Sfatul dat de Papa Leon romilor: „Fiți protagonişti, dărâmați zidurile neîncrederii și fricii”.

Sâmbătă, la Vatican, în prezenţa Papei Leon a avut loc spectacolul de muzică şi dans „Speranța este itinerantă”, care face parte din „Jubileului Romilor, Sintilor și Itineranţilor”, organizat de Dicasterul pentru Dezvoltare Umană Integrală în colaborare cu Fundația Migrantes (CEI), Comunitatea Sant’Egidio și Vicariatul Diecezei de Roma.
Pelerinii i-au dedicat un cântec special Papei, care l-a aplaudat și l-a îmbrățișat pe artistul care a compus piesa.
„Fie ca demnitatea muncii și demnitatea rugăciunii să fie puterea voastră pentru a dărâma zidurile neîncrederii și fricii”, a spus pontiful salutându-i pe „frații și surorile noastre romi, sinti și itineranţi”, prezenţi în Aula Paul al VI-lea a Vaticanului.
„Îmi asum invitația predecesorilor mei: fiți protagoniști ai schimbării epocale în curs, mergând împreună cu alți oameni de bunăvoință în locurile în care vă aflați, depășind neîncrederea reciprocă, făcând cunoscută frumusețea culturii voastre, împărtășind credința, rugăciunea și pâinea muncii cinstite”, a subliniat Papa Leon al XIV-lea.
„Timp de aproape o mie de ani ați fost pelerini și nomazi într-un context care a construit progresiv modele de dezvoltare care s-au dovedit în multe privințe nedrepte și nesustenabile. Din acest motiv, așa-numitele societăți «progresiste» v-au respins în mod constant, marginalizându-vă mereu: la marginea orașelor, la marginea drepturilor, la marginea educației și a culturii”, a spus Papa, subliniind că „însăși modelul de societate care v-a marginalizat și v-a făcut itineranți fără pace și fără acceptare, mai întâi în caravane sezoniere și apoi în tabere situate la periferia orașelor, unde încă mai trăiţi unii dintre voi, fără electricitate și apă, este ceea ce a creat cele mai mari nedreptăți sociale la nivel global în ultimul secol: enorme inegalități economice între indivizi și popoare, crize financiare fără precedent, dezastre ecologice, războaie”.
De-a lungul istoriei, romii au suferit numeroase persecuții și frecvente discriminări. „Dar noi, în credința noastră în Isus Hristos”, a declarat Papa Leon în timpul Audienței Jubiliare cu romii, sinti și itineranţii, „știm că piatra pe care constructorii au respins-o a devenit piatra de temelie și, prin urmare, suntem din ce în ce mai întăriți în convingerea că tocmai valorile pe care săracii le susțin cu mare demnitate și mândrie sunt cele la care trebuie să ne uităm cu toții pentru a schimba cursul.”
„Și astăzi, eliberați-vă de orice ispită de a poseda, de orice atașament nedrept față de lucruri, pentru a rămâne itineranți în Spirit, săraci în spirit și, pentru aceasta, binecuvântați”, a îndemnat Leone, subliniind din nou cu cuvintele lui Ratzinger: „Nu vă descurajați! Fiind mai aproape de condiția lui Hristos, săraci și umiliți, voi amintiți umanității paradigma vieții creștine. Vă încurajez să credeți în frumusețea mântuitoare pe care cultura voastră și situația voastră itinerantă o aduc cu ele”. Și prin cuvintele Papei Francisc, a făcut un apel sincer: „Vă cer, vă rog, o inimă mai mare, și mai largă: fără resentimente. Și mergeți înainte cu demnitate: demnitatea familiei, demnitatea muncii, demnitatea de a vă câștiga pâinea cea de toate zilele – aceasta este ceea ce vă menține în mișcare – și demnitatea rugăciunii.”
„Prezența voastră la periferiile Occidentului”, a proclamat Pontiful, „este un semn demn de luat în considerare în eliminarea multor structuri ale păcatului, pentru binele și progresul umanității către o coexistență mai pașnică și mai dreaptă, în armonie cu Dumnezeu, cu creația și cu ceilalți”. În acest sens, Papa Leon l-a citat pe Papa Benedict al XVI-lea, care în 2011 le-a spus romilor: „Sunteți un popor care în secolele trecute nu a trăit după ideologii naționaliste, nu a aspirat să posede o țară sau să domine alte popoare”.
„De aceea, astăzi vă îndemn: nu vă descurajați! Fiind mai aproape de condiția lui Hristos, săraci și umiliţi, voi reamintiți umanității paradigma vieții creștine”, a concluzionat Papa Leon al XIV-lea./cpaunel/amirea

(www.rainews.it-18 octombrie)