Peste 70 de persoane au fost ucise şi peste 320 au fost rănite în Iran în urma atacurilor israeliene (oficial iranian)

Loviturile Israelului asupra Iranului au ucis cel puțin 78 de persoane, inclusiv înalți oficiali militari, a declarat vineri emisarul iranian la ONU, Amir Saeid Iravani, în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU. Peste 320 de persoane au fost rănite, majoritatea fiind civili, a precizat Amir Saeid Iravani, care a acuzat Statele Unite că a sprijinit cu informaţii şi politic Israelul. „Cei care susțin acest regim, cu Statele Unite în frunte, trebuie să înțeleagă că, ajutând și permițând această crimă, împărtășesc întreaga responsabilitate pentru consecințe”, a spus Amir Saeid Iravani. Oficialul iranian a acuzat, de asemenea, SUA că a furnizat armele folosite de Israel în atacuri. „Nu vom uita că poporul nostru și-a pierdut viața ca urmare a atacurilor israeliene cu arme americane„, a spus Amir Saeid Iravani./mbaciu

CNN INTERNATIONAL – 14 iunie