Premieră medicală în China – un ficat de porc modificat genetic a fost transplantat unei persoane vii

Medicii din China au transplantat un ficat de porc modificat genetic unei persoane vii, în ceea ce ei afirmă că este o premieră mondială. Afectarea hepatică limitată a pacientului a făcut ca acesta să nu fie eligibil pentru un transplant de ficat uman. În scopuri de cercetare, medicii chinezi au efectuat transplanturi cu ficat de porc la oameni aflaţi în moarte cerebrală, cu aprobarea familiilor acestora. Este însă pentru prima dată când un pacient viu beneficiază de o astfel de procedură. Bărbatul în vârstă de 71 de ani era aproape de a muri, iar timp de mai bine de o lună el a trăit cu un ficat de porc modificat genetic, ataşat lobului stâng al ficatului său – ceea ce a dat organului timp să se regenereze parţial. Chiar dacă a decedat după şapte luni, există speranţe că o îmbunătăţire a acestui proces ar putea să aducă pacienţilor mai mult timp pebtru regenerarea propriului ficat sau pentru găsirea unor donatori umani. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 octombrie)/mbrotacel