Ministrul bulgar al finanţelor, Temenujka Petkova, a declarat că evaluarea pozitivă a Băncii Centrale Europene şi Comisiei Europene privind aderarea Bulgariei la zona euro reprezintă un mare succes. Petkova a subliniat că Bulgaria şi guvernul sunt pregătiţi ca, începând cu 1 ianuarie 2026, trecerea la euro să se realizeze treptat, astfel încât cetăţenii şi mediul de afaceri să fie liniştiţi. De asemenea, a menţionat că informaţiile destinate companiilor au fost deja publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor şi a explicat că va fi derulată o campanie de informare intensă, care va răspunde tuturor întrebărilor pe care le au cetăţenii. Ministrul a adăugat că, la o lună după ce va fi anunţată decizia Consiliului privind stabilirea datei de 1 ianuarie 2026 pentru adoptarea monedei euro, toţi comercianţii şi instituţiile publice vor fi obligaţi să afişeze preţurile atât în euro, cât şi în leva. Această perioadă va dura până la 31 decembrie 2026. În această perioadă, plăţile se vor putea face în leva, dar comercianţii vor fi obligaţi să dea restul în euro. Excepţie se va face, doar dacă nu dispun de suficiente fonduri în euro, caz în care restul poate fi returnat în leva. „Cetăţenii bulgari nu au de ce să îşi facă griji. Nicio leva pe care o deţin nu va fi pierdută. Banca Naţională a Bulgariei va converti leva în euro fără limită de timp sau de sumă, la cursul fix. De asemenea, băncile şi oficiile poştale din Bulgaria vor schimba gratuit leva în euro în primele şase luni de la introducerea monedei unice. În ceea ce priveşte salariile, pensiile şi alte plăţi sociale, după conversie, sumele vor fi rotunjite în favoarea beneficiarului. Introducerea euro nu presupune nicio modificare a relaţiilor contractuale. Condiţiile contractuale ale creditelor vor rămâne neschimbate, exact aşa cum au fost stabilite înainte de aderarea la zona euro”, a subliniat ministrul finanţelor./ddaniela/eradu
(www.focus-news.net – 5 iunie)