Moldova se teme de același scenariu ca în România vecină, întrucât campania pentru alegerile legislative moldovenești, care se încheie vineri, 26 septembrie, a fost dominată de ingerința Moscovei prin conținuturi virale pe TikTok
LIBÉRATION (Franța), 26 septembrie 2025 – Când nu vinde suveniruri turiștilor, precum magneți cu cetatea Soroca, Mihai Focșa își omoară timpul pe TikTok. Așezat pe malul Nistrului, în acest oraș din nordul Moldovei, comerciantul cu barbă căruntă derulează videoclipuri care o iau în derâdere pe președinta Maia Sandu sau pe omologul său român, Nicușor Dan. Mihai Focșa recunoaște că politica apare des pe ecranul său. Dar, cu câteva zile înainte de alegerile legislative cruciale pentru viitorul țării, promite că „nici vorbă” să se lase influențat, pentru că „este evident că aceste conținuturi sunt false”. După cum spune el, și-a decis votul de mult timp. Duminică, 28 septembrie, va vota „pentru Europa, ca să nu vină rușii peste noi”, spune, arătând spre fluviu și, de cealaltă parte, spre Ucraina.
Ca și în România anul trecut, campania electorală care se încheie vineri, 26 septembrie, s-a desfășurat în mare parte pe internet și a fost dominată de ingerința Moscovei. Aplicația TikTok, cu peste 1,5 milioane de utilizatori într-o țară cu 2,4 milioane de locuitori, a devenit un vector major al propagandei ruse. Conturi false, dezinformare coordonată, manipularea algoritmilor… Rețelele Kremlinului au creat o „armată digitală” plătită, așa cum a documentat presa de investigație moldoveană Ziarul de Gardă. Doi jurnaliști au reușit să se infiltreze într-un grup de activiști instruiți cu grijă, iar ancheta lor arată cum rețelele oligarhului prorus Ilan Șor amplifică, în mod coordonat, narațiuni predefinite, calibrate să treacă neobservate de platforme.
„Rețea coordonată” de conturi TikTok
Un scenariu care amintește de surpriza românească din toamna lui 2024, când Călin Georgescu, un candidat de extremă dreapta necunoscut până atunci, a ajuns pe primul loc în primul tur al prezidențialelor. A fost propulsat artificial pe TikTok, cu doar câteva zile înainte de scrutin, care avea să fie în cele din urmă anulat. Pentru Mădălina Voinea, coordonatoare la think tank-ul Expert Forum, paralela este cu atât mai evidentă cu cât unele conturi folosite pentru Georgescu se ocupă acum de alegerile moldovene. „Unele și-au șters activitatea anterioară, dar păstrează întreaga infrastructură, apoi sunt reactivate cu un nou obiectiv”, observă analista.
Vasile Costiuc, candidatul partidului moldovean Democrație Acasă (DA), sprijinit de extrema dreaptă românească, beneficiază și el de o vizibilitate amplificată. Expert Forum a identificat „o rețea coordonată de 17 conturi TikTok care au contribuit la [promovarea sa]”. În raport, experții subliniază că „rețeaua prezintă indicii clare de comportament inautentic, cu 993 de conturi «soldați» care urmăresc sistematic aceleași profiluri”.
Potrivit poliției moldovene, Rusia ar fi injectat 300 de milioane de euro pentru a influența alegerile legislative din 2025, în special prin dezinformare. Obiectivul: înfrângerea taberei Maiei Sandu, fără a sprijini, deocamdată, un partid anume. „Videoclipurile vizează în special discreditarea partidului de guvernământ și a actorilor politici proeuropeni”, notează Arcadie Catlabuga, directorul Inspectoratului Național de Investigații. „Pentru serviciile speciale ruse, miza este deturnarea orientării proeuropene a Moldovei.” De la începutul lui septembrie, poliția a raportat sute de videoclipuri mincinoase către TikTok. „Regăsim în principal falsuri despre implicarea Moldovei în războiul din Ucraina, presupuse fraude electorale sau discursuri de ură împotriva liderilor”, precizează șeful centrului, Iurie Roșca.
„Discutați cu părinții, bunicii voștri”
Demontarea intoxicărilor se extinde și în societatea civilă, prin proiecte precum StopFals, lansat în 2017, devenit astăzi o referință. Site-ul denunță zilnic știri false și redirecționează cititorii către surse sigure. Dar impactul rămâne limitat, potrivit lui Petru Macovei, directorul Asociației Presei Independente, care coordonează proiectul. „Oamenii nu vor neapărat să afle adevărul, și acesta este unul dintre marile obstacole cu care ne confruntăm”, regretă el. Pentru a sancționa videoclipurile false sau conturile fictive, StopFals a încheiat un parteneriat cu Facebook și TikTok. „În perioada electorală, raportăm până la 20 de videoclipuri pe zi”, afirmă redactorul-șef, Mihai Avasiloaie. Dar lipsa de eficiență a platformelor irită: „De multe ori nu șterg conținutul pe care îl semnalăm”.
Experții StopFals fac și multă muncă de teren, ca la Soroca, unde jurnalista Lilia Zaharia conduce un atelier cu o clasă de tineri alegători care vor vota pentru prima dată duminică. Anastasia Murzac, de 18 ani, se teme mai ales de proliferarea deepfake-urilor, aceste conținuturi generate de inteligența artificială, din ce în ce mai realiste. „Vezi o persoană vorbind, dar în realitate filmarea nu este autentică. E înfricoșător, pentru că oricine poate fi falsificat astfel”, se îngrijorează eleva de liceu, care recunoaște că petrece trei ore pe zi pe TikTok, „nu mai mult, din lipsă de timp”. În jurul ei, unii prieteni dedică platformei nouă-zece ore pe zi. Pentru Lilia Zaharia, tinerii sunt o resursă esențială în lupta împotriva intoxicațiilor. „Discutați cu părinții, bunicii voștri”, îi îndeamnă ea, întrucât seniorii sunt tot mai numeroși pe aplicație. Ușor atrași de nostalgia pentru Uniunea Sovietică sau de discursurile homofobe, aceștia au devenit o țintă privilegiată a propagandei ruse.
În timp ce așteaptă autobuzul în autogara dărăpănată din Soroca, Nina Veisa, 70 de ani, recunoaște că se lasă repede atrasă de „tinerii influenceri” critici la adresa Bruxellesului și a Maiei Sandu pe TikTok. Dar nimic nu înlocuiește părerea nepoatei sale, studentă la București.
„Ea îmi explică faptul că trebuie să intrăm în UE”, povestește pensionara. „E deșteaptă, are note bune. Așa că o ascult, și până la urmă mă convinge.”
Traducerea: Ruxandra Lambru /RADOR RADIO ROMANIA//rlambru/cciulu





