După deciziile eronate, în Uniunea Europeană ar fi necesară o schimbare fundamentală de direcție a politicii economice cât mai curând posibil pentru a relua creșterea economică, dar până atunci Guvernul ungar va face tot posibilul pentru a atenua pagubele, a declarat marți, la Horsens, Danemarca, Péter Szijjártó, potrivit unui comunicat al Ministerului ungar al Afacerilor Externe și Comerțului.
După reuniunea informală a Consiliului Afaceri Externe al UE, şeful diplomaţiei ungare a declarat că lumea se îndreaptă rapid către o nouă împărţire a lumii în sfere de influenţă, ceea ce ar cauza pagube enorme, așa cum s-a întâmplat şi cu Ungaria în timpul Războiului Rece, şi ar avea de pierdut şi Uniunea Europeană.
„Timpul a dovedit că măsurile luate de Bruxelles au izolat Uniunea Europeană și, practic, au dat o lovitură uriașă economiei europene”, a adăugat ministrul de externe, iar în acest sens a amintit că sancțiunile împotriva Rusiei au dus la prăbușirea modelului european anterior de creștere economică, care a fost construit pe o combinație de tehnologii occidentale avansate și surse de energie orientale, și nimic nu l-a înlocuit până în ziua de azi.
Ministrul de externe a criticat şi tarifele impuse industriei automobilelor electrice din China, despre care a spus că sunt extrem de dăunătoare, și a considerat că președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a încheiat recent „cel mai prost acord al secolului” cu Statele Unite privind tarifele vamale.
Péter Szijjártó a declarat că, la reuniune, comisarul european pentru comerț „s-a sărbătorit bine”, considerând că a fost un acord fantastic, dar „a fost mai puțin deranjat de fapte” și „a considerat întrebările concrete” pe care i le-a adresat ca pe un fel de insultă și nu a răspuns la ele.
„Cred că cea mai simplă și mai potrivită întrebare este: cât de mult a suferit industria auto, coloana vertebrală a economiei europene, prin faptul că tarifele anterioare de 2,5% au fost majorate de șase ori, respectiv la 15%, în urma acordului Comisiei Europene”, a spus Péter Szijjártó, care a avertizat asupra faptului că acordul încheiat cu privire la tarifele vamale ar putea fi cu ușurință și mai rău, întrucât Ursula von der Leyen „și-a asumat angajamente absolut iresponsabile și nefondate” în ceea ce privește achiziționarea de resurse energetice de către UE din Statele Unite pentru aproximativ 750 de miliarde de euro, precum și în legătură cu investițiile companiilor europene în SUA în valoare de 600 de miliarde de euro.
„Bruxellesul a cauzat pierderi economiei europene atunci când a luat măsuri privind comerțul și cooperarea economică cu Statele Unite și China, iar pe lângă asta, acum vor să excludă de pe piață şi sursele de energie ieftine din Rusia, pentru ca energia să fie achiziționată din surse și mai scumpe. De aceea, la Bruxelles este nevoie cât mai curând posibil de o schimbare, o schimbare fundamentală a politicii economice pentru ca economia europeană să devină din nou mai puternică. Însă, atâta timp cât această politică economică ideologizată va rămâne, nu ne putem aștepta ca economia europeană să devină mai puternică. Prin urmare, noi, acasă, în Ungaria, trebuie să luăm toate măsurile importante pentru a ne asigura că poate creşte competitivitatea economiei ungare în viitor, chiar și în acest mediu economic european dificil”, a conchis ministrul ungar de externe./rganciu/avladucu
(MTI – 15 octombrie)








