Premierii ucrainean şi slovac se întâlnesc la Košice

Premierul Ucrainei, Iulia Sviridenko, și omologul său slovac, Robert Fico, vor purta negocieri, vineri, în oraşul Košice, aproape de graniţa bilaterală – potrivit portalului Teraz.SK. „Negocierile comune ale guvernelor Slovaciei și Ucrainei aduc rezultate bune” – a declarat premierul Robert Fico, apreciind dialogul constructiv avut cu fostul premier ucrainean Denis Șmihal. La Košice, sunt planificate o serie de consultări bilaterale, inclusiv între miniștrii de externe, precum și o întâlnire ministerială dedicată cooperării transfrontaliere și legăturilor de transport, precum și colaborării în domeniul energetic. De asemenea, în cadrul consultărilor, vor fi discutate aspecte legate de industria de apărare, reconstrucția Ucrainei, integrarea în UE, agricultura și educația. Amintim că, la începutul lunii septembrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu premierul slovac Fico, la Ujhorod. În urma întâlnirii respective, Zelenski a precizat că au fost discutate mai multe teme importante și subiecte cheie, inclusiv perspectivele aderării Ucrainei la UE. Premierul Slovaciei, de asemenea, a explicat atunci că retorica și acțiunile sale nu sunt îndreptate împotriva Ucrainei, ci vizează protejarea intereselor propriului său stat. Referitor la diferențele de opinie dintre liderul slovac și președintele ucrainean, Fico a comentat astfel: „Așa e viața”./sdan/csimion

(Agenția de presă RBC – 17 octombrie)