RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 octombrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – Asigurarea RCA obligatorie se extinde şi asupra trotinetelor şi bicicletelor electrice sau a unor vehicule similare, potrivit proiectului de lege adoptat astăzi de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Documentul transpune în legislaţia internă mai multe directive europene şi a trecut de Parlament în forma prezentată de Guvern, după ce amendamentele senatorilor şi deputaţilor au produs reacţii negative pe piaţa asigurărilor. Iulia Gherman are detalii.
Reporter: Iulia Gherman – Reprezentanții PSD, PNL, USR şi UDMR au convenit eliminarea tuturor amendamentelor adoptate la Senat sau depuse la Camera Deputaților asupra proiectului de lege. S-a ajuns la un compromis rezonabil cu toți actorii din piața de asigurări, a spus liberalul Lucian Bode, care a subliniat că orice transpunere incompletă a directivelor europene în materie sau introducerea unor excepții ar fi adus costuri mari pentru România.
Lucian Bode: România risca aplicarea unor sancțiuni pecuniare consistente, o sumă forfetară minimă de peste 1,6 milioane de euro și penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Reporter: În viitor, trebuie adoptată o legislație care să răspundă mai bine intereselor asiguraților, a declarat social-democratul Augustin Hagiu.
Augustin Hagiu: Pe fond, problema rămâne una extrem de dificilă pentru tot ceea ce înseamnă asigurați. Suntem în față a unei provocări pe care eu cred că trebuie să ne-o asumăm toți, suntem în situația în care asigurații, terţul păgubit, să aibă de suferit.
Reporter: Proiectul de lege prevede, între altele, plata poliției de asigurare obligatorie și pentru trotinetele și bicicletele electrice. Apare posibilitatea întreruperii contractului RCA la cerere pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului, iar verificarea poliției de asigurare obligatorie se va realiza automat prin sisteme electronice de control al traficului./RADOR RADIO ROMÂNIA/dstanesc







