Aleksandr Lukașenko a declarat că Belarus nu va proteja Uniunea Europeană de migranți

Belarus nu exploatează procesele de migrație în propriile sale scopuri, a declarat președintele Aleksandr Lukașenko, la cea de-a III-a ediţie a Conferinței internaționale de la Minsk privind securitatea eurasiatică. Declaraţiile sale au fost preluate de Agenţia de presă TASS.
‘Occidentul, în dublele sale standarde obișnuite, încearcă să acuze în mod artificial Belarus că folosește migrația drept armă. Afirm clar și fără echivoc: nu exploatăm și nu vom exploata în niciun mod procesele de migrație ‘…”, a subliniat Lukașenko.’ Liderul belarus a menționat că nu vede să existe niciun motiv pentru ca Belarus să protejeze Europa de migranți. Lukașenko a subliniat că problema migrației ilegale constă în faptul că ‘grupările infracţionale scot migranții din Belarus’ și îi trimit prin Polonia în Germania.
În iulie, Lukașenko declara că Minsk-ul nu poate ‘întoarce spatele UE’, dar cu toate acestea nu va apăra Europa de migranți cu ‘lanțul de gât’. El a declarat că țara sa este pregătită pentru orice negocieri cu Occidentul, inclusiv pe tema migrației.
În luna mai, Lituania a intentat un proces împotriva Belarus la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, acuzând Minskul de organizarea de trafic de migranți de mari proporţii în republica baltică. Autorităţile de la Vilnius susțin că autoritățile belaruse au organizat în mod intenționat afluxul de migranți și i-au escortat până la granița cu Lituania și cere despăgubiri integrale de la Minsk, ‘inclusiv costuri pentru construirea unui zid la frontieră’./vdraguta/cpodea

(www.gazeta.ru – 28 octombrie)