Restricții de tonaj din cauza caniculei

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că duminică vor fi instituite restricții de tonaj pe toate sectoarele de drumuri naționale, drumurile expres și autostrăzi din județele Dolj, Mehedinți și Olt în contextul avertizărilor cod roșu de caniculă. Astfel, în aceste județe în intervalul orar 12:00-20:00 va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe toate sectoarele de drumuri naționale, drumurile expres și autostrăzi din județele menționate. Vor fi și excepții, cum ar fi transporturile de persoane, transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 iulie)