Aproape jumătate din gospodăriile din România au un consum redus de electricitate, potrivit datelor prezentate de ministrul energiei

Aproape jumătate din gospodăriile din România, aproximativ 4 milioane, au un consum redus de electricitate – până în 50 de kilowați oră pe lună, potrivit datelor prezentate de ministrul energiei. Alte peste 3,2 milioane se încadrează într-un consum lunar care nu atinge 150 de kilowați-oră. Astfel, marea majoritate a consumatorilor din totalul de 8,7 milioane va resimți impactul scumpirilor de luna viitoare, când expiră schema de plafonare a prețurilor care limitează la 68 de bani sau la 80 de bani pe kilowat-oră astfel de cantități. Conform comparatorului de prețuri pus la dispoziție de ANRE, pentru zona Capitalei, de exemplu, prețurile oferite de furnizori de la 1 iulie se încadrează între 1,4 lei și 2 lei, ceea ce înseamnă majorări de cel puțin 30%, dar valoarea facturilor se poate dubla pentru cei cu consum mic. Ministrul Sebastian Burduja recomandă consultarea comparatorului de prețuri pentru încheierea celui mai avantajos contract, dar în același timp dă asigurări că persoanele vulnerabile vor beneficia de un sprijin lunar din partea statului pentru reducerea facturilor la energie electrică. Acest ajutor nu va mai ține cont de consum, ci le va fi acordat celor care nu-și permit plata facturilor./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 iunie