – ora 12:00, în Parcul Regele Mihai I al României
* Ciugud, jud. Alba: A treia ediţie a târgului-festival de utilaje pentru construcţii – RoBuild (5-7 iunie)
* Kiev: Municipiul Timişoara va fi reprezentat la Summitul Internaţional „Cities and Regions – United for Peace and Security”, care se va desfăşura în perioada 5 – 6 iunie, la Kiev, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Prezenţa la acest eveniment reflectă angajamentul Primăriei Timişoara de a fi parte activă în eforturile internaţionale de solidaritate, reconstrucţie şi cooperare între comunităţi. Summitul de la Kiev este parte a unui program internaţional care pregăteşte Conferinţa pentru Reconstrucţia Ucrainei, ce va avea loc la Roma, în perioada 10 – 11 iulie. Printre temele aflate pe agendă se numără: integrarea europeană a Ucrainei, reconstrucţia oraşelor afectate de război, dezvoltarea economică regională, sprijinirea veteranilor, revitalizarea comunităţilor locale şi reintegrarea socială. Primăria Municipiului Timişoara a fost invitată să participe şi să împărtăşească din experienţa sa în domenii precum dezvoltarea urbană, gestionarea fondurilor europene şi incluziunea socială. Municipiul va fi reprezentat de către şeful Serviciului Cooperare Internaţională şi Economică al Primăriei, Alexandru Vărzaru, şi de consilierul local Ovidiu Merean
– Organizaţii
* Constanţa: Au loc două evenimente simbolice dedicate valorilor Rotary Internaţional: dezvelirea totemului Rotary – ora 10:00, Parcul Tăbăcăriei, lângă Hotel Zodiac şi instalarea Simbolului Păci – ora 11:00, Parcul Tăbăcăriei, zona Delfinariu (vizavi de intrarea principală). Ceremonia de dezvelire a „Simbolului Păcii” marchează angajamentul clubului Rotary Cetatea Tomis faţă de promovarea armoniei între culturi şi popoare. Evenimentul va reuni membri ai cluburilor Rotary Cetatea Tomis, reprezentanţi ai comunităţilor multietnice din Constanţa, precum şi invitaţi speciali din Districtul Rotary 2241 – România şi Republica Moldova
* Mamaia: Conferinţa „Rotary în acţiune: Construim Comunităţi, Schimbăm Vieţi”, organizat de District 2241 – Rotary România şi Republica Moldova, ce are loc în perioada 5 – 9 iunie, – ora 12:00, la hotel Iaki
– Social
* În cadrul evenimentului internațional „În fața războiului – Dialoguri europene”, în premieră la București (3 – 5 iun.), astăzi au loc:
- în ultima zi a evenimentului, participanții sunt invitați să reflecteze, în cadrul a două mese rotunde care au loc la la Cinema Elvire Popescu, asupra diplomației ca instrument într-o lume tot mai tensionată, și să analizeze, alături de invitați speciali, cât de realistă și de necesară este o apărare colectivă și suverană europeană
- ora 16:30 – prima masă rotundă de la: „Diplomația: piesa de schimb într-o lume aflată în conflict”, un eveniment care îi aduce alături pe Tygran Galstyan, ambasadorul Armeniei în România, pe Thorniké Gordadzé (Georgia), cercetător la Institutul „Jacques Delors” și fost Ministru de stat pentru integrare europeană și euroatlantică al Republicii Georgia, și pe Irina-Raluca Zidaru, director general pentru amenințări hibride la Ministerul român al Afacerilor Externe. Moderator: Emilie Aubry (Franța), jurnalist ARTE- la Cinema Elvire Popescu
- ora 18:30 – a doua masă rotundă, cu tema „Este posibilă o apărare colectivă și suversană europeană?” – la Cinema Elvire Popescu. La eveniment iau parte: David Cadier (Franța), specialist în apărare pentru Europa de Est la Institutul „Jacques Delors”, și Generalul maior în rezervă Paul Hurmuz, militarul român cu cea mai înaltă funcție militară din serviciile de intelligence ale NATO. Moderator: Fabien Cazenave, jurnalist Ouest-France
– Economic
* Clubul Fermierilor Români organizează Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, reuniune dedicată prezentării concluziilor și promovării inițiativelor importante rezultate din seria celor șase Forumuri Regionale desfășurate în ultimele luni – ora 10:00, la Crowne Plaza. Evenimentul reunește lideri guvernamentali, fermieri, investitori și experți pentru lansarea a patru inițiative strategice dedicate transformării agriculturii și dezvoltării industriei agroalimentare românești: competitivitatea lanțului agroalimentar – radiografia balanței comerciale și soluții concrete pentru diminuarea deficitul principalelor produse finite; investiții strategice public – private pentru creșterea competitivității; gestionarea riscurilor climatice; digitalizarea fermelor
* Societatea Oil Terminal va demara, de la această dată, plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2024, valoarea dividendului brut fiind de 0,00447719 lei pe acţiune, informează compania printr-un raport remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti. Toţi acţionarii Oil Terminal înscrişi în Registrul Acţionarilor, ţinut de către Depozitarul Central SA, la data de 19 mai 2025 (data de înregistrare), au dreptul să încaseze dividende aferente anului 2024. Plata dividendelor nete aferente exerciţiului financiar 2024 se efectuează în lei, iar dividendele neridicate se prescriu după 3 ani de la data începerii plăţii acestora, conform dispoziţiilor legale
* Com. Ciugud, jud. Alba: Comuna Ciugud va găzdui, în perioada 5 – 7 iunie, a III-a ediţie a târgului-festival de utilaje pentru construcţii – RoBuild, cel mai important eveniment expoziţional dedicat sectorului utilajelor şi tehnologiilor pentru construcţii din România şi din regiunea est europeană. Evenimentul expoziţional este organizat pe durata a trei zile: joi, vineri şi sâmbătă, într-un format tip festival, în care participanţii (expozanţi, parteneri şi vizitatori) vor putea discuta, vor putea testa utilajele în zona dedicată demonstraţiilor, vor putea savura preparatele delicioase gătite pe loc sau vor putea veni împreună cu copiii pentru care vor fi pregătite surprize şi o zonă de joacă
* Iași: Are loc sesiunea plenară a Forumului Economic de la IAȘI 2025 (4-5 iun.), începând cu ora 9:30, la Hotel Traian, în sala Eminescu. Prezentările programate vor pune la dispoziția audienței informații despre sursele de finanțare disponibile pentru organizațiile publice și private, vor oferi exemple de bună practică și studii de caz relevante pentru parteneriatele de dezvoltare a comunităților
– Medicină, Sănătate
* Craiova: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova organizează a cincea ediţie a Conferinţei Internaţionale de Chirurgie HEROES, care se va desfăşura în perioada 5-7 iunie 2025. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Societatea Eleno-Română de Chirurgie şi Academia Română de Ştiinţe Medicale.
- Deschiderea oficială – orele 19:00-19:30, în Aula Magna a UMF Craiova, situată pe Strada 1 Mai nr. 66
– Academie
* Cluj-Napoca: Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, şi Editura Şcoala Ardeleană organizeayă, de la ora 12:00, la sediul filialei (str. Republicii, nr. 9), o întâlnire cu prof. Dan Petru Cristea, membru corespondent al Academiei Române, care e prilejuită de lansarea ultimului său roman „Un fluture s-a aşezat sub talpă şi alte câteva lucruri mici de foarte mare importanţă”, apărut recent la Editura Şcoala Ardeleană. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul acad. Doru Pamfil, preşedintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, criticul literar Rodica Marian, poetul şi eseistul Ştefan Melancu, lectorul universitar Mihaela Mureşan şi Vasile G. Dâncu, directorul Editurii Şcoala Ardeleană
– Istorie
* Ungaria: Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Biblioteca Orăşenească Mogyorossy Janos din Gyula, organizează lansarea volumului „În labirintul speranţei. Capitole din istoria maghiarilor din Arad între 1944 şi 1989” – ora 18:00 (ora Ungariei), în Sala de lectură Simonyi a bibliotecii din Gyula. Volumul – apărut iniţial în anul 2020, sub titlul „A remeny utvesztojeben” – a fost recent tradus în limba română, ediţia fiind coordonată de dr. Doru Sinaci şi Gabriel Roman. La eveniment vor participa, în calitate de invitaţi: Konya Istvan, viceprimar al oraşului Gyula, dr. Doru Sinaci, coordonator al Comitetului Monografic Judeţean Arad, autorii Puskel Peter şi Ujj Janos, Ionel Bulbuc, director al Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol” Arad, precum şi Gabriel Constantinescu şi Gabriel Roman, traducători ai ediţiei în limba română
– Învăţământ
* Elevii şi profesorii vor avea zi liberă, cu ocazia Zilei Învăţătorului
* Cluj – Napoca: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lansează oficial proiectele de inteligenţă artificială educaţională eStudent AI (care oferă o experienţă academică personalizată studenţilor) şi eCampus (care digitalizează procesele administrative şi operaţionale ale universităţii), create de doi tineri români, o premieră în România – ora 12:00, în Amfiteatrul Facultăţii de Inginerie Industrială, Robotică şi Managementul Producţiei, bd. Muncii nr. 103-105
* Craiova: Deschiderea oficială a celei de-a cincea ediţii a Conferinţei Internaţionale de Chirurgie HEROES organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova în parteneriat cu Societatea Eleno-Română de Chirurgie şi Academia Română de Ştiinţe Medicale – ora 19:00, în Aula Magna a UMF Craiova, str. 1 mai nr. 66
– Mass-Media
* Şedința Consiliul Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei
– Cultură
* Saxofonistul și compozitorul Will Vinson, un nume marcant în jazz-ul internațional, este invitatul special al Big Band-ului Radio, în concertul prezentat de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta Simonei Strungaru. Seara inaugurează o nouă serie de concerte, inițiată de ansamblul Radio România și intitulată „Contemporary Jazz Masters”, evenimente ce vor fi concepute în jurul unor artiști care au devenit repere ale scenei mondiale de jazz. Un alt invitat special al serii de la Sala Radio va fi celebrul trompetist Alex Sipiagin, unul dintre cei mai creativi muzicieni ai scenei jazzului contemporan
- Cu ocazia acestui concert, Editura Casa Radio readuce în atenția publicului albumul „Wind Dance”, la realizarea căruia au participat atât Will Vinson, cât și Alex Sipiagin. Astfel, la finalul concertului, Will Vinson, Alex Sipiagin și Simona Strungaru vor oferi publicului o sesiune de autografe pe acest CD, în foaierul central al Sălii Radio
* Intrare liberă în prima joi din lună, 5 iunie la expoziția de bază a MNLR, str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la sediul expozițional din Calea Griviței nr.64-66 şi Casele memoriale ale MNLR – ora 10:00 – 18:00
* Expoziţia-performance „IMERSIV” a artistului Sebastian Raţiu va putea fi vizitată în perioada 5 – 14 iunie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava. Vernisajul va avea loc la ora 16:00, în cadrul Festivalului Internaţional Zilele Teatrului „Matei Vişniec”. Prezintă prof. dr. Raluca Schipor Baban. Coregrafia – Veliche Alice. Versuri – Matei Visniec. Video – Mihai Nistor. Muzica – Anita Petruescu. Printre partenerii media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* În intervalul 5 – 15 iunie (București) și 18 – 22 iunie (Sibiu), are loc o celebrare a artei și culturii, în cadrul celei de-a cincea ediții Fiți cu-Minți Creative Fest, în cadrul căreia vor fi aduse în fața publicului o varietate de forme de artă vizuală, muzică și arte performative, toate gândite pentru a însufleți următoarea generație de artiști și creativi. Se vor picta peste 200m pătrați! Spațiiel principale care vor găzdui festivalul în acest an sunt: la Kraft Market, Goethe Institut, Hidden Social Space si Adams Coffee Bar and Bistro, incluzând în perioada 5-15 iunie spaţii cunoscute precum: Dumicat, ViceCream, Milu Cafe, ALTRNTV Shop (în București) și Racolaj (Sibiu). Printre partenerii media: Radio Romania Actualități. Din program:
- Deschidere la Goethe Institut, ora 18:00
* Legendarul duo pianistic, format din Katia și Marielle Labèque, va concerta, pe 5 și 6 iunie, împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Programul serii cuprinde Simfonia nr. 25 în sol minor, KV 183 și Concertul în mi bemol major pentru două piane și orchestră, KV 365 de Wolfgang Amadeus Mozart, precum și Simfonia nr. 10 în re major, D 936A de Franz Schubert, prezentată în premieră publicului în România – ora 19:00, la Ateneu
* Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi Centrul de Cultură Arcuş invită publicul la prima expoziţie de sculptură din acest sezon. Expoziţia prezintă lucrările artistului Cătălin Hrimiuc la Galeria Madrigal, găzduită în una dintre cele mai frumoase case din Bucureşti. Vernisajul are loc în prezenţa sculptorului Cătălin Hrimiuc şi a artistei vizuale Simona Tănăsescu – ora 19:00, la Casa Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11. Printre partenerii media senumără: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Vernisajul expoziţiei „Frecvența Mann”, expoziție de artă sonoră care celebrează 150 de ani de la nașterea lui Thomas Mann printr-o abordare inovativă a unor teme importante din opera și viața sa – ora 19:00, la Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Expoziția este organizată de Institutul Goethe, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, și va fi deschisă în perioada 5 iunie – 31 august
* Expoziția principală a anualei NAC – Neo Art Connect/ Anuala de artă și știință cu tema „Comunitate” are loc în perioada 5 – 30 iunie, la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”. Vernisajul va avea loc de la ora 19:00. În premieră sunt prezentate lucrările celor 5 bursieri NAC. Ediția a III-a, Serena Stan și Ciprian Constantinescu (GuessWhat – Riddle Eye with AI for Solving), Carla Cezara Pădurean (CENS.US – Cartografierea experiențelor comune), Peter Leidl (Packets), Ioana Nicoară (Țesătura care ne leagă – urzeala femeilor) și Mihai Aureliu Savin (Not to be reproduced / A nu fi reprodus”), alături de o selecție de importanți artiști și practicieni la intersecția științelor cu zonele creative din țară și străinătate
* Cea de-a V-a ediție a unuia dintre cele mai importante festivaluri dedicate muzicii de orgă din România – Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae – se desfășoară în perioada 1-15 iunie, în mai multe spații culturale și de cult din București, reunind artiști internaționali de prestigiu, coruri de elită, concerte-concept și evenimente educative dedicate publicului de toate vârstele. Organizat în parteneriat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București și Asociația Enarmonia, festivalul reunește interpreți de talie internațională, dar și tineri laureați ai Concursului Național de Interpretare „Ada Ulubeanu” sau elevi ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” din București. Din program:
- De la ora 19:00, la Biserica Labirint (Str. Labirint 116) Vlad Vișenescu (Suedia), organistul bisericiii Alla Helgons din Södertälje, va susține un concert cu lucrări de: G. Muffat, G. Frescobaldi, O. Lindberg, O. Messiaen
* București/ Galați: KineDok, programul european care promovează documentare creative în spații alternative, revine în toată țara cu un nou catalog de filme și o nouă identitate vizuală, realizată de Daniel Bratosin. Ediția cu numărul 11 se desfășoară până în aprilie 2026 în muzee, biblioteci, licee, grădini, hub-uri creative sau librării, dar și într-o fostă mină. Proiecțiile sunt organizate de peste 20 de parteneri locali, coordonați de organizatorul național, Asociația One World Romania. Selecția ediției cuprinde 17 filme și două experiențe VR imersive. Din program:
■ Deschiderea noii ediții are loc în București, Galați și Valea Jiului cu proiecții ale documentarului „Cealaltă” / „The Other One”, regizat de Marie-Magdalena Kochová, care explorează un subiect adesea neglijat, prin ochii unei adolescente: nevoile fraților sănătoși din familiile cu copii cu dizabilități. Prin intimitatea sa, filmul dă voce tuturor celor care s-au simțit vreodată limitați în rolul de „celălalt copil”
- Proiecția din București are loc pe 5 iunie, de la ora 18:30, la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant” (Aleea Țibleș, nr. 64) din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. După proiecție urmează o discuție cu Silvia Ciubotaru, psihologă și psihoterapeută cu o vastă experiență în proiecte de educație și cultură pentru tineri
- La Galați, proiecția va avea loc tot pe 5 iunie, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă Vizuală (Str. Tecuci, nr. 3), unul dintre cei mai longevivi parteneri locali KineDok România
* Cluj-Napoca: La Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, are loc un concert în cadrul turneului naţional „Origins – A Story of Rhythm”, un nou proiect muzical de excepţie situat la graniţa dintre world music, jazz şi muzica cultă-contemporană, care îi aduce pe aceeaşi scenă pe unii dintre cei mai îndrăgiţi muzicieni români: flautistul Matei Ioachimescu (conf.univ.dr. la Facultatea de Muzică şi Teatru din UVT), alături de Irina Rădulescu (marimbă, care este doctorandă FMT-UVT), Răzvan Florescu (vibrafon), Arthur Balogh (contrabas, cadru didactic FMT-UVT) şi Filip Goron (tobe). Proiectul este organizat de Asociaţia Haute Culture în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), prin Facultatea de Muzică şi Teatru
* Haţeg: Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului marchează 20 de ani de existenţă – ora 12:00
* Sibiu: Concert simfonic „Omaggio a Nino Rota” , dedicat Zilei Naționale a Italiei (2 iun.) susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor: Paolo Ponziano Ciardi, soliști: Alessandro Marano – pian, Ilaria Loatelli – pian – ora 19:00, la Sala Thalia. În program: Nino Rota – Concert pentru pian și orchestră în Do major, Nino Rota – Concertul pentru pian și orchestră „Soirée”, Nino Rota – „Balli per piccola orchestra” și Nino Rota – „Prova d’orchestra”
* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolul – invitat „2025: Nouameapiesă?” pe un text semnat de dramaturgul Peca Ştefan, produs de Asociaţia Narative, în cadrul proiectului „Narative şi intersecţii performative”, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Intrarea publicului este gratuită, în limita locurilor disponibile. Evenimentul va avea loc de la ora 19:00 şi are o durată de aproximativ două ore, fiind recomandat celor cu vârsta peste 16 ani
* Târgu Mureș: Conferința cu tema „Feminist Replays: Contemporary Adaptations of Classical and Modern Texts/ Relecturi feministe. Adaptări contemporane ale unor texte clasice și moderne” constituie cel de-al 6-lea eveniment public din cadrul programului arhiva feministă de teatru FEM100 – ora 12:00, la Institutul de Cercetări Teatrale și Multimedia al Universității de Arte, strada Mihai Eminescu nr. 9. procesul de Conferința este susținută de profesoara Penny Farfan de la Universitatea din Calgary, Canada, invitată fiind introdusă și prezentată de profesorul Sorin Crișan, rectorul UAT și cercetătoarea în teatru, curatoarea FEM100, Cristina Modreanu
* Vălenii de Munte: Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească” – ediţia a XIX-a, a cărei deschidere oficială va avea loc joi, ora 10:30, la sediul din str. George Enescu, nr. 1-3. Manifestarea ştiinţifică, la care vor participa istorici şi specialişti din reţeaua muzeală naţională, marchează împlinirea a 154 de ani de la naşterea savantului Nicolae Iorga, rememorează rolul şi locul personalităţilor cultural-istorice româneşti a căror activitate este reflectată în muzeele memoriale, reiterează mesajul şi impactul comunitar şi civilizator al instituţiilor muzeale de profil. În cadrul prezentei ediţii, va avea loc:
- Lansare de carte: Nicolae Iorga și Francmasoneria – Cristian Moşneanu – istoric şi autor, Ionuţ Radu – director şi editor, Librex Publishing
- Vernisajul expoziţiei temporare: „Nicolae Iorga şi Viaţa Politică Românească în Documente Inedite şi Medalii” de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi Colecţia „Daniel-Cosmin Obreja” – curatorii expoziţiei: cercetător ştiinţific dr. Cristina Păiuşan – Nuică şi colecţionar Daniel Cosmin Obreja
- Vernisajul expoziţiei temporare: Ceramica – Tehnică, Artă și Poveste
- Depuneri de flori la statuia profesorului Nicolae Iorga din incinta muzeului.
* Londra: Asociația Art Mirror din Cluj-Napoca va reprezenta România la London Design Biennale 2025, eveniment care va avea loc în perioada 5-29 iunie, la Somerset House, în capitala britanică. Artiștii români au fost selectați pentru cea de-a cincea ediție a prestigiosului eveniment, după ce, în urmă cu doi ani, aceeași organizație a asigurat pentru prima dată participarea României la bienală
- Art Mirror va expune o instalație artistică inovatoare, menită să creeze o punte între artă, tehnologie, design sustenabil și promovarea României prin personalități de marcă. Echipa care a conceput și va reprezenta România la London Design Biennale 2025 este formată din: Cristina Cantemir, Cristina Pop, Ioana Raluca Zamfir, Tudor Scripor și Tudor Costin. Participarea României este susținută de Ministerul Culturii, prin patronajul acordat Asociației Art Mirror. După revenirea în țară, instalația va fi prezentată în mai multe orașe, în cadrul unei caravane culturale programate pentru luna septembrie
* Londra: Evenimentul „Enescu 70”, care aduce în prim-plan capodopera lirică „Oedipe”, singura operă a marelui compozitor, este organizat, de Institutul Cultural Român de la Londra, în parteneriat cu Opera Naţională Bucureşti. Pe scenă vor urca baritonul Ştefan Ignat, soprana Bianca Mărgean şi tenorul Liviu Indricău, precum şi pianista Luminiţa Berariu
* Spania: Între 2 şi 5 iunie, spectacolul „Aplauze pentru poet pe scenă… în Spania” aduce trei mari artişti români în fața publicului, de această dată în Peninsula Iberică, unde va ajunge în trei orașe-cheie pentru comunitatea românească – Barcelona, Madrid și Valencia. Realizat de Asociaţia Culturală The Culture Club, Aplauze pentru poet pe scenă… în Spania este un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și are rolul de a promova imaginea României și a culturii române peste hotare. Regia artistică îi aparține lui Ovidiu Miculescu, iniţiatorul acest proiect, conceptul video este semnat de Virgil Oprina, iar regia muzicală de Oltea Șerban-Pârâu. Din program:
- Actorii Emilia Popescu și Demeter András, împreună cu pianistul Cătălin Răducanu, vor duce poezia românească în mijlocul uneia dintre cele mai mari comunități de români din afara ţării printr-o serie de spectacole care se încheie pe 5 iunie, ora 19:00, la Valencia, la The Westin – Carrer d’Amadeu de Savoia, 16, El Pla del Real, 46010, Valencia
* Tel Aviv: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează şi găzduieşte de la ora 18:00, un eveniment dedicat prezentării volumului „Scrieri din istoria evreilor în România” de Silviu Sanie. Cartea a apărut în 2024, la Editura Hasefer. La manifestare vor participa autorul, prof. dr. Silviu Sanie, alături de istoricul israelian Lucian-Zeev Herşcovici. Este vorba despre o lucrare semnată de istoricul şi arheologul Silviu Sanie, „Scrieri din istoria evreilor în România”, rezultat al investigării unor aspecte ale istoriei evreilor din spaţiul României în graniţele ei istorice
* Stockholm: ICR Stockholm va organiza, pe 5 şi 6 iunie, în Sala Mare a Teatrului Tribunalen din capitala Suediei, spectacolul de teatru nonverbal „Staţia clovnilor”, produs de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi
– Sport
* Ceremonia de dezvelire a Centrul Naţional de Tenis Simona Halep – ora 12:00, la Centrul Naţional de Tenis, Bulevardul Pierre de Coubertin
* Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Baschet – ora 10:00, la Arena de Baschet – B-dul Basarabia, nr. 39
– Diverse
* Bran, jud. Braşov: După inaugurarea în 2022 a primilor 1.400 de kilometri, Via Transilvanica se extinde în 2025 cu un nou tronson, în județul Brașov: „Terra Borza Teutonica” – ora 16:00, în locația numită ”Inima Reginei Maria”, vizavi de Castelul Bran
– S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie
* Acum 569 de ani (1456) a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a Moldovei, cu participarea domnului Petru Aron, a mitropolitului Teoctist şi a boierimii, decidea (din cauza lipsei totale a unui ajutor extern) plata unui tribut anual către Poartă. Este considerat primul tratat moldo-turc, în care erau stipulate şi privilegii pentru negustorii din întreaga Moldovă
* Se împlinesc 160 de ani (1865) de când apărea, la Budapesta, revista „Familia” (din 27.IV.1880, până în 1906, la Oradea), fondată şi condusă de Iosif Vulcan. În această revistă a debutat Mihai Eminescu, la 25.II.1866, cu poezia „De-aş avea…” (5/17)
* Tot 160 de ani sunt marcați de când România a aderat la Convenţia telegrafică internaţională de la Paris (din 17.V.1865) împotriva voinţei Porţii Otomane (care ar fi dorit ca aderarea să se producă concomitent cu a sa, considerând România parte integrantă a Imperiului). Prin acest act, statul român s-a afirmat ca subiect de drept internaţional, alături de statele suverane (5/17)
* Acum 142 de ani (1883) sosit la Iaşi pentru a participa la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu a citit, la „Junimea”, poemul „Doina”
* Cu 141 de ani în urmă (1884) Facultatea de Medicină din Paris acorda titlul de doctor în medicină Mariei Cuţarida-Crătunescu (1857 – 1919), prima femeie medic din România
* Acum 88 de ani (1937) avea loc inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Academiei Române, proiectul fiind întocmit de arhitectul Duiliu Marcu și aprobat de Academie în 1931. Construcția noului local, încredințată antreprizei Inginer A. Ioanovici, a început în anul 1935 și a fost finalizată în 1937. În ziua de 5 iunie 1937 Biblioteca Academiei a fost inaugurată în prezența Regelui Carol I, după ce acesta a participat, în Aulă, la primirea în Academia Română a lui Lucian Blaga. Lucian Blaga a rostit discursul de recepție la Academia Română intitulat „Elogiul Satului Românesc”
* Cu 83 de ani în urmă (1942) Statele Unite ale Americii declarau război României (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). Pe 2 iunie 1942 președintele Franklin D. Roosevelt înainta Congresului declarația de război a SUA contra României. Pe 3 iunie ea a fost adoptată de Camera Reprezentanților cu un scor de 361 la zero, iar pe 4 iunie Senatul aproba și el documentul cu un scor de 73 la zero. Pe 5 iunie 1942 Roosevelt semna documentul final iar starea de război între România și SUA a intrat în vigoare
* În urmă cu 78 de ani (1947), într-un discurs rostit în Aula Universității americane Harvard, a fost făcută publică propunerea guvernului SUA de a ajuta ţările din Europa Occidentală, prezentată de George Marshall, secretar de stat. Propunerea, cunoscută sub denumirea de „Planul Marshall”, a fost acceptată de statele vest-europene la Conferinţa economică de la Paris din septembrie 1947. La data de 3.IV.1948 începea aplicarea „Planului Marshall”, în vigoare până în iulie 1951
* Acum 67 de ani (1958) România şi Republica Islamică Afganistan au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie. La 28 ianuarie 1969, relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă nerezidentă. Începând cu 1 august 2011, România a deschis o misiune diplomatică în Afganistan. În iunie 2012 Ministerul Aafacerilor Externe a înfiinţat poziţia de reprezentant special pentru Afganistan, care are drept mandat coordonarea instituţiilor din România care desfăşoară activităţi legate de Afganistan. În prezent, din cauza situației de securitate de pe plan local, activitatea misiunii a fost suspendată. Reprezentarea diplomatică a R. I. Afganistan la Bucureşti este realizată prin Ambasada de la Varşovia (Polonia)
* Cu 58 de ani în urmă (1967), între 5 şi 10 iunie, a avut loc al treilea conflict armat israeliano-arab, cunoscut sub numele de „Războiul de şase zile”. Forţele aeriene israeliene au lansat atacuri simultane asupra Egiptului, Iordaniei şi Siriei. Israelul a ocupat malul vestic al Iordanului (Cisiordania), Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan şi Ierusalimul de Est
* Se împlinesc 55 de ani (1970) de când avea loc prima expoziție retrospectivă a lui Constantin Brâncuși, în Europa, la Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România. Retrospectiva prezenta aproximativ 50 de opere ale sculptorului, atât din patrimoniul românesc, cât și împrumutate de la muzee din Statele Unite ale Americii și Franța, prezente anterior în cadrul unor expoziții mai ample la Muzeul Guggenheim New York, în 1969, la Philadelphia Museum of Art, în 1969, sau la Art Institute of Chicago, în 1970
* În urmă cu 52 de ani (1973) Ilie Năstase câştiga turneul internaţional de tenis de la Roland Garros (Franţa), la întrecerea de simplu neratând niciun set, performanţă egalată doar de Bjorn Borg şi Rafael Nadal. În ultimul act, Năstase l-a zdrobit practic pe Nikola Pilici, câştigând disputa cu scorul de 6-3, 6-3, 6-0. De asemenea, tenismenul român a jucat şi finala de la dublu a întrecerii franceze, el şi Jimmy Connors fiind însă învinşi în 5 seturi de cuplul John Newcombe – Tom Okker
* Se marchează 50 de ani (1975) de când, după închiderea sa în anul 1967, Canalul Suez (construit între anii 1859 şi 1869) se redeschidea traficului internaţional, iar Egiptul prelua controlul asupra celor două maluri
* În urmă cu 44 de ani (1981), la această dată, o boală epidemică, numită ulterior SIDA („sindromul imunodeficienţei umane dobândite”), a fost descrisă pentru prima oară de medicul Michael Gottlieb de la UCLA Medical Center (SUA), specializat în imunologie. Doctorul american a descris în „Morbidity and Mortality Weekly Report”, jurnalul săptămânal al CDC („Centers for Disease Control and Prevention”), o înmulţire de cazuri rare de pneumonie produsă de ciuperca Pneumocystis carinii. Această infecţie micotică a fost depistată anterior exclusiv la pacienţii cu sistem imun alterat din motive diferite, însă Gottlieb le-a depistat la cinci bărbaţi homosexuali anterior sănătoşi. Acest raport medical este considerat începutul raportărilor SIDA. SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1 decembrie 1981. La 20 mai 1983, dr. Luc Montagnier de la Institutul Pasteur din Franţa a raportat izolarea unui virus care determină SIDA. Denumirea propusă de acesta a fost LAV („Lymphadenopathy-Associated Virus”). Această descoperire nu a fost luată foarte mult în seamă de către publicul larg sau specialişti, la acea vreme. Între anii 1986 şi 1990 este stabilită denumirea virusului: HIV („Human Immunodeficiency Virus”). În 1987 intră în uz AZT-ul (primul medicament pentru HIV). În 1988 se stabileşte Ziua Mondială de Luptă anti SIDA, la 1 Decembrie, iar în iulie 1989 „Centers for Disease Control” din SUA face public un raport în care se sugerează posibilitatea ca HIV să se transmită şi prin proceduri stomatologice. Sub egida ONU, în 1996 se înfiinţează o nouă organizaţie UNAIDS, având ca scop coordonarea în plan internaţional a luptei împotriva SIDA
* Cu 42 de ani în urmă (1983) atleta Anişoara Cuşmir realiza un nou record mondial la săritura în lungime, cu 7,43 m, la internaţionalele României, care s-au desfăşurat pe fostul stadion „23 August”
* În urmă cu 23 de ani (2002), la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu” din Bucureşti, s-a realizat primul autotransplant cardiac. Procedeul consta în explantarea cordului pacientului, repararea şi redimensionarea în afara corpului pacientului şi reimplantarea sa
* Acum 19 ani (2006) Serbia şi-a declarat independenţa de Uniunea Statală Serbia şi Muntenegru, luând fiinţă actualul stat, denumit Republica Serbia
* Cu 14 ani în urmă (2011) Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu Pop (n. 2.VII.1953) a fost întronizat ca Arhiepiscop de Alba Iulia. Ca urmare a vacantării scaunului chiriarhal de la Alba Iulia, membrii Sfântului Sinod, în ședința de lucru din 19 mai 2011, l-au ales pe Preasfințitul Părinte Irineu Bistrițeanul în demnitatea de Arhiepiscop al Alba Iuliei. Astfel, în Duminica a VII-a după Paști (5 iunie 2011), un sobor de ierarhi, condus de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii, după care a urmat ceremonia de întronizare a noului Chiriarh al Eparhiei Alba Iuliei
* Acum 12 ani (2013) dezvăluirile lui Edward Snowden despre existența programelor americane de supraveghere a comunicațiilor (NSA) erau publicate în cotidianul britanic The Guardian. Dezvăluirile lui Edward Snowden, avertizor de integritate american, reprezintă niște documente clasificate pe care acesta le-a sustras de la NSA (Agenția Națională americană pentru Securitate), în perioada în care a fost angajat ca tehnician al instituției, documente pe care le-a publicat în unele din cele mai titrate ziare din lume. La data de 5 iunie 2013, în primul reportaj bazat pe documentele sustrase, The Guardian a dezvăluit o hotărâre judecătorească clasificată (de categorie „top secret”) care demonstra cum NSA a stocat înregistrări de convorbiri telefonice de la 120 milioane de abonați Verizon. La 21 iunie 2013, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a deschis acuzațiile împotriva lui Snowden, de încălcare a Legii privind spionajul din 1917 și furtul proprietății guvernamentale, în urma cărora Departamentul de Stat i-a revocat pașaportul. Ulterior, Snowden s-a refugiat la Moscova, unde autoritățile ruse i-au acordat dreptul de azil cu o viză inițială de ședere pentru un an, care a fost prelungită în mod repetat. În octombrie 2020, i s-a acordat rezidența permanentă în Rusia, iar în septembrie 2022, Snowden a primit cetățenia rusă
* Acum 9 ani (2016) aveau loc alegerile locale, în urma cărora Partidul Social Democrat a ieşit câştigător la nivel naţional. În favoarea PSD au votat 34,83% din alegătorii care s-au prezentat la vot. Următorul partid clasat, Partidul Naţional Liberal a obţinut 31,49%. Prezenţa la vot a fost de 48,17%. Surpriza acestor rezultate o reprezintă procentul înregistrat de candidații independenți la nivel național, aceștia reușind să treacă pe cel de-al patrulea loc, deasupra UDMR
* Cu 8 ani în urmă (2017) Muntenegru a devenit oficial cel de-al 29-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice (NATO). În prezent, NATO numără 32 de membri după ce, la data de 7 martie 2024, Suedia a aderat la Alianță
Aniversări – Comemorări
– Sf. Bonifaciu, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2025)
– „Ziua Învăţătorului”; sărbătorită la această dată din anul 2008, în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din România, pe baza Legii nr. 289/2007; a fost aleasă această dată pentru că este ziua de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr (n.5.VI.1779 – m.17.IX.1823), întemeietorul învăţământului modern românesc; ziua era marcată anterior la 30 iunie. NOTA 1: La 5 octombrie este marcată și „Ziua mondială a profesorilor”, proclamată de UNESCO în 1994, pentru a celebra semnarea, la 5.X.1966, a „Recomandării UNESCO privind statutul profesorilor”; în România se marchează din 1996. NOTA 2: Pe 24 ianuarie este marcată, din 2019, „Ziua internaţională a educaţiei”, potrivit Rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU la 3 decembrie 2018, în cadrul Reuniunii globale a educaţiei care s-a desfăşurat la Bruxelles, Belgia, în zilele de 3-5 decembrie 2018
– „Ziua împotriva Violenţei asupra Copilului în România”, instituită prin Legea 497 din 28.XII.2006, are ca scop prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copilului, prin schimbarea mentalității adulților. Principalele forme de violență asupra copilului sunt: abuzul (fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic); neglijarea (alimentară, vestimentară, a igienei, medicală, educațională, emoțională, părăsire); exploatarea sexuală (prostituția, turismul sexual, comerțul cu căsătorii, pornografia, striptease-ul) și prin muncă; traficul de copii. Drepturile copiilor sunt prevăzute în Legea nr. 272/2004, care interzice în mod expres orice pedepse corporale și violența școlară. De asemenea, violența domestică (în familie) este interzisă prin Legea nr. 217/2003. Abuzurile asupra copiilor la școală, inclusiv violența psihologică (bullying), sunt interzise și prin Legea educației nr. 1/2011. NOTĂ: Pe 4 iunie este „Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii”, marcată din 1983, ca urmare a unei hotărâri a sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU în problema Palestinei, din 19.VIII.1982, în memoria copiilor omorâţi în timpul invaziei israeliene în Liban, din 1982. La 19 noiembrie este marcată și „Ziua mondială de prevenire a abuzului și violenței asupra copiilor”, lansată în 2000, de către „The Women’s World Summit Foundation”
– „Ziua Limbii Turce”; stabilită prin Legea nr. 223/17.XI.2016, la iniţiativa deputatului minorităţilor naţionale Ibram Iusein; în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii turce se vor organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători
– 1779: S-a născut cărturarul iluminist Gheorghe Lazăr; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, unde a fondat învăţământul în limba naţională; prin manualele pe care le-a întocmit, a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice româneşti (m. 1823)
– 1859: S-a născut Constantin I. Nottara, actor, director de scenă şi profesor; a participat, în 1912, la turnarea primului film artistic româneasc, „Independenţa României”, regizat de Grigore Brezeanu, unde a interpretat rolul lui Osman Paşa; una dintre personalitățile cele mai de seamă ale teatrului românesc, tatăl compozitorului Constantin C. Nottara (m. 1935)
– 1871, 5/17: S-a născut Nicolae Iorga, istoric, istoric literar și de artă, scriitor, politolog, publicist, profesor şi om politic (adversar al curentelor de extrema stângă şi extrema dreaptă); este autorul a peste 1.000 de volume, peste 12.000 de articole şi studii şi aproape 5.000 de recenzii, care acoperă aproape toate domeniile istoriei românilor şi ale istoriei universale; membru titular al Academiei Române din 1910 (m. 1940, asasinat de legionari, la marginea comunei Strejnic, lângă Ploieşti). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 17.I.1871; Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată de naştere 17.VI.1871; alte surse dau 6/18.VI.1871 ca zi a naşterii. În copia după certificatul de naştere, document deţinut de Arhivele Statului din Botoşani, se menţionează că primul copil al soţilor Nicu şi Zulnia Iorga din Botoşani a venit pe lume în noaptea de 5 spre 6 iunie 1871, la ora 24:00
– 1887: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici (m. 1926, la Paris)
– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor, din 1929, de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma)
– 1903: S-a născut Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu), poet şi prozator, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă (m. 1974)
– 1912: S-a născut cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române (1992) (m. 2002)
– 1927: S-a născut Alexandru Mirodan (pseudonimul lui Alexandru Zissu Saltman), dramaturg, critic literar şi ziarist; în 1961 a participat, împreună cu Radu Beligan, la înfiinţarea Teatrului de Comedie din Bucureşti; în anul 1977 a emigrat în Israel (m. 2010)
– 1928: S-a născut inginerul chimist Radu Tudose; cercetări privind intensificarea procedurii de absorbţie şi performanţele unor tipuri de utilaje chimice; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2008)
– 1933: S-a născut umoristul, scenaristul şi regizorul Dan Mihăescu; realizator de emisiuni de divertisment, a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română (m. 2013)
– 1933: S-a născut Olimpia Berca, critic istoric, critic literar și statistician (m. 2014)
– 1934: S-a născut Constantin Atanasie Bona, imunolog american de origine română (stabilit în SUA în 1977); a adus însemnate contribuţii în imunologie, în abordările şi soluţionările la nivel celular şi molecular, soldate cu descoperiri valoroase: vaccinurile sintetice, răspunsul imun, complexele mecanisme imunochimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992)
– 1935: A murit Eugen Goga (fratele poetului Octavian Goga), prozator şi ziarist (n. 1888) – 90 de ani
– 1938: S-a născut artistul Albin Stănescu, pictor și grafician, cu o activitate de peste șase decenii (1960-2023) (m. 2023)
– 1941: S-a născut jurnalista arădeancă Balázs Katalin (m. 2015)
– 1945: A murit filologul Ilie Bărbulescu, specialist în slavistică; studii referitoare la slava veche, istoria literaturii bulgare vechi, istoria literaturii medio-bulgare şi istoria literaturii ruse; membru corespondent al Academiei Române din 1908 (n. 1873) – 80 de ani
– 1945: A murit criticul literar Dumitru Tomescu; redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); activitate didactică şi publicistică (n. 1886) – 80 de ani
– 1946: S-a născut interpreta de muzică ușoară Luminița Dobrescu (n. Luminița Hortenzia Dobrescu); prima câștigătoare română a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, în 1969
– 1948: S-a născut Aureliu Goci, profesor, editor, eseist, critic şi istoric literar (m. 2024)
– 1953: S-a născut Mircea Beuran, chirurg și profesor universitar; competențe în: chirurgie laparoscopică, traumatologie, chirurgie oncologică, urgențe prespitalicești; fost ministru al Sănătății în 2003, în Guvernul Năstase; președinte al Academiei de Științe Medicale (din 2023)
– 1953: S-a născut Gheorghe Mocuţa, poet, critic literar, traducător, redactor la revista de cultură ARCA și profesor (m. 2017)
– 1963: S-a născut jurnalistul Liviu Mihaiu, membru fondator al săptămânalului „Academia Caţavencu”, fost realizator și co-fondator al Radio Guerrilla
– 1971: A murit (la Lisabona, unde se stabilise) Victor Buescu, filolog clasicist, poet şi traducător; în martie 1943 este numit lector de limbă şi literatură română la Facultatea de Litere din Lisabona, inaugurând, de fapt, acest lectorat şi, odată cu el, studiile de românistică din Portugalia; predă în continuare după desfiinţarea postului, în 1946; la sfârşitul anului 1961 va fi numit asistent şi apoi profesor auxiliar de limbă şi literatură română la aceeaşi facultate (n. 1911)
– 1975: S-a născut scriitorul, regizorul și actorul Jean-Lorin Sterian – 50 de ani
– 2012: A murit (în urma unei boli necruţătoare) Mihai Pătraşcu, cercetător în informatică teoretică (a revoluţionat domeniul de structuri de date); considerat unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai şcolii de informatică româneşti; a fost concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică şi printre primii 20 de pe glob (n. 1982)
– 2013: A murit medicul stomatolog Valerian C. Popescu, renumit specialist în chirurgia buco-maxilo-facială; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1912)
– 2017: A murit cântăreţul şi compozitorul de muzică folk Octavian Bud (n. 1958)
– 2020: A murit Viorel Comănici, actor al Teatrului Nottara (din 1974) (n. 1941) – 5 ani
– 2020: A murit Marieta Pamfil, artist plastic şi bijutier; colaborator al Muzeului Național al Banatului și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Timișoara (n. 1946) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Miniștrii apărării din statele membre NATO se vor reuni la Bruxelles înaintea unui summit al liderilor, care va avea loc la sfârșitul lunii iunie
– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor transporturilor din UE
– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge va participa la Forumul a 10-a aniversare a Rețelei Curților Superioare.
– Bruxelles: Consiliul Europei și Comitetul Economic și Social European (CESE) vor reuni reprezentanți la nivel înalt ai Consiliului Europei, Comisiei Europene, Parlamentului European, Organizației Internaționale a Muncii și Națiunilor Unite – precum și organizații de tineret, societate civilă și parteneri sociali – pentru un eveniment la Bruxelles pentru a discuta rolul drepturilor sociale în construirea justiției sociale și a stabilității democratice în Europa. Evenimentul are loc înaintea celui de-al doilea Summit Mondial al ONU pentru Dezvoltare Socială (noiembrie 2025, Doha), având ca scop alinierea eforturilor europene la obiectivele globale privind dezvoltarea durabilă și stabilitatea democratică
– Strasbourg: Grupul de state împotriva corupției (GRECO) își va publica raportul anual pentru 2024. Raportul evaluează măsurile anticorupție în Europa și SUA, evidențiind tendințele cheie, oferind exemple de bune practici și furnizând date de la țară la țară cu privire la implementarea recomandărilor GRECO privind prevenirea corupției în rândul deputaților, judecătorilor și procurorilor, precum și în rândul autorităților centrale și al autorităților ce aplică legea
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 14 hotărâri și/sau decizii privind Albania, Grecia, Italia, Letonia, Republica Moldova, Monaco, Serbia, Slovenia și Ucraina
– Washington, DC: Curtea Supremă a Statelor Unite pronunță o serie de decizii
– Washington: Președintele american îl primește pe cancelarul german
– Paris: Vizita oficială a președintelui brazilian, Lula da Silva
– Franța: Membrii Partidului Socialist (PS) votează pentru alegerea prim-secretarului
– Paris: Forumul Franco-American privind Antisemitismul
– Burundi: Alegeri legislative și pentru consiliile municipale
– Luxemburg: Curtea de Justiție a Uniunii Europene emite un aviz privind legislația maghiară LGBTQ
– Luxemburg: Curtea de Justiție a Uniunii Europene emite un aviz privind sancțiunile împotriva cetățenilor ruși
– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro
– Paris: Apel la grevă al sindicatului CGT-Cheminots al SNCF (Lucrătorii Feroviari Naționali Francezi)
– Franța: Pe 5 și 6 iunie, toate posturile de radio din Franța vor sărbători Ziua Radioului cu programe speciale, emisiuni exclusive, interviuri și multe altele. Aceasta este oportunitatea perfectă pentru ascultători de a se conecta cu posturile lor preferate și de a descoperi ce a pregătit fiecare post pentru a face aceste două zile de neuitat. Ziua Radioului este susținută de Ministerul Culturii și Arcom
– În seara zilei de 5 iunie, începe Eid al-Adha, una dintre cele mai importante sărbători musulmane, alături de Sărbătoarea Ruperii Postului. Sărbătoarea are loc anual în luna Dhu’l-Hijjah, ultima lună a calendarului islamic și durează patru zile (5 – 9 iun.)
– Tokyo: Lansare mondială a Switch 2, noua consolă Nintendo
– Ierusalim: Gay Pride
– În spațiu: Se așteaptă ca modulul de aselenizare japonez ispace Resilience să ajungă pe Lună
– Olbia, Italia: Campionatul Mondial WRC – Raliul Italiei (5 – 8 iun.)
– Canastota, SUA: Weekendul anual de introducere în International Boxing Hall of Fame (5 – 8 iun.)
– Stuttgart: Fotbal – UEFA Nations League, semifinală: Spania – Franța
– Guayaquil, Ecuador: Fotbal – Campionatul Mondial 2026 – Calificări Zonale Sud-Americane, Etapa 15: Ecuador – Brazilia
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internațională pentru Lupta împotriva Pescuitului Ilegal, Nedeclarat și Nereglementat”, marcată, din 2018, la data la care a intrat oficial în vigoare, în anul 2016, ca tratat internaţional, Acordul privind măsurile de competenţa statului portului pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, adoptat în 2009 de Conferinţa FAO; acest acord este primul instrument internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic consacrat în mod special luptei împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat. Ziua a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 2017, în rezoluţia sa anuală privind pescuitul durabil; în aceeaşi rezoluţie, ONU a mai declarat anul 2022 ca fiind Anul internaţional al pescuitului artizanal şi al acvaculturii, ceea ce va determina îndreptarea atenţiei asupra pescuitului la scară mică (în care este cuprinsă 90% din forţa de muncă în domeniul pescuitului din întreaga lume)
– „Ziua Mondială a Mediului Înconjurător”; instituită printr-o Rezoluţie a Adunării Generale a ONU din 15.XII.1972, pentru a spori gradul de conştientizare a nevoii de păstrare şi ameliorare a mediului; marchează aniversarea zilei de deschidere a Conferinţei ONU pentru mediul înconjurător de la Stockholm (în 1972), care a condus la înfiinţarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE/UNEP)
– „Ziua Constituţiei” în Danemarca (adoptată în 1849). Sărbătoare naţională
– 1625: A murit compozitorul și organistul englez Orlando Gibbons (n. 1583) – 400 de ani
– 1722: A murit Johann Kuhnau, compozitor şi organist german (n. 1660)
– 1816: A murit compozitorul italian Giovanni Paisiello (n. 1740)
– 1819: S-a născut John Conch Adams, matematician şi astronom englez; a descoperit, prin calcul, independent de francezul Le Verrier, planeta Neptun (1845) (m. 1892)
– 1826: A murit compozitorul german Carl Maria von Weber (n. 1786)
– 1883: S-a născut economistul britanic John Maynard Keynes; adept al rolului statului în asigurarea folosirii depline a forţei de muncă; fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (m. 1946)
– 1898: S-a născut Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol; omorât de franchişti, la începutul războiului civil, pentru activitatea sa antifascistă (m. 1936)
– 1898: S-a născut Salvatore Ferragamo, designer italian de încălțăminte; a lucrat cu multe staruri de la Hollywood în anii 1920, înainte de a reveni în Italia pentru a fonda compania omonimă de încălțăminte handmade; abordarea sa științifică și de creație a dat naștere multor inovații (20.000 de modele desenate și 350 de patente de invenție); compania sa a evoluat într-un imperiu de bunuri de lux în întreaga lume (m. 1960)
– 1900: S-a născut fizicianul britanic de origine maghiară Dennis Gabor (în maghiară Gábor Dénes); a inventat, în 1947, holografia (fotografia tridimensională); Premiul Nobel pentru fizică în 1971 (m. 1979) – 125 de ani
– 1900: A murit Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american; a contribuit din plin, prin opera sa, la dezvoltarea Realismului, Naturalismului şi Impresionismului în literatura universală (n. 1871) – 125 de ani
– 1920: S-a născut (la Dublin, Irlanda) Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a.) (m. 1974) – 105 ani
– 1921: A murit dramaturgul francez Georges Feydeau; autor celebru de vodeviluri şi comedii înrudite cu farsa (n. 1862)
– 1923: S-a născut (la Budapesta) arhitectul, urbanistul, teoreticianul, scriitorul și artistul francez Yona Friedman; una dintre personalitățile cu o contribuție esențială la istoria arhitecturii contemporane; a inventat concepte precum „arhitectura mobilă”, „orașele spațiale” sau „orașele continent”, „utopiile fezabile” și „auto-planificarea” (m. 2020)
– 1925: S-a născut actorul american Bill Hayes (William Foster Hayes); a jucat mai bine de 50 de ani în serialul „Days of Our Lives” (m. 2024) – 100 de ani
– 1928: S-a născut actorul american de teatru, film și televiziune Robert Lansing (m. 1994)
– 1931: S-a născut Jacques Demy, regizor şi scenarist francez; reprezentant al „Noului val francez” de la începutul anilor ’60 ai secolului XX (m. 1990)
– 1935: S-a născut actorul georgian Kakhi Kavsadze (m. 2021) – 90 de ani
– 1941: S-a născut pianista argentiniană Martha Argerich
– 1944: A murit Riccardo Zandonai, compozitor şi dirijor italian (n. 1883)
– 1946: S-a născut actriţa italiană de film Stefania Sandrelli
– 1949: S-a născut Jerry Gonzalez, trompetist și percuționist american, unul dintre cei mai buni muzicieni din curentul latin jazz (m. 2018)
– 1956: S-a născut saxofonistul şi compozitorul american Kenneth Bruce Gorelick, mai cunoscut sub numele de scenă Kenny G
– 1969: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Brian McKnight
– 1979: S-a născut cântăreţul argentinian David Bisbal
– 2004: A murit Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (n. 1911)
– 2008: A murit Eugenio Montejo, unul dintre cei mai semnificativi poeți venezueleni (n. 1938)
– 2012: A murit Ray Douglas Bradbury, scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister; a publicat de-a lungul carierei sale peste 500 de titluri, cele mai cunoscute fiind romanul „Fahrenheit 451” şi „Cronicile marţiene” (n. 1920)
– 2024: A murit Akira Endo, microbiolog japonez, descoperitorul statinelor, care au revoluţionat tratamentul bolilor cardiovasculare (n. 1933) – 1 an
– 2024: A murit Alexandrina Cernov, filolog, critic și istoric literar, profesoară la Universitatea din Cernăuți și publicistă din Ucraina; încă din anii studenţiei s-a dedicat redactării şi regizării emisiunilor în limba română la Televiziunea din Cernăuţi; s-a implicat activ în promovarea culturii și învățământului în limba română în spațiul ucrainean, fiind autoare a nouă manuale școlare de limba şi literatura română, destinate școlilor românești din Ucraina; membru fondator și președinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” de la Cernăuți (1990-1994); redactor şef al revistei de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi (din 1994), membru fondator şi director executiv al Editurii Alexandru cel Bun; membru de onoare al Academiei Române (din 1992) (n. 1943) – 1 an




