Fregata „Regina Maria” – 222 a revenit în portul militar Constanța

Fregata „Regina Maria” – 222 a revenit în portul militar Constanța, după ce a participat la Operația NATO SEA GUARDIAN, desfășurată în Marea Mediterană.
Pe durata celor aproape 50 zile de misiune, fregata „Regina Maria”, în calitate de navă-comandant a grupării navale din care a mai făcut parte și nava purtătoare de rachete „Vukovar” a Forțelor Navale ale Croației, a executat peste 220 de interogări ale navelor comerciale care au tranzitat aria de responsabilitate și a parcurs aproximativ 6.200 de mile marine, totalizând 600 de ore de marș. Totodată, elicopterul IAR 330 Puma Naval de la bordul fregatei a executat activități de zbor în vederea monitorizării zonei centrale a Mării Mediterane.
Prin participarea, pentru a opta oară, la Operația NATO SEA GUARDIAN, Forțele Navale Române contribuie la îndeplinirea angajamentului țării noastre față de efortul internațional de consolidare a securității maritime în zona de sud-est a Alianței Nord-Atlantice. Fregata „Regina Maria” a participat la această misiune cu un echipaj format din 243 de militari, sub comanda comandorului Mitel Alexandru.
(Sursa: Pagina oficială de Facebook a MApN România)//lalexandrescu

RADOR RADIO ROMÂNIA (15 octombrie)