Procurorii au deschis un dosar penal in rem, adică față de fapte, în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă. Dosarul a fost deschis inițial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, însă a fost preluat între timp de Parchetul de la Curtea de Apel București. La solicitarea procurorilor, în București vine și o echipă formată din patru specialiști de la INSEMEX Petroșani pentru investigarea cauzelor exploziei. Acest institut este cel care a făcut expertiză și în cazul incendiului de acum 10 ani din clubul Colectiv și are specialiști pregătiți pentru a preleva probleme necesare de la fața locului și pentru a face toate operațiunile necesare în vederea stabilirii cauzei acestui eveniment, a precizat corespondentul RRA Ilie Pintea. Precizări au venit vineri și din partea companiei Distrigaz. Grupul afirmă că echipele specializate s-au deplasat joi dimineață la blocul din Rahova, după ce au fost sesizați că miroase a gaze. Informațiile semnalate au fost corecte și, în consecință, a fost oprită alimentarea cu gaze naturale și a fost sigilat robinetul de branșament. În această dimineață, problema a fost sesizată din nou; echipele de intervenție au ajuns la fața locului în momentul producerii exploziei, în același timp cu pompierii. Compania precizează că agentul de intervenție Distrigaz Sud Rețele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis joi./abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 octombrie)







