Firma britanică de securitate maritimă Ambrey a anunțat marți dimineața că are cunoștință despre producerea unui incident la 22 de mile marine est de Khor Fakkan, în Emiratele Arabe Unite, lângă Strâmtoarea Ormuz, în contextul în care Israelul și Iranul se atacă reciproc pentru a cincea zi consecutiv. Strâmtoarea se află între Oman și Iran și leagă Golful la nord de Golful Oman la sud și Marea Arabiei mai departe. Aproximativ o cincime din consumul total de petrol al lumii trece prin strâmtoare. Între începutul anului 2022 și luna trecută, aproximativ 17,8 milioane până la 20,8 milioane de barili de țiței și combustibili au trecut zilnic prin strâmtoare, potrivit statisticilor Vortexa. Nu a existat un răspuns imediat la solicitarea de comentarii adresată de Reuters Ministerului de Externe din emirat și nici din partea terminalului de containere Khor Fakkan, la primele ore ale zilei de marți. Israelul a lansat vineri atacuri pe scară largă împotriva Iranului, spunând că a vizat instalații nucleare, fabrici de rachete balistice și comandanți militari în timpul începerii unei operațiuni prelungite pentru a împiedica Teheranul să construiască o armă atomică. Iranul, care a negat astfel de intenții, a amenințat în trecut că va închide Strâmtoarea Ormuz pentru trafic, ca răzbunare la presiunea occidentală. Experții susțin că orice închidere a strâmtorii ar putea restricționa comerțul și ar putea afecta prețurile globale ale petrolului. (REUTERS – 17 iunie)/cstoica/amirea
RADOR RADIO ROMÂNIA (17 iunie)








