Fondul Proprietatea atrage atenția asupra unor tentative de fraudă în care sunt folosite numele și identitatea vizuală a fondului. În ultima perioadă, mai multe persoane au spus că au fost contactate telefonic sau prin e-mail de indivizi care se prezintă drept angajați ai Fondului Proprietatea, susținând că interlocutorii au de încasat sume de bani. Sub acest pretext aceștia solicită informații bancare sau personale și în unele cazuri chiar instalarea unor aplicații de control de la distanță pe telefonul mobil. Pentru a părea credibili, acești indivizi au folosit documente falsificate, inclusiv extrase de cont cu antetul Bursei de Valori București, se menționează într-un comunicat. Fondul Proprietatea menționează că nu contactează acționarii pentru a solicita date personale sau informații confidențiale și îi sfătuiește pe cei care sunt contactați de acești indivizi să se adreseze poliției./ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 iulie)