Israelul a transmis Națiunilor Unite că va permite intrarea în Fâșia Gaza a unui număr de doar 300 de camioane cu ajutoare – jumătate din numărul convenit – începând de miercuri și că nu va fi permis accesul combustibilului sau al gazului în enclavă, cu excepția nevoilor specifice legate de infrastructura umanitară, potrivit unei note consultate de Reuters și confirmată de ONU. Olga Cherevko, purtătoare de cuvânt a Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare în Gaza, a confirmat că ONU a primit nota de la COGAT, ramura armatei israeliene care supraveghează fluxurile de ajutoare către Gaza. COGAT a transmis, vineri, că se așteaptă ca aproximativ 600 de camioane cu ajutoare să intre zilnic în Gaza, în timpul armistițiului. Nota COGAT menționează că restricțiile au fost luate deoarece „Hamas a încălcat acordul privind eliberarea trupurilor ostaticilor”./cstoica/denisse
(REUTERS – 14 octombrie)






