Democraţii din SUA l-au acuzat pe Donald Trump de abuz de putere după ce acesta a anunţat detaşarea Gărzii Naţionale în Washington

Democraţii din Statele Unite l-au acuzat pe Donald Trump de abuz de putere după ce acesta a anunţat că va detaşa Garda Naţională în Washington D.C. care să preia controlul asupra Poliţiei. Primarul Muriel Bowser a afirmat că măsura este neliniştitoare. Vorbind alături de preşedintele Trump luni, la Casa Albă, Secretarul apărării, Pete Hegseth, a oferit mai multe detalii despre acest plan. „La cererea dumneavoastră am mobilizat Garda Naţională din DC. Aceasta va fi operată de Secretarul Armatei, Dan Driscoll, el va detaşa (militarii) pe străzile oraşului Washington în următoarea săptămână. La cererea dumneavoastră, domnule, suntem pregătiţi să introducem şi alte unităţi. Alte unităţi ale Gărzii Naţionale, alte unităţi specializate, vor fi puternice, vor fi dure şi vor fi alături de partenerii lor de impunere a legii”, a declarat Pete Hegseth. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 august)/aionita/ctuluc

RADOR RADIO ROMÂNIA (12 august)