Vacanțele în străinătate devin tot mai scumpe în vara 2025

Românii care visează la vacanțe peste hotare trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar în vara lui 2025. Prețurile pentru sejururi în Grecia, Italia, Spania sau Turcia au crescut cu până la 20% față de anul trecut, potrivit datelor oferite de agențiile de turism.

Principalele motive sunt inflația, creșterea costurilor de transport și majorarea tarifelor hoteliere. Un sejur de 7 nopți în Grecia, cu zbor inclus, pornește acum de la 750 de euro pentru două persoane, în timp ce în Italia și Spania, media se apropie de 900 de euro. Turcia rămâne o variantă populară, însă prețurile au urcat și acolo, mai ales în Antalya.

Agenții de turism recomandă rezervările timpurii sau pachetele last minute, dar spun că românii continuă să caute experiențe de calitate. Tot mai mulți călători preferă cazările cu recenzii foarte bune și pachetele all inclusive.

Vacanțele în România rămân accesibile, dar prețurile urcă și aici

Chiar dacă România este considerată o destinație mai accesibilă, prețurile vacanțelor interne au crescut semnificativ în 2025. Cazările din stațiunile de pe litoral, dar și din zonele montane, au devenit cu 10-15% mai scumpe comparativ cu vara trecută.

Un weekend pentru două persoane la un hotel de 3 stele în Mamaia poate costa între 1.200 și 1.500 de lei, fără mese incluse. În schimb, în stațiunile montane din Valea Prahovei, o noapte de cazare la o pensiune medie ajunge la 300–400 de lei.

Creșterea prețurilor este pusă pe seama scumpirii utilităților, a taxelor locale și a costurilor cu personalul. Cu toate acestea, vacanțele în România rămân o opțiune preferată de familii și de cei care evită zborurile lungi. Se observă o tendință de rezervări în zone mai puțin turistice, unde prețurile sunt mai prietenoase.

Lazăr Cătălina, FJSC

RADOR – 31 iulie