Alexandru Rogobete: Am identificat, sigur, o serie de neconcordanțe în aplicarea protocoalelor pentru limitarea infecțiilor asociate activității medicale. Practic, în perioada 15 septembrie-24 septembrie nu se poate face dovada, pentru că nu există niciun proces verbal și niciun document care să confirme cum și dacă au fost limitate și aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecțiilor nosocomiale. S-a reacționat mult prea târziu, la o distanță de aproape o săptămână, motiv pentru care solicit schimbarea din funcție a managerului unității sanitare, și domnul președinte, am avut o discuție cu dânsul vizavi de acest lucru. Iar eu voi demite, fără nicio explicație și fără nicio discuție, conducerea Direcției de Sanatate Publică din județul Iași. În momentul de față, un pacient în vârstă de trei luni a fost transferat la „Grigore Alexandrescu”, în București, iar culturile s-au negativat, practic nu mai este infectat cu acest germene patogen. Iar ceilalți doi pacienți care au rămas în această unitate sanitară sunt, de asemenea, negativi la germenele patogen astăzi.
Costel Alexe: Din păcate, îi spuneam și domnului ministru, cred că se întâmplă în majoritatea spitalelor din țară – indiferent cât de mulți bani se investesc sau cât de moderne sunt dotările – ele nu pot suplini sau înlocui respectarea cu strictețe a tot ceea ce înseamnă protocol medical când se întâmplă o astfel de tragedie. Consiliul Județean Iași oferă, ca și spitalul de altfel, toate informațiile pe care Ministerul Sanătății, Corpul de Control, Inspecția Sanitară le va solicita. Suntem alături în acest proces, pentru că ne dorim ca astfel de cazuri să nu se mai întâmplă nici într-un spital din România. Iar situația punctuală, din punct de vedere manegerial și administrativ a spitalului de copii, o vom analiza, evident, luni dimineață la primă oră, pentru că vrem să transmitem un mesaj cât se poatede ferm: copiii comunității noastre trebuie să fie îngrijiți cu celeritate și, evident, cu profesionalism./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA IAȘI – 27 septembrie)







