Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat luni că va continua să își exercite mandatul pentru a asigura stabilitatea ţării, ignorând apelurile repetate ale opoziției de a demisiona, în contextul celei mai grave crize politice din Franța din ultimele decenii. „Să nu uităm niciodată că mandatul oferit de poporul francez este de a servi, de a servi și de a servi, de a oferi răspunsuri la întrebările francezilor de zi cu zi și de a face tot ce este posibil pentru independența Franței”, a declarat Macron în Egipt, la doar câteva zile după ce l-a reconfirmat pe premierul Sébastien Lecornu în fruntea guvernului său. „Aceasta este singura chestiune care contează. Restul ține de guvern… Voi continua să asigur stabilitatea”, a adăugat Macron, care îşi încheie în 2027 al doilea și ultimul mandat./mbrotacel/cpodea
REUTERS – 13 octombrie








