Episodul I
Deci, am fost o generaţie care eram avidă de cunoaştere şi de de dispute din acestea pe care nu le rezumam la ceea ce se vehicula pe plan general şi în presă, ci căutam să dăm substanţă în dezbaterile noastre.
(Ion Iliescu)
Comentarii realizate de Balaci Alexandru Eduard
Scurtă biografie
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, în județul Călărași. A fost un politician român cunoscut pentru rolul său pe scena politică din România, în special după Revoluția din 1989. El a fost liderul Frontului Salvării Naționale și a generat primele mari controverse din istoria democratică a României. A fost președinte al României în trei perioade: între 1990-1992, între 1992 și 1996, cu o pauză de un mandat în care a venit la putere Emil Constantinescu, iar apoi Ion Iliescu a revenit între 2000-2004. În timpul comunismului a deținut mai multe funcții, printre care secretar al Comitetului central al UTC, în 1956, membru al Comitetului Central al P.C.R, în 1965, ministrul Propagandei și ministrul pentru Probleme de Tineret din 1967. Din 1972 a fost îndepărtat din toate funcțiile politice. Între 1972 și 1974 a fost vice-președintele Consiliului Județean Timiș și între 1974–1979 a fost președintele Consiliului Județean Iași. Din 1979 a fost trimis la Editura Tehnică și din 1985 a fost îndepărtat și din Comitetul Central al P.C.R. Până în 1989 a fost supravegheat atent de Securitate.
În cartea sa ”Ce s-a intamplat de fapt. Un dialog despre perioada postdecembristă”, fostul Director al S.R.I, Virgil Măgureanu, a scris că Ion Iliescu a pregătit în detaliu înlăturarea regimului comunist iar Securitatea cunoștea aceste informații, dar nu a intervenit.
Interviul
Ion Iliescu:” A fost spiritul care m-a format, m-a hrănit în cadrul familiei. Tatăl meu era muncitor CFR-ist şi a fost în mişcarea sindicală în anii ‘ 20. Pe urmă a devenit membru al Partidului Comunist – ilegal . Dar, el însuşi provenind dintr-o familie de oameni simpli… bunicul meu era fiu de ţărani săraci din Ulmeni, o localitate vecină Olteniţei. La zece ani a plecat de acasă, erau condiţii grele de viaţă şi s-a angajat băiat de prăvălie la un negustor din Olteniţa. Aşa s-a aşezat el în Olteniţa.
Acolo a cunoscut-o pe bunica mea, la rândul ei o figură interesantă, venită din Turtucaia şi adoptat de o familie din Olteniţa, unde s-a pripăşit şi bunica. Cum a ajuns ea în Turtucaia? A rezultat mai târziu din cercetările unui frate de-al ei care a trăit ceva mai mult după moartea bunicii… şi a descoperit că de fapt au ajuns în Turtucaia cu nişte familii de ciobani din Tilişca, din Mărginimea Sibiului. Deci trashumanţa aceasta care a dominat istoria asta naţională s-a reflectat şi în acest fenomen…. români…. ciobani… care au ajuns şi dincolo de Dunăre. Şi aşa au fost ei turtucăieni.
În perioada dintre cele două războaie, Turtucaia era la noi şi eu făceam vizite, adică ne vizitam reciproc cei din Olteniţa cu cei din Turtucaia care erau rudele bunicii mele . Bunicul meu s-a născut în 1877, bunică-mea în 1885. Primul război l-a prins pe bunicul meu mobilizat, când a intrat România în război în 1916. A căzut prizonier la turci în Turtucaia, la bătalia de la Turtucaia. A fost prizonier vreo doi ani de zile. Taică-meu s-a născut în 1901. Avea 15 ani când a rămas bărbatul familiei cu bunica şi trei surori mai tinere decât el. Deci el era la 15 ani bărbatul familiei. Când s-au reluat ostilităţile, în 1918 a intrat România, el era cercetaş, s-a înscris voluntar pe front. Ca urmare a participării lui la război a primit şi un loc de casă, pe care n-a mai apucat să-şi construiască casa, în Olteniţa. Aveam locul de casă pe care bunicul meu l-a folosit ca grădină. Eu, în copilărie, mergeam cu bunicul să lucram grădina. Deci, aşa la prins pe tatăl meu sfârşitul războiului. El a fost singurul din familie care, în afară de patru clase elentare, a făcut şi Şcoala de arte şi meserii din oraş, din Olteniţa. Apoi şi-a căutat de lucru. O vreme a lucrat la căile ferate fochist de locomotivă, apoi mecanic de locomotivă, şi spre sfărşitul anilor ’20 a ajuns muncitor în Atelierele CFR, în Triaj. Se pare că s-a perindat o vreme şi pe la Braşov… Erau anii aceia grei ’29 … ’33 … cu disponibilizări şi o vreme a lucrat şi pe la Braşov. În Olteniţa a fost activ în mişcarea… cât era ea… în Olteniţa era activă mişcarea docherilor. Şi el ca muncitor CFR-ist s-a apropiat de toţi cei care aveau anumite sentimente şi resentimente faţă de regimul de atunci, şi avea legături cu docherii. Şi a intrat cumva în mişcarea sindicală şi în acţiunilşe acestea muncitoreşti. Aşa s-a apropiat de mişcarea muncitorească propriu-zisă, la care a fost împins apoi şi de condiţiile concrete de viaţă… ba cu loc de muncă… ba fără loc de muncă… s.a.m.d.
În acest fel, în 1930 …. deci eu m-am născut în martie 1930….el era în această situaţie…. locuia în Bucureşti, în cartierul Bucureştii Noi şi în ’31 a fost contactat de reprezentanţii Partidului Comunist şi la sfârşitul anului i s-a propus să meargă ca delegat la Congresul Partidului Comunist. Se pare că atunci Partidul Comunist era preocupat să recruteze muncitori, pentru că în partid erau puţini muncitori propriu- zis …. şi element românesc. Deci, în aceste condiţii, cred eu, a ajuns să fie trimis delegat, deşi abia devenise membru de partid atunci. Ei, asta pentru viaţa noastră a avut o anumită influenţă, pentru că mama naturală rămăsese însărcinată şi în ianuarie ’30 s-a născut fratele meu Eugen. El s-a născut în lipsa tatălui. Deci, taică-meu a plecat şi a lipsit vreo 5 ani din ţară, a venit prin ’36 – 37. Când s-a reîntors, a găsit-o pe mama naturală recăsătorită. Ea era o femeie simplă, toată vremea cu poliţia pe capul ei s-o întrebe de taică-meu. Ea nu ştia nimic, săraca. Ea nici nu ştia că taică-meu a plecat din ţară, nu putea să-i spună, era în clandestinitate. Născând şi pe al doilea copil, bunicii m-au luat pe mine la Olteniţa. Fratele care s-a născut în lipsa tatălui, a rămas la mama naturală. Asta ne-a despărţit pentru o bucată de vreme. Ea s-a recăsătorit cu un muncitor, un şofer.
Taică-meu, când s-a reîntors, în ’36 – ’37 a vizitat-o, a văzut casa pe care şi-o construise…. casă de paiantă, simplă de periferie de Bucureşti. A constatat realitatea, şi-a luat rămas bun, a vrut să vadă copilul. Peste o vreme s-a recăsătorit cu o femeie venită din Maramureş, coincidenţă, tot Maria o chema, şi care mi-a devenit mama adoptivă şi de care m-am ataşat efectiv. Era o femeie extraordinară! Fiică de maramureşeni, de pe Valea Izei, cu o viaţă dificilă, grea, pe care au cunoscut-o maramureşenii în general. Ea o vreme a pucat să facă gimnaziul de la Sighet, şi o vreme a lucrat ca învăţătoare – suplinitoare în câteva sate din zona respectivă. N-a rezistat mult şi a venit spre Bucureşti să-şi caute o viaţă mai bună. Ea era născută în 1912. Până la urmă a găsit un loc de lenjereasă la Spitalul Filantropia. Aşa a cunoscut-o tatăl meu şi s-au căsătorit spre finele anului ’37. În ‘ 38 s-a născut….”
Octavian Silivestru (Rador).: ”Când s-a întors tatăl dumneavoastră din URSS, a avut probleme cu autorităţile? L-au urmărit? L-au…. (n.r: tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu a fugit initial in Uniunea Sovietică, în perioada interbelică și ulterior s-a întorc între 1935-136. După ce s-a întors în România, a fost arestat.)
Ion Iliescu.: ”Bineînţeles. Nu numai… Tot timpul a fost sub urmărire, suspectat . El încerca să se angajeze undeva ca muncitor… stătea o lună, două într-o fabrică, era dat afară la intervenţia Siguranţei. A trecut prin toate fabricile de atunci: Le Maitre, Vulcan, Wolff, Metaloglobus, Leonida….
La Atelierele Leonida l-a surprins anul 1938 -1939 când a fost arestat. Deci a fost sub supraveghere, urmărire şi tracasare permanentă. El a fost printre participanţii zilei de 1 mai 1939 . El şi fratele său, Eftimie, care era mai tânăr ca el cu vreo zece ani. A fost arestat în 1939 împreună cu Ilie Pintilie, Ovidiu Şandru şi încă un tovărăş de-al lor de idei…. surprinşi la o masă într-un restaurant. Se spune că redactaseră un material. Ulterior, mai recent, mi-a dat cineva un text. Ei făcuseră un fel de scrisoare prin care se adresau unor personalităţi ale vremii… şi din Partidul Liberal, şi…. în legătură cu o acţiune politică pentru apărarea intereselor… era pericolul Germasniei, a realierii noastre…. mişcarea legionară, fascistă era destul de puternică. Ăsta a fost pretextul pentru care au fost arestaţi şi întâmplarea a făcut că am asistat şi la procesul lor . După câteva săptămâni de investigare la Siguranţa statului … pri,a chestiune care m-a şocat …. el avea atunci 38 ani, era un bărbat bine făcut, era mai bine ca mine, era mai înalt, spre 1.80m… un bărbat care arăta bine. M-a surprins fizionomia lui când a intrat în sala de proces: îmbătrânit, încărunţit, părul smuls… Au fost bătuţi crunt. Atunci Ilie Pintilie şi-a asumat toată răspunderea pentru documentul incriminator , dar care era în criteriile noastre de judecată a lucrurilor astăzi. Se vede cât de stupidă era acuzaţia ca să trimiţi la închisoare nişte oameni, care ce exprimau? Nu era nimic îndreptat împotriva statului.
A urmat, deci, închisoarea. El a fost condamnat pentru şase luni. Ilie Pintilie trei ani. Au fost la Jilava la început, apoi Ilie Pintilie la Doftana unde a şi murit. Taică-meu a fost o vreme eliberat, apoi în ’40 imediat rearestat, când au fost arestaţi în general pe simpla constatare că ar fi membri ai Partidului Comunist. ”
RADOR – 5 august
