Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunță că le-a cerut tuturor parlamentarilor social-democrați să renunțe de urgență la sumele provenite din deconturi ale chiriei, dacă au o proprietate în capitală. Reacția vine după ce presa a relatat despre parlamentari care beneficiază de bani de cazare, deși au case în București sau în apropiere. Într-o postare pe internet, Sorin Grindeanu scrie că aceste deconturi nu își găsesc justificarea în condițiile în care în aceste zile se discută măsuri pentru reducerea deficitului bugetar și a cheltuielilor publice. El adaugă că a solicitat modificarea în regim de urgență a cadrului legal în actuala sesiune parlamentară pentru ca astfel de deconturi să nu mai fie posibile./ctuluc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iunie