Liderul opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, a primit Premiul Nobel pentru Pace 2025. „O paladină a păcii curajoasă și dedicată, o femeie care menține flacăra democrației aprinsă în mijlocul întunericului tot mai mare”, a declarat Jørgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel din Norvegia.
Politiciană și activistă, este liderul opoziției din Venezuela. Fondatoare a partidului politic liberal Vente Venezuela, Machado a fost deputat în Adunarea Națională din 2011 până în 2014. „În ultimele 12 luni, Machado a fost forțată să se ascundă. În ciuda amenințărilor serioase la adresa vieții sale, a rămas în țară, o alegere care a inspirat milioane de oameni”, a adăugat Frydnes. „Când autoritarii preiau puterea, este fundamental să recunoaștem apărătorii curajoși ai libertății, care se ridică și rezistă”.
Cunoscută și sub numele de „Doamna de Fier” a Venezuelei, revista „Time” a inclus-o pe lista celor mai influente 100 de persoane din lume pentru anul 2025. Maria Corina Machado este întruchiparea „rezilienței, tenacității și patriotismului”, a scris secretarul de stat american, Marco Rubio, în revista „Time”. „Principiul ei călăuzitor” a fost întotdeauna același: „Să le lase copiilor ei, Ana Corina, Ricardo, Henrique și copiilor Venezuelei, o țară liberă de tiranie”, inspirându-se din expresia „hasta el final” (până la sfârșit).
Întrebat de un jurnalist despre dorința exprimată de Donald Trump de a primi Premiul Nobel pentru Pace, președintele Comitetului Premiului Nobel pentru Pace a explicat că decizia s-a bazat exclusiv pe „munca și voința lui Alfred Nobel”.(www.lastampa.it – 10 octombrie)/oavram
RADOR RADIO ROMÂNIA (10 octombrie)







