Moţiunea simplă iniţiată de AUR la adresa ministrului mediului va fi supusă votului în plenul Camerei Deputaţilor

RADOR RADIO ROMÂNIA (23 septembrie) – Moţiunea simplă iniţiată de AUR la adresa ministrului mediului va fi supusă votului mâine în plenul Camerei Deputaţilor. Dianei Buzoianu i se reproşează că ar bloca finalizarea unor hidrocentrale începute înainte de 1989 şi i se solicită să elibereze avizele de mediu şi să stabilească un calendar clar pentru urgentarea lucrărilor. Ieri, în timpul dezbaterii asupra moţiunii, ea a arătat că opoziţia cere practic încălcarea cadrului legal în vigoare şi a reclamat informaţii false şi manipulări.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 septembrie)/mlazar/abranescu/asalar