Un Consulat Onorific al României a fost deschis, la Ruse

Consulatul Onorific al României a fost inaugurat, la Ruse. Acesta este al patrulea consulat de acest fel, după cele ale Republicii Moldova, Mongoliei şi Ucrainei, şi primul al unei ţări membre a UE. Consulul onorific al României este Viktor Guguşev, preşedintele Consiliului de Administraţie al Camerei de Comerţ Bulgaro-Române şi partener senior într-un cabinet de avocatură, cu experienţă în consultanţă juridică transfrontalieră, drept corporativ, fuziuni şi achiziţii internaţionale. Conform deciziei Consiliului de Miniştri de la Sofia din iulie anul acesta privind deschiderea consulatului, circumscripţia consulară va cuprinde regiunile Ruse, Plevna şi Veliko Tărnovo. La ceremonia de inaugurare au participat ambasadoarea României la Sofia, Brânduşa Predescu, ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, Radko Vlaikov, primarul oraşului Ruse, Pencio Milkov, prefectulul regiunii, Dragomir Draganov, directorul executiv al Asociaţiei Euroregiunea Danubius, Lili Ganceva, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi locale./ddaniela/asalar

(www.bta.bg – 17 octombrie)