Înțelegeri diplomatice care au influențat lumea. Episodul IV Austria împărțită: Acordul celor patru zone de ocupație – 9 iulie 1945

Contextul istoric

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Europa era o ruină, iar Austria, la fel ca Germania, trebuia să fie reorganizată și dezarmată sub supravegherea celor patru mari puteri învingătoare: Statele Unite, Uniunea Sovietică, Regatul Unit și Franța. După înfrângerea Germaniei naziste, Austria fusese deja ocupată militar începând cu primăvara anului 1945. Totuși, administrația postbelică a țării a necesitat un acord oficial între Aliați pentru a stabili controlul și responsabilitățile fiecărei puteri asupra teritoriului austriac.

Ce prevedea acordul din 9 iulie 1945

În urma negocierilor purtate la Viena, pe 9 iulie 1945, cele patru mari puteri au decis împărțirea Austriei în patru zone de ocupație: americană, britanică, franceză și sovietică. Fiecare putere urma să administreze una dintre aceste zone, având autoritate militară și civilă deplină.
Viena, capitala Austriei, a fost și ea împărțită în patru sectoare, însă administrația orașului era comună și rotativă, Aliații conducând pe rând, fiecare câte o lună. Acordul a fost cuprins într-un set de documente diplomatice semnate de reprezentanții celor patru puteri, printre care și Acordul de Control Aliat pentru Austria, similar cu cel din Germania.

Cine a negociat și a semnat

Negocierile au fost purtate de reprezentanții militari și diplomatici ai celor patru puteri. Printre personalitățile implicate se numără: generalul Mark W. Clark (SUA), mareșalul Ivan Konev (URSS), generalul Sir William Morgan (Marea Britanie) și generalul Emile Béthouart (Franța). Acordul a fost ratificat în cadrul Comisiei Aliate pentru Austria, structură menită să coordoneze deciziile de guvernare provizorie și reconstrucție postbelică.

Impactul și moștenirea

Deși părea o simplă împărțire administrativă, acordul din 1945 a avut un impact profund asupra evoluției Austriei. Timp de un deceniu, țara a fost un pion geopolitic între Est și Vest, dar spre deosebire de Germania, Austria a reușit să evite divizarea permanentă.
În 1955, odată cu semnarea Tratatului de Stat Austriac, toate cele patru puteri s-au retras, iar Austria a redevenit o țară suverană, declarându-și neutralitatea permanentă – o condiție esențială pentru retragerea sovietică. Moștenirea acordului este vizibilă și astăzi în poziția internațională a Austriei, care nu este membră NATO și promovează o politică externă neutră și echilibrată.

Aspecte inedite

Administrația rotativă din Viena este un caz unic în istoria ocupațiilor militare. Soldații aliați păzeau în mod alternativ Palatul Imperial, iar paradele militare se succedau în funcție de luna în curs.
Austria a fost, timp de 10 ani, o țară în care influențele americane, britanice, franceze și sovietice se întâlneau în mod direct – atât în politică, cât și în viața cotidiană. În acei ani, în Viena se produceau filme de propagandă atât pentru Vest, cât și pentru Est, iar orașul devenise un centru neoficial al spionajului internațional.

Concluzie

Acordul din 9 iulie 1945 privind cele patru zone de ocupație din Austria nu doar că a stabilit ordinea postbelică într-o țară devastată, dar a devenit și un exemplu rar de cooperare internațională între rivali ideologici.
Fără acest compromis, Austria ar fi putut urma soarta Germaniei divizate. În schimb, a devenit un simbol al neutralității și reconcilierii într-o Europă fracturată.

Autor: Alexandru Eduard Balaci

 

Bibliografie

 

https://coldwarstudies.hsites.harvard.edu/stourzh-and-mueller-summary

https://www.gale.com/binaries/content/assets/gale-us-en/primary-sources/archives-unbound/primary-sources_archives-unbound_occupation-and-independence_the-austrian-second-republic-1945-1963.pdf

https://www.britannica.com/place/Austria/Second-Republic