RADOR RADIO ROMÂNIA (20 iunie) – Preşedintele român de centru Nicuşor Dan l-a nominalizat vineri pe liderul Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, pentru funcţia de prim-ministru, după mai multe săptămâni de negocieri pentru alcătuirea unei coaliţii de guvernare care să gestioneze cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană. Bolojan va continua discuţiile cu patru partide proeuropene pe marginea portofoliilor din guvern şi a măsurilor fiscale, iar săptămâna viitoare ar urma să ceară parlamentului votul de încredere pentru guvernul său. Viitorul guvern trebuie să scadă deficitul fiscal de 9,3% din PIB înregistrat în 2024, pentru a evita o o retrogradare a ratingului de la ultimul nivel al categoriei investiționale și pentru a debloca fonduri europene în valoare de miliarde de euro. Este probabil ca acesta să includă Partidul Social Democrat (centru-stânga), cel mai mare partid al țării, precum și liberalii lui Bolojan, Uniunea Salvați România (centru-dreapta) și UDMR, partidul maghiarilor din România. „Este în interesul României ca guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă, iar partidele înțeleg acest lucru,” a declarat Dan. Cele patru partide și președintele au petrecut săptămâni întregi negociind soluții pentru reducerea deficitului, ezitând în fața unor majorări de taxe nepopulare, despre care Bruxelles-ul, agențiile de rating și analiștii spun că sunt inevitabile, dar care probabil vor consolida și mai mult extrema dreaptă, aflată deja în ascensiune. Pachetul fiscal ar putea aduce economii de aproximativ 30 de miliarde de lei, constând într-un amestec echilibrat de reduceri de cheltuieli, investiții amânate și creșteri de taxe.(REUTERS – 20 iunie)/mbrotacel/dstanesc