Rusia anunţă că a lovit rafinăria Kremenciuk din regiunea ucraineană Donbas

Forțele ruse au efectuat un atac peste noapte asupra rafinăriei de petrol Kremenciuk, care furnizează combustibil forțelor ucrainene din regiunea Donbas, a anunțat duminică Ministerul Apărării din Rusia. În comunicatul ministerului se afirmă că au fost lansate rachete asupra rafinăriei din regiunea Poltava din Ucraina atât de pe mare, cât și din aer şi au fost folosite drone de atac. Reuters nu poate verifica independent informaţiile de pe front, iar Ucraina nu a emis deocamdată niciun comentari cu privire la afirmatiile Rusiei. Rusia a revendicat regiunea estică a Ucrainei, Donbas, ca fiind a sa și controlează cea mai mare parte a celor două raioane ale acesteia, Donețk și Luhansk. Ucraina luptă pentru a împiedica Rusia să preia controlul asupra restului regiunii Donbas și a declarat că intenționează să recupereze teritoriile pierdute printr-o combinație de forță și diplomație. (REUTERS – 15 iunie)/mbrotacel/eradu