Lea Massari, divă discretă și icoană a cinematografiei, s-a stins din viaţă: urma să împlinească 92 de ani

Lea Massari, a actriţă de o deosebită intensitate dramatică, care a lucrat cu mari regizori precum Mario Monicelli, Sergio Leone, Michelangelo Antonioni și Dino Risi și o protagonista elegantă și aristocratică a dramelor alb-negru realizate de RAI, a murit în casa sa din Roma, la vârsta de 91 de ani.
Vestea morții sale, care a survenit luni, 23 iunie, a fost anunțată miercuri de cotidianul roman „Il Messaggero”, după terminarea funeraliilor ţinute într-o formă strict privată, în catedrala din Sutri (Viterbo) şi apoi la cimitirul municipal, unde familia deține o capelă. Actrița se retrăsese din scenă și din viața publică de mai bine de treizeci de ani.
Înzestrată cu o frumusețe evidentă, deloc etalată, lipsită de orice tentație de vedetism datorită temperamentului său rezervat, Massari a obținut de-a lungul carierei sale de treizeci de ani aprobarea unui public vast, atât în Italia, cat și în străinătate, în special în Franța, unde a jucat alături de Jean Paul Belmondo, Yves Montand, Jean Louis Trintignant și Michel Piccoli. Lea Massari a câștigat premiul David di Donatello pentru cea mai bună actriță pentru interpretările sale din „Una vita difficile” de Dino Risi și din „I sogni muoiono all’alba”, ambele apărute în 1961, și a câștigat de două ori premiul Nastro d’Argento pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru „La prima notte di quiete” (1972) și „Cristo si è fermato a Eboli” (1978). (www.rainews.it- 25 iunie)
Traducerea: Cătălina Păunel/cpaunel/vdraguta

RADOR RADIO ROMANIA (25 iunie)