Vatican: Arhiepiscopul francez Thibault Verny va conduce Comisia împotriva pedofiliei și abuzurilor

Sâmbătă, Papa Leon al XIV-lea l-a numit pe arhiepiscopul francez Thibault Verny în fruntea Comisiei Pontificale pentru Protecția Minorilor. Acesta îl înlocuiește pe cardinalul american Sean O’Malley, care a demisionat din cauza limitelor de vârstă.

Arhiepiscopul Thibault Verny a fost anterior membru al comisiei, a cărei misiune este de a combate pedofilia și abuzul sexual în Biserică. Până în iunie, a fost și președintele Consiliului pentru Prevenirea și Combaterea Pedofiliei din cadrul Conferinței Episcopale Franceze.

Într-un comunicat de presă emis de comisie, el a declarat că este „pe deplin conștient de sarcina serioasă și sacră încredințată comisiei: să ajute Biserica să devină din ce în ce mai vigilentă, responsabilă și plină de compasiune în misiunea sa de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre noi”.

Născut pe 7 noiembrie 1965 la Paris, arhiepiscopul francez a studiat ca inginer fizician și deține o diplomă în teologie dogmatică.
A fost hirotonit preot pentru dieceza de Paris în 1998, din Paris din 2005 până în 2016 a slujit ca preot paroh la Notre-Dame de Lorette din Paris, iar în 2023 a fost numit arhiepiscop de Chambéry, episcop de Maurienne și episcop de Tarentaise./cpaunel/schelaru

www.euronews.it- 6 iulie