Vladimir Putin l-a numit pe Serghei Lavrov imperialist din cauza puloverului său cu cuvântul „URSS”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, la summitul de la Anchorage cu omologul său american Donald Trump, înainte de începerea negocierilor, l-a numit în glumă pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, imperialist, acesta apărând, anterior, în fața presei într-un pulover cu cuvântul „URSS”. Imagini corespunzătoare au fost publicate de jurnalistul VGTRK, Pavel Zarubin, pe canalul său de Telegram. În așteptarea începerii negocierilor în format restrâns, unde, pe lângă liderii Rusiei și SUA, au fost prezenți și consilierii acestora și șefii ministerelor de politică externă ale ambelor țări, secretarul de stat american Marco Rubio s-a adresat lui Serghei Lavrov, subliniind că „îi place puloverul” ministrului rus. Vladimir Putin, care se afla în apropiere, a răspuns imediat ironic la complimentul lui Rubio: „Este aceasta o aluzie? El (Lavrov) ți-l va dărui!”. După aceasta, Lavrov i-a explicat liderului rus că un astfel de comentariu din partea părții americane era aparent legat de faptul că, la sosirea în Statele Unite ale Americii, a apărut în public purtând un pulover cu inscripția „URSS”. Șeful statului rus a avut un comentariu ironic şi cu privire la aceasta: „Un imperialist”, i-a spus Vladimir Putin în glumă secretarului de stat american, arătând spre Lavrov. (https://tass.ru/politika/24804307 – 17 august)/ssirbu/atataru

RADOR RADIO ROMÂNIA (17 august)