Povestea sosirii clandestine a lui Carol I în România ar putea fi extrasă dintr-un roman de aventuri: un prinț european călătorind incognito printre dușmani, păcălind autoritățile și ajungând în noua țară pe care o va conduce, marcând începutul celei mai longevive domnii din istoria României moderne.
În anul 1866, România se afla într-un moment de cotitură. După detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, marile puteri și elitele politice românești erau în căutarea unui prinț străin care să ocupe tronul Principatelor Unite. Alegerea unui prinț din dinastie europeană era un ideal al eltei politice a vremii, vazută ca necesară pentru recunoașterea internațională și consolidarea statului român modern.
În cautarea prințului străin
Ion C. Brătianu, figura centrală a politicii românești din aceea epocă, se afla la Paris în misiune diplomatică. Aici a avut discuții intense atât cu diplomația franceză, cât și cu împăratul Napoleon al III-lea, cerând sugestii pentru potențiali candidați la tronul României. Între timp, la București,a fost instituită o Locotenență Domnească, formată din Nicolae Golescu și Lascăr Catargiu, înlocuit de Dimitrie Alexandru Sturdza, și Nicolae Haralambie.
Inițial a fost proclamat ca principe pe Filip de Flandra, clasa politică cunoscând foarte bine faptul că acesta va refuza, creând timpul necesar pentru gasirea unui prinț. În cele din urmă, Napoleon al III-lea a fost rugat să propună el însuși un candidat.
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen
Soluția a venit prin intermediul Hortensei Cornu, o apropiată a lui Napoleon al III-lea care i-a sugerat împăratului francez numele tânărului prinț Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Acesta oferea avantajul unor legături atât cu Prusia, cât și cu Franța, fiind un compromis ideal.
Carol, s-a născut pe 20 aprilie 1839 la castelul Sigmaringen, provenea dintr-o familie cu tradiții militare și politice. Tatăl său, Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, și mama sa, Joséphine de Baden, i-au asigurat o educație aleasă. După studii militare la Dresda și Berlin, Carol a devenit căpitan în Regimentul 2 Dragoni de Gardă prusac chiar în aprilie 1866. Deși tânăr, avea deja experiență militară din Războiul Austro-Pruso-Danez din 1864. De asemenea, a urmat cursurile Universității din Bonn.
Ion C. Brătianu a călătorit la Düsseldorf pentru a discuta cu Karl Anton, tatăl prințului Carol, care i-a sugerat să vorbească direct cu fiul său. Tânărul prinț, în vârstă de doar 27 de ani, a acceptat cu surprinzătoare hotărâre tronul României.
Pentru a legitima alegerea, s-a organizat un plebiscit care a confirmat alegerea lui Carol cu rezultat favorabil. Însă Imperiul Otoman, a cărui suzeranitate asupra Principatelor Unite încă exista, a
amenințat cu sancțiuni dure. Drept urmare, s-a decis ca prințul să călătorească incognito în România sub numele de Karl Hettingen, nume luat dupa castel.
Drumul întortocheat spre România
Carol a părăsit Düsseldorf pe 5 mai 1866, îndreptându-se către Zurich, apoi traversând prin Viena și Budapesta. Destinația oficială era Odesa, iar călătoria a avut loc la clasa a II-a, în contextul tensiunilor în creștere dintre Austria și Prusia.
Ajuns la Baziaș, Carol l-a întâlnit pe Ion C. Brătianu. Tot la Baziaș, prințul a asistat într-un han la o discuție despre posibila sa venire în Principatele Române. După două zile de așteptare, a urcat apoi pe un vapor austriac cu destinația declarată Odesa, dar în realitate a debarcat pe teritoriul românesc, la Turnu Severin, unde a fost întâmpinat de o delegație oficială.
La București, a avut loc o ploaie torențiale care a pus capăt unei lungi secete care a fost interpretată ca un semn bun. În ciuda ploii, aproximativ 30.000 de oameni l-au așteptat pe noul lor principe.
Recunoașterea internațională
Compromisul cu Imperiul Otoman a fost realizat în octombrie 1866, când Carol s-a întâlnit cu sultanul Abdul Aziz pentru învestitură. Aceasta a marcat începutul unei domnii lungi și fructuoase pentru statul roman care a culminat cu proclamarea Regatului României în 1881 și ceremonia de încoronare din 10 mai a aceluiași an.
Căsătoria și consolidarea dinastiei
După mai multe posibilități de căsătorie, cu prințese din casele Murat, Leuchtenberg sau Romanov, Carol s-a casătorit în cele din urmă pe Elisabeta de Wied, căsătorie care a avut loc la Castelul Sigmaringen în 1869, completând imaginea noii monarhii europeane.
Sosirea lui Carol I în România a marcat începutul unei noi epoci pentru statul român, a însemnat începutul stabilității politice și al modernizării României, punând bazele unei monarhii recunoscute pe plan internațional.
