Cel puţin 300 de persoane au fost ucise de ploile musonice în Pakistan

Numărul de persoane ucise în urma inundaţiilor provocate de ploile musonice în nordul Pakistanului a ajuns la cel puţin 300. Autorităţile au avertizat în privinţa unor noi inundaţii, în condiţiile în care ploile torenţiale continuă. În cele mai grav afectate provincii se desfăşoară eforturi de salvare. Oficialii au declarat că încă există persoane date dispărute. În Provincia Khyber Pakhtunkhwa, la graniţa cu Afganistanul, s-a prăbuşit un elicopter cu ajutoare. Toţi cei cinci membri ai echipajului, dintre care doi piloţi, au murit. Şeful guvernului provinciei a anunţat că drapelul naţional va fi coborât în bernă în provincie. Khyber Pakhtunkhwa atrage de obicei turişti în regiunea Swat, cunoscută ca Elveţia pakistaneză. Acum copacii au fost scoşi din rădăcini şi infrastructua esenţială – şcolile, podurile şi drumurile – a fost distrusă. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 august)/aionita/cvanatoru

RADOR RADIO ROMÂNIA (16 august)