Mai multe linii de autobuz din Bucureşti vor circula pe trasee deviate în weekend

Nouă linii de autobuz din capitală circulă din această seară până în noaptea de duminică spre luni pe trasee deviate în anumite intervale de timp, pentru a permite desfășurarea Festivalului internațional al luminii.

Este vorba între altele de liniile care traversează Calea Victoriei. Ele vor trece pe Bulevardul Dacia, Splaiul Independenței, pe strada Știrbei Vodă ori pe George Enescu. Mâine și duminică va avea loc și Maratonul Bucureștiului. Startul se va da din zona Pieței Constituției, iar organizatorii au estimat participarea unui număr ridicat de persoane.

Brigada de Poliție Rutieră anunță că vor fi restricții de trafic mâine de la 7:30 dimineața la 14:00 și duminică până la 16:00./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie