Realizator: Maria Ţoghină – Bun regăsit, dragi prieteni, la o nouă ediție, în care continuăm să spunem povestea fermecatei cutii care ascunde universul irepetabil al sunetelor! Ca într-o magie de aproape un secol, muzica timpurilor a însoțit mereu știrile relevante, faptul divers, interviurile și dezbaterile momentului într-o permanentă provocare de a construi din efemeritatea clipei un reper care rămâne. Din sunete și voci, din emoții și informații, radioul a transformat trecerea timpului în memorie colectivă, a adunat zgomotul lumii și l-a așezat în sens, dând fiecărei generații nu doar știri, ci și un ton comun al prezentului. Într-o lume care uită prea repede, Radio România și-a păstrat arta de a face din clipă continuitate și din tăcere ascultare.
Prima emisiune Radio România s-a difuzat pe 1 noiembrie 1928, pe lungimea de undă de 41,6 metri. Programul radio a fost deschis de profesorul Dragomir Hurmuzescu, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Difuziune. Au urmat un program muzical, știri, recitări de poezii, buletinul meteorologic și știri sportive. De la acel moment, au trecut, iată, 97 de ani. Pe calea undelor românii au avut șansa să primească în casele lor vocile marilor personalității ale momentului, fie că este vorba de istorie, literatură, arte, muzică, sport sau știință. Încă din primele minute de emisie, radioul a ocupat un loc special în inimile tuturor românilor, fiind martor al evenimentelor și prieten fidel.
La aproape un secol de existență, nu vorbim doar despre trecut, ci mai ales despre viitorul radioului, care începe zi de zi în redacții, în studiouri și pe frecvențe. În următoarele două ore, vă propun un dialog incitant cu Răzvan Ioan Dincă, Preşedintele-Director General al Radio România. Dialog în care vom afla despre cum putem să păstrăm spiritul unei instituții publice de media într-o lume în care algoritmii tind să decidă pentru noi. Bine ați venit la „Serviciul de noapte”, domnule Răzvan Dincă!
Răzvan Ioan Dincă: Bine v-am găsit!
Realizator: Ca de fiecare dată, le reamintim ascultătorilor că așteptăm mesajele, poveștile și întrebările lor la numerele de telefon 021.312.1054 sau 021.312.3644. Mesajele SMS le primim la numărul 0748.88.77.66 sau pe pagina de Facebook România Actualități. unde transmitem live video. Domnule Dincă, 97 de ani de Radio România. Cum este pentru dumneavoastră să conduceți o instituție care e parte din istoria recentă a României?
Răzvan Ioan Dincă: Este, fără discuție, un tip de responsabilitate combinată cu o onoare. Nu poți trata istoria auditivă a României altfel decât cu un tip de reverență, care te face permanent să stai în spate, niciodată în față, pentru că nu poți să intri tu în concurență cu Radio România. E mult spus conduc Radio România. Radio România e condusă de misiunea sa în primul rând./atataru/ Noi, cei care suntem puși efemeri la conducerea acestei entități, nu avem decât un singur rol, să încercăm să slujim misiunea Radio România și să facem ca acest lucru să fie cât mai relevant în perioada în care suntem puși să îndeplinim această responsabilitate. În ceea ce mă privește, am venit pregătit astăzi nu pentru a răspunde extrem de convențional întrebărilor dumneavoastră, ci mai degrabă pentru a încerca să mă autoprovoc să găsesc niște răspunsuri care să nu fie neapărat niște răspunsuri așteptate, ci mai degrabă niște răspunsuri autentice și din ceea ce cred eu cu tărie că ar trebui să însemne răspunsul unui om onest, un raport cu o entitate care are o valoare cu mult peste personalitatea sau persoana celui care într-un moment o conduce. Din acest motiv, în prim plan o să pun în răspunsurile mele ceea ce cred cu adevărat că este bine pentru Radio România, ceea ce cred eu cu adevărat că a însemnat ceva în perioada aceasta de aproape patru ani în care am fost pus să conduc Radio România și în același timp să răspund cu autenticitate unor tipuri de întrebări pe care sigur mi le veți adesa.
Realizator: Rămânem în zona aceasta a aniversării Radio România și sunt foarte curioasă să știu ce înseamnă această aniversare nu doar ca simbol, ci și ca un moment de bilanț personal și profesional, pentru că vorbeați despre acești patru ani în care ați condus Radio România.
Răzvan Ioan Dincă: Sunt patru ani din viața unui om care, de obicei, când se apucă de un lucru, tinde să vrea să-l facă cât se poate de bine. N-am prins un context extraordinar de bun, pentru că a fost o perioadă agitată și o perioadă în care numai în doi ani de zile s-au petrecut un an și jumătate de alegeri, ca să zic așa, alegerile pentru Radio România reprezentând un lucru foarte important. Radio România e platforma principală prin care se exprimă către foarte mulți oameni, căci mai sunt și alte platforme, dar n-au asemenea anvergură de acoperire, deci, e platforma principală prin care cei care candidează se exprimă în fața marelui public și marele public e aici, la radio. Cei care ascultă radioul depășesc în fiecare zi cifra de trei milioane de ascultători, deci, în fiecare zi, trei milioane, trei milioane și jumătate de ascultători sunt cu urechea la Radio România și ceea ce se spune acolo înseamnă pentru ei un anumit tip de adevăr. Fiind conștient de acest aspect, m-am trezit cu o responsabilitate, aceea de a spune adevăruri, timp de patru ani, celor trei milioane și jumătate de oameni pe zi, ceea ce normal că te pune în situația de a fi atent cu tot ceea ce faci, de a încerca pe cât posibil să oferi platformă celor care produc emisiuni în Radio România, celor care sprijină pe cei care produc emisiuni, să oferi cât poți de mult din ceea ce poți tu să faci, pentru ca ei să se poată exprima. E o responsabilitate care vine odată cu scrierea istoriei și în memoria colectivă va rămâne și fiecare greșeală și fiecare reușită. Și fiind așa, trebuie ca noi cei care într-un anumit moment conducem destinele acestei entități să ne punem în spate și să facem de așa natură încât noi să nu existăm, să existe conținutul și dacă acest conținut are relevanță depinde foarte mult de modul în care tu reușești să oferi oamenilor posibilitatea ca să se exprime la maxim. Și dacă un lucru m-a interesat și l-am spus de la început, transparent, celor cu care am vorbit, m-a interesat să scad puterea președintelui-director general în perioada aceasta, să nu există o putere discreționară și o putere de aceea absolută în care când spune ceva președintele director general neapărat trebuie să se întâmple, ci trebuie mai degrabă să existe o putere din spatele lucrurilor oferită celor care pot cu adevărat oferi un fel de conținut, un tip de conținut ascultătorilor. Și acest lucru cred eu că s-a întâmplat, pentru că acum ce simt? Că în radio există un anumit tip de unitate, o unitate uneori încercată de intemperii, pentru că, repet, nu trăim vremuri foarte ușoare, nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere social, nici din punctul de vedere al concurenței, ca să spun așa, care în acest moment este o concurență cred că exponențial crescută și față de acum patru ani, ce să mai vorbesc față de acum 10, 15, 20, 97 de ani./gpodea/ Radioul, la ora actuală, rămâne una dintre formele de informare a populației, a oamenilor care ascultă radioul, dar este un gen și un tip de instrument de comunicare care intră într-o concurență foarte mare cu tot ceea ce, la ora actuală, se presupune a fi mainstreamul comunicării – digitalul, internetul, multiple alte forme prin care „informația” poate să penetreze în social. Și atunci, trebuie să vedem în permanență cum facem ca acest radio să se diferențieze prin ceva. Cum reușim noi să facem ca ceea ce se întâmplă la radio să aibă o relevanță pentru publicul larg, format preponderent, la Radio România, din oameni cu vârste peste 45-50 de ani, dar asta nu înseamnă că dacă preponderența există, ceilalți nu sunt importanți. Și atunci, Radio România are o paletă foarte largă de ascultători, generată, pe de o parte, de acoperirea foarte mare și de multele mijloace pe care noi le avem pentru a ne exprima pe calea undelor, pe de altă parte, de multiplele tipuri de comunicare pe care noi le-am abordat, cel puțin în ultima vreme.
Și atunci, dacă știm că radioul este un mijloc de comunicare, diferențiatorul care apare cred că poate să apară doar în momentul în care vorbești despre conținut. Și dacă conținutul în Radio România uneori este relevant, el este pentru că e autentic. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun în primul rând că tot ce înseamnă tehnologie trebuie folosit doar ca instrument, nu trebuie folosit să înlocuiască creativitatea. Că vorbim foarte mult despre inteligență artificială sau de diverse tool-uri ce ne pot ajuta în a ne îndeplini rolul pe care îl avem sau în munca noastră. Câte vreme noi păstrăm în continuare empatia, câte vreme ne permitem greșeala de a fi autentici și umani, în momentul respectiv s-ar putea ca acesta să fie principalul diferențiator pe care noi îl avem. Pentru că, dacă știm să vorbim din suflet… Şi, de obicei, cei care vorbesc la microfonul Radio România o fac din vocație și din pasiune; sunt oameni – știți mai bine decât mine – care lucrează de peste 20 de ani aici, și uneori poate că ai spune că aceasta nu e o virtute. Nu știu dacă e o virtute sau nu este, dar este un anumit tip de determinare și un anumit tip de fidelitate generată de multiple aspecte, care nu cred că e momentul acum să le discutăm, dar acești oameni fac în continuare cu pasiune acel lucru. Și pasiunea aceasta se simte; și se simte la ascultător. Noi vorbim despre faptul că avem un public îmbătrânit. Și uite că, de patru ani de zile, de când analizez cifrele din punct de vedere sociologic, constat că acel public îmbătrânit rămâne la aceeași vârstă. Deci, aceia care sunt o generație mai tânără, odată ce ating un anumit tip de prag, ajung ascultătorii Radio România. Ceea ce înseamnă nu că este un public îmbătrânit, ci că maturitatea, coacerea acestui tip de ascultător se produce în mod natural într-un anumit tip de moment. Pentru că acest conținut, într-adevăr, nu este un conținut care să servească imediat orice tip de generație. Uneori o servește, alteori nu. Constanta rămâne, cred eu, în acest tip de empatie, în acest tip de dorință a celui care vorbește la microfonul Radio România de a fi cu adevărat ascultat pe partea cealaltă, adică, acolo unde ascultătorul se află – într-un cătun, și are un radio atârnat într-un copac, sau în mijlocul urbei bucureștene, din mașina sa.
Deci, câtă vreme acest conținut, general sau specific, pentru că nu e vorba doar de un conținut care vorbește despre informație în stare pură – şi aici o să revenim mai apoi să vorbim despre ce înseamnă acest tip de informație și cum e ea transmisă la Radio România -, ci vorbim despre un conținut care uneori se adresează și unor nișe, unor oameni care au tipuri de dorințe, cum ar fi cei care ascultă muzică clasică. Există Radio România Muzical, ce furnizează doar muzică clasică, și Radio România Muzical a crescut în performanță în ultima vreme extraordinar de mult, în așa fel încât intră în topul radiourilor comerciale. Mă refer nu la top primii dintre radiourile comerciale, că nu are cum să intre vreodată, dar el este contorizat ca fiind acolo, ceea ce este absolut extraordinar. Radio România Muzical nu face nimic altceva decât să distribuie muzică clasică.
Realizator: Și nici nu are acoperire națională.
Răzvan Ioan Dincă: Și nici nu are acoperire națională. Mai nou, am deschis o frecvență la Iași, ceea ce e foarte important, fiind un centru cultural de mare importanță acolo.
De asemenea, Radio România Cultural, care funcționează în același fel – oferă un conținut relevant din punct de vedere cultural, adresat unui tip de oameni. Acolo oamenii ascultă din două motive, am observat: din pricina muzicii, extraordinar de bine aleasă, și din pricina conținutului extrem de variat și relevant pentru cei care locuiesc într-un anumit tip de cultură, că despre asta este vorba./cvanatoru/ Cultura nu înseamnă o poveste elitistă. Cultura înseamnă toate cunoștințele pe care noi le avem și pe care le punem într-un anumit tip de formă, într-un univers geografic ce ne aparține. Și acest univers geografic, într-un anumit moment, poate să se numească o cultură națională. Radio România Cultural știe să facă acest lucru, știe să facă lucrurile relevante și să pună în oglinda radioului respectiv ceea ce este relevant într-un anumit moment în ceea ce privește fenomenul cultural, cu toate acele tipuri de expresii ce devin importante pentru ascultători sau pentru actantul cultural, pentru cel care este furnizor de cultură. Deci, Radio România știe prin mixul acesta – educație, cultură, informație, empatia pe care jurnalistul o are atunci când vorbește la microfon – știe să se facă plăcut.
Uneori și prin divertisment, pentru că e unul dintre componentele importante divertismentul în Radio România. Acest divertisment, dacă e de bună calitate și dacă el uneori îmbracă forma unei satire sau uneori îmbracă forma unor dialoguri ce pot părea simpatice, întotdeauna, în spate, există o temă. Întotdeauna, în spate, jurnaliștii care fac divertisment la Radio România nu fac divertisment doar de dragul divertismentului, ci reușesc să o facă în așa fel încât să devină utili, să devină prieteni cu oamenii cărora li se adresează. Şi, iarăși, acest aspect se reflectă în audiențe, se reflectă în faptul că de fiecare dată când apar valurile de audiență, atât Radio România Actualități, cât și Radio România în ansamblul său, conținând aici și Radio România Regional, ce cuprinde toate canalele pe care noi le avem în țară, se află în top. Și se află în top atât cu emisiuni, cum ar fi „Matinalul”, de exemplu, „Matinalul” de la Radio România Actualități se bate pentru primele matinaluri din România cu posturi foarte importante de radio care au dorința de a fi, în primul rând, ele în top, pentru că datorită topului respectiv ei pot primi finanțare, și atunci există o cerință foarte mare ca ei să ajungă în topurile respective. Cu toate acestea, iată că un radio, un radio care îndeplinește și o misiune publică, reușește să fie într-un top comercial. Într-un top comercial cu audiențe calculate în același fel cum sunt calculate audiențele celor din radio.
Realizator: Validate și agreate.
Răzvan Ioan Dincă: Validate și agreate, ceea ce cred eu că este o performanță fabuloasă a oamenilor care realizează emisiuni și că au găsit acea cheie de a vedea oglinda, nu ușor de văzut, pentru că radio e straniu. Când te afli la un microfon în radio, tu nu ai oglinda în față. Nu interacţionezi cu ascultătorul şi nici nu te vezi, doar te auzi și nu primești de nicăieri niciun fel de feedback în momentul respectiv. Mai mult decât atât, audiențele la radio se calculează odată la trei luni. Deci, tu îți iei, ca să zic așa, niște indicatori sociologici, macrosociologici sau microsociologici, o dată la trei luni. La televiziune se întâmplă în timp real acest lucru. Deci, tu poți vedea dinamica în timp real, poți vedea foarte repede reacția publicului, să îți dai seama ce ai de făcut de pe o zi pe alta sau de la o oră la alta. La radio nu, aștepți trei luni să se întâmple acest lucru. Cu toate acestea, cei care realizează și fac rețetele acestea de emisiuni știu ce au de făcut. Eu cred, fiind regizor de meserie, că singurul lucru pe care trebuie, de fapt, să îl știe este cum să devină mici barometre ale societății din care fac ei parte și cum reușesc să fie autentici și sinceri în relația cu auditoriul, cu cei care ascultă și numai așa ajung într-un anumit moment să aibă capacitatea de a ajunge în sufletul omului. Și când vorbești de sufletul omului parcă zici că sunt cuvinte mari, dar ele nu sunt cuvinte mari, pentru că în realitate omul de asta are nevoie. Are nevoie de un anumit tip de empatie, pe care Radio România îl oferă și care nu poate fi înlocuit sau dacă este înlocuit vreodată de alte tipuri de elemente tehnologice, de tip AI, se va simți și vom pierde audiență. Adică…
Realizator: Pentru că vorbeați de suflet, zâmbeam pentru că…
Răzvan Ioan Dincă: Trebuie să mă întrerupeţi, pentru că eu vorbesc mult.
Realizator: Niciun fel de problemă, suntem la radio și ne ocupăm exact de acest lucru, să rostim cuvinte, ca să spun așa. Dar pentru că aminteați de suflet, într-un interviu spuneați că Radioul public are sufletul lui. Ați făcut o foarte frumoasă pledoarie pentru tot ceea ce înseamnă, în momentul de față, oferta Radio România pentru ascultători. Cum ați descrie însă acel suflet al radioului public, după acești patru ani de mandat?
Răzvan Ioan Dincă: Te atașezi foarte tare./ilixandru/atataru
Realizator: Am simțit acest lucru din ceea ce ați spus, de asta nici nu v-am întrerupt.
Răzvan Ioan Dincă: Este un tip de, nu știu cum să-l numesc, hai să extrapolez un pic, în momentul în care vin la mine copii care vor să se ducă în domeniul teatrului, și vin părinți cu copii, sau copii, adolescenți, chiar și post-adolescenți, tineri, maturi, care vor să îmbrățișeze această meserie, și răspunsul meu întotdeauna e: nu o fă! Nu, nu, nu e… E o meserie care nu poate fi făcută! E o poveste care ține mai mult de tine, dacă tu vrei să o faci fă-o, dar sfatul meu: e greu să te miști în acest domeniu. Odată ce copilul respectiv interacționează cu mediul respectiv, nu mai poate să iasă din el. Atât de tare te impresionează și atât de tare îți crește pasiunea, încât, efectiv, foarte greu te desprinzi și, dacă o faci, o faci cu niște traume emoționale foarte mari. Cam același lucru se întâmplă și la radio. Adică, odată ce, poate intri la început fără emoție, pur și simplu, făcând un job în radio, dar încetul cu încetul acest job se transformă într-o dependență, într-un timp de dependență pozitivă, uneori și stresul la radio este pozitiv, adică, rezultatul stresului respectiv devine un element pozitiv, pentru că până la urmă el se repercutează în produs editorial care ajunge până la ascultători. Şi majoritatea oamenilor din radio îi văd pasionați, uneori pe mize foarte mici, adică, nu neapărat pe niște elemente de o importanță vitală. Dacă te uiţi din exterior, ți s-ar părea că burețeii de la microfon nu sunt importanți. Ei bine, uneori, burețeii aceștia de la microfoane sunt o miză, sau o fotografie binefăcută, sau, eu știu, un anumit tip de greșală pe care într-un anumit moment cineva o are în timpul unei emisiuni poate să îl ducă într-o zonă depresivă. Adică, există o pasiune și o încărcătură care nu poate să se nască din altceva decât dintr-un tip de dependență. E, şi la mine se întâmplă povestea asta, eu nu sunt un om rece, sunt un om emoțional, care odată ce mă atașez de ceva, foarte greu, prefer la început să nu mă atașez, dar n-am ce face, se întâmplă să te atașezi, după patru ani n-ai cum să nu te atașezi, deci, pentru mine Radio România rămâne și va rămâne în continuare o poveste care mi-a modificat viața și care nu poate să nu aibă repercusiuni asupra mea în continuare. Și nu mă refer aici strict la domeniul, la profesionalul din mine, adică, managerul care conduce Radio România, ci vorbesc în profunzime, uman, în ceea ce ar putea să însemne destinul unui om, cum îți marchează profesia ta, într-un anumit tip de desfășurare în timp, destinul, nu doar prin timpul consumat, pentru că timpul consumat poate să fie mai lung sau mai scurt, ci prin implicare, prin visele pe care le ai despre entitatea din care faci parte, pentru dăruire, pentru modul în care reușești să interacționezi cu niște oameni speciali sau cărora poți să le schimbi, fără ca ei uneori să știe, viața în bine sau în rău, dacă nu ești atent. Şi eu am încercat să fac bine și toate căile pe care le-am urmat adică, n-am avut foarte multe dubii în deciziile pe care le-am luat în radio în patru ani de zile, pentru că întotdeauna am ales calea binelui. Şi când n-am știut ce am avut de făcut, am avut de ales între două variante, să fac bine sau să fac rău, și am ales de fiecare dată bine și n-am greșit. Şi de fiecare dată când deciziile au fost grele, această cale a binelui a dus către un rezultat, chiar dacă mai greu, până la urmă la un rezultat pozitiv. Şi atunci, bineînțeles că m-am bogățit și pe mine, bineînțeles că toată această poveste, pe care nu întotdeauna am comunicat-o, pe care nu întotdeauna am exprimat-o, pe care nu întotdeauna am lăsat-o să se vadă, ea a adus încetul cu încetul un anumit tip de bine. Şi aici nu vreau să mă refer la niște rezultate manageriale, pentru că n-am venit să vorbesc despre mine, am venit să vorbesc despre mine în raport cu radio, am venit să vorbesc despre radio prin experiența mea proprie, dar, totuși, trebuie să spun că anumite lucruri care s-au întâmplat în acești patru ani au fost niște rezultate manageriale care cred eu că vor lăsa niște urme foarte bune în radio.
Realizator: O să discutăm pe parcursul emisiunii despre acestea.
Răzvan Ioan Dincă: Nu ăsta e scopul…
Realizator: Dar până atunci, pentru că vorbeați despre ce înseamnă pasiunea pentru radio, aceeași pasiune este împărtășită și de ascultătorii Radio România, avem deja mai multe mesaje, dar, așa cum și pe dumneavoastră v-a emoționat această cunoaștere în profuzime a radioului public, pe mine m-a emoționat, pregătind această emisiune, un mesaj pe care l-am primit cu doar două ore înainte de emisiune de la un ascultător, mi-a scris pe mail, și m-a impresionat pentru că mi-a trimis o înregistrare cu un mesaj. Aș vrea să-l difuzăm, este un ascultător fidel al Radio România, un ascultător fidel al „Serviciului de noapte”, din Sibiu, este vorba de Mihai Sorin Todea. Aș vrea să-l ascultăm, după care să continuăm dialogul nostru./atataru
Răzvan Ioan Dincă: Desigur.
Mihai Sorin Todea: De sub cozorocul munților Cindrel, adică, din frumosul Sibiu, vă salut cu stimă! Vreau să-i mulțumesc doamnei Maria Țoghină pentru că, în scurta descriere a emisiunii de astăzi, a pus în dreptul dumneavoastră, domnule Răzvan Ioan Dincă, termenul președinte și termenul director și a evitat CEO. Pentru români, asta înseamnă mult. Dacă intri într-un depozit cu exponate de butaforie, mai ales din cea folosită în anumite genuri de filme, te cuprind stări negative, în special dintre cele mai ciudate, uimire, repulsie și groază. Însă există și un gen al butaforiei comportamentale la purtător, derivat din caractere contrare armoniei morale. Ceea ce am observat în decursul ascultării diferitelor emisiuni ale Radio România Actualități este chiar această lipsă de butaforie radiofonică, emisiunile prinzând la public prin naturalețea redactorilor, gradul ridicat de intelectualitate, stilul profesional divers manifestat în unitate, surprinzătoarele analize și explicații spontane, energia de tip good vibe, adică foarte pozitivă, să mă certe puțin doamna Caproș, cursivitatea și altele. Toate acestea nu se manifestă de la sine ori prin șansă, ci presupun organizare, fluidizarea traficului ideilor în instituție, non-plafonare ideatică și uneori chiar non-conformism, conform cu bunul simț. În loc de concluzii, succint, vreau să spun că emisiunile și realizatorii atrag simpatie, care la rândul ei produce empatie și în final se transformă în sinergie. Vă mulțumesc, sunt Mihai Sorin Todea din Sibiu.
Realizator: A fost un mesaj de la un ascultător, mai avem și alte mesaje pe care le primim pe pagina de Facebook, reamintesc și numerele de telefon: 021.312.1054 sau 021.312.3644. Cum vi se pare?
Răzvan Ioan Dincă: Ce să zic? O sinteză extraordinar de…, perfectă aproape, cu acuratețe realizată de către ascultătorul nostru și pentru a trece într-o zonă de lipsă de modestie: așa cum e radioul, așa sunt și ascultătorii săi.
Realizator: Le mulțumim, îi salutăm, iată, pe pagina de Facebook ne urmăresc.
Vlad Aurelia: Bună seara și „La mulți ani!” Radio România Actualități, ne faceţi zilele și nopțile frumoase.
Elena Stan: Bună seara, de mică, mi-au plăcut vocile de la Radio România, păcat că au plecat acolo sus mulți colegi de-ai dumneavoastră. Dumnezeu să-i odihnească! Realizator: Mulțumim pentru gândul bun. „Stimă și respect tuturor” – ne scrie tot Elena Stan. Murariu Alexandru Cristian, iată o întrebare interesantă: „De ce președinte și director general, adică și arbitru și jucător”? V-ați simțit așa în cei patru ani de mandat – și arbitru și jucător?
Răzvan Ioan Dincă: Sigur că da, e din Legea 41, legea care guvernează media publică.
Realizator: Este viziunea franceză.
Răzvan Ioan Dincă: Da, vreau să fac o mică paranteză referitor la mesajul ascultătorului de mai devreme. Sigur că empatia se transformă în sinergie, în același timp însă, dacă ne gândim așa la un ocean de informații, repet, ghilimelele sunt puse pe cuvântul informații, din când în când înoţi în acel ocean și oceanul e ori învolburat, nu știi ce ascunde în interior, uneori tu vezi doar suprafața și poate simți un pic din curenții din interior, te mai atinge o meduză, poate mai trece un pește, uneori obosești, uneori nu știi încotro să o iei, uneori poate nu ești un înotător foarte bun, din când în când ai nevoie de un colac de salvare, sau ai nevoie de o insulă pe care să poți să-ți pui un picior, sau o mână pentru a putea să respiri în continuare și pentru a putea supraviețui ca să te duci mai departe în călătoria ta din ocean. Asta poate fi și trebuie și este Radio România, pentru că în oceanul acesta extrem de mare și de învolburat al cuvintelor rostite sau citite sau văzute uneori în mijloacele media, Radio România este un reper pe care îl ai sigur, te poți sprijini pe el atunci când ai nevoie de substanță și te poți sprijini pe el atunci când ai nevoie de o știre adevărată și în momentul în care cu adevărat te interesează să afli un anumit tip de lucru pe care îl poţi lua de bun./gpodea/ Devine, cred, din ce în ce mai important. Lăsând la o parte partea de empatie, lăsând la o parte partea emoțională și vorbind strict despre partea pragmatică a informării corecte, radioul e foarte important azi și va fi mai important mâine. Dar eu nu mă refer – încă o dată spun – la radio ca gen, ci mă refer la mijlocul acesta de radio, jurnalistic vorbind, pe care noi îl facem acum și îl numim radio. În viitor radioul își va schimba și formă și denumire, dar principiul rămâne același: corectudinea în abordare. Or, această corectitudine în abordare se întâmplă în Radio România. Uneori dăm mai greu știrile, dar dăm știri, nu dăm lucruri care după aceea să fie contestate. Și din acest motiv, când ai nevoie de acest sprijin de tip insulă sau de tip colac de salvare, te întorci acolo unde știi că-l găsești, știi sigur că el se află acolo. Iar când ai conștiința și a vârstei și a înțelepciunii sau a nevoii efective de a te informa corect, unde să te duci? Din acest tip de surse, care sunt acele surse credibile – şi mă bucur că Comisia Europeană a trimis, parcă acum vreo trei săptămâni sau o lună, un tip de raport cu privire la sursele de informare din România și Radioul public s-a aflat pe locul 2 în total surse de informare din România, incluzând televiziunile, și pe locul 1 în ceea ce privește radiourile din România. Or, acest aspect e foarte important dacă cumulăm două cifre: faptul că ne aflăm pe locul 2 din total surse media și pe locul 1 din radiouri, cumulat cu 25-30% market share, cât Radio România are.
Realizator: La care aș adăuga încă o cifră: peste 40% cotă de încredere, care este de asemenea foarte importantă.
Răzvan Ioan Dincă: Foarte mare și foarte importantă. Deci, dacă punem cifrele astea laolaltă, ai un ecart, ai o foarte mare adresabilitate, cu un foarte mare grad de încredere și de credibilitate. Or, atunci responsabilitatea e cu atât mai mare, căci orice tip de promovare sau de greșeală pe care o faci aici se propagă ca fiind un adevăr. Ce-i mai periculos din punct de vedere filosofic decât să transmiți un lucru neadevărat ca fiind adevărat? Și atunci, probabil că acest tip de apăsare, mai ales pentru cei care fac live, dar nu numai pentru cei care fac live, pentru jurnaliștii din radio, este unul cu atât mai împovărător. Și povara aceasta se transformă, până la urmă, în nevoia de profesionalism și într-un anumit tip de stres pozitiv pe care oamenii de aici îl au. Când ești stresat pozitiv, poți oferi emoție. Dacă nu ai acest tip de stres și ești lipsit de acest tip de emoție personală, n-are cum, pe partea cealaltă, ascultătorul să perceapă un anume tip de emoție.
Sigur că denumirea de „preşedinte-director general” – revenind acum la întrebarea ultimului ascultător – e o denumire, din punctul de meu vedere, nu aș spune desuetă. Aşa fost scrisă Legea 41, împărțind aceste două poziții. Președintele Consiliului de Administrație al Radio România, care este numit politic, în sinergie cu ceilalți membri ai Consiliului de Administrație, au datoria să țină un tip de echilibru politic și social în conducerea Radio România, însă partea executivă trebuie făcută de oameni care se pricep să facă partea executivă. Și atunci, poziția de director general cred că a fost, de fapt, meseria pe care am practicat-o eu patru ani aici, iar poziția de președinte al Consiliului de Administrație a avut un singur rol: acela de a ţine, în cadrul Consiliului de Administrație, echilibrul între forțele politice, de așa natură încât ele să nu ajungă, într-un anumit moment, să perturbe activitatea Radioului. Și am avut parte de un Consiliu de Administrație, spun eu – căruia îi mulțumesc încă o dată și pe această cale -, echilibrat, rațional, care nu a încercat sub nicio formă să ducă într-o direcție greșită din punct de vedere politic Radioul. Și a fost un mandat de aproape patru ani, fără două săptămâni, care a adus un tip de echilibru nu numai prin conținutul editorial, ci și prin faptul că nu s-au polarizat în interiorul Radioului tipuri de atitudini, într-o parte sau într-o altă parte extremă, într-o perioadă care, într-un fel, parcă inducea acest tip de comportament, acest tip de nevoie de reacție.
Realizator: Că într-o lume care devine de ce în ce mai polarizată, Radio România a reușit să rămână unit.
Răzvan Ioan Dincă: Da. Acest lucru în sine, având în vedere mai ales ultimii doi ani, poate fi considerat o performanță, pentru că, totuși, Radio România are aproape 2.000 de angajați, și mie îmi place să spun că, prin prisma faptului că are 2.000 de angajați, este, din punct de vedere al eșantionului sociologic, o mică Românie./cvanatoru/ Adică, e suficient să chestionezi 2.000 de oameni ca să înțelegi cum e întreaga Românie, pe anumite aspecte, ce sunt considerate ca fiind importante. Și Radio România este un fel de mică Românie, deci, el conține în interior tipurile și de extreme, dar și de echilibru, care se întâlnesc în societate, și ele se manifestă normal în acest microorganism de 2.000 de suflete, în modul în care se manifestă în public o întreagă Românie. Faptul că Radio a rămas în integralitatea sa o societate care vorbește despre echilibru și despre valori perene sau despre elemente ce fac societatea să se mențină conectată la conținutul Radio România, element manifestat prin ceea ce noi numim audiențele radioului și care sunt audiențe calculate nu doar pentru noi, ci și pentru posturile comerciale – deci, nu putem fi acuzați că facem noi niște calcule în acest sens -, asta înseamnă că am reușit în această perioadă grea să ne păstrăm integritatea și etica. Și nu numai jurnalistic, eu aş spune că și managerială, pentru că în permanență am încercat să gestionăm resursele pe care le-am avut așa cum s-a putut. Şi dacă vorbim despre radio în întregul său, vreau să vă mai spun că radioul, pentru cei care nu știu, Societatea Română de Radiodifuziune conține și un alt departament, cu excepția celui editorial, și anume, formațiile muzicale. Sunt peste 400 de angajați ai radioului public care contribuie la realizarea conținutului editorial prin participarea lor artistică. Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul, Orchestra Populară Radio, Big Band Radio sunt elemente care contribuie în fiecare săptămână la acest tip de conținut editorial. Și atunci când am ajuns în radio, acum patru ani de zile, i-am găsit supărați, i-am găsit triști pe toți, fusese pandemia, nu mai avuseseră un concert de peste un an, un an și jumătate, erau subnumerici și îngrozitor de prost salarizați, comparativ cu cei din domeniul lor de activitate, adică, din cei care activează în alte instituții, ca să zic așa, concurente, pe piața din București și din România (Opera Națională, Filarmonica „George Enescu” și așa mai departe). Am reușit în decursul acestui timp să îi aduc într-o formă în care, la ora actuală, eu, cel puțin, sunt mândru de ceea ce există în acest conținut editorial de tip muzical pe care Radio România îl mai oferă în fiecare săptămână la Sala Radio, Sala Radio o sală cu o acustică excepțională și cu un număr de locuri – o mie anume – care ar putea să o numească cea mai mare sală de concerte din București. E puțin mai mare decât Ateneul, cu o sută și ceva de locuri. Deci, fiecare concert al orchestrelor și corurilor radio este înregistrat și este înregistrat de foarte mult timp. S-a creat o arhivă absolut senzațională cu acest tip de conținut editorial și el contribuie, într-o foarte mare parte, la ceea ce se numește patrimoniul cultural al României și al radioului public. Deci, faptul că s-au repus, ca să zic așa, în peisajul cultural bucureștean, pentru că majoritar bucureștenii sunt cei care beneficiază de prezența live în Sala Radio la concertele acestor formații, dar în același timp și în peisajul muzical național, prin faptul că transmisiile sunt toate streaming audio prin Radio România, ne poziţionează ca un tip de actant cultural mai special, care de fiecare dată când înregistrează sau când cântă mai degrabă apasă asupra fiecărui instrumentist sau cântăreț o presiune suplimentară. Eu nu cânt doar pentru ceea ce se aude în sală, ci cânt pentru o eventuală posteritate. Orice greșeală rămâne înregistrată. Și da, știu că domnul Sergiu Ceribidache spunea că muzica trebuie să fie live și că singura experiență reală e cea live, dar în același timp, dându-i dreptate într-o foarte mare parte, în același timp și acest conținut este foarte valoros prin faptul că măcar se pot face comparații peste ani, reflectă într-un anumit moment forma artistică a vremurilor și aici, dacă fac mica paranteză a formei artistice a vremurilor, pe vremuri, pe vremuri, ca să zic așa, mulți ani în urmă, din ce am citit și eu despre Radio România, toate înregistrările ce se făceau se urmăreau ulterior și se corecta fiecare greșeală, să nu există nicio notă greșită în înregistrările respective./ilixandru/atataru/ Erau oameni care ascultau, după ce se termina o înregistrare cu un concert, din nou concertul și nu un om asculta întreg concertul, ci o întreagă comisie care asculta întreg concertul și, dacă exista într-un anumit moment ceva greșit, se repara, se chema formația respectivă…
Realizator: Vă confirm.
Răzvan Ioan Dincă: … se înregistra din nou pasajul respectiv și se repara, pentru că știam că rămânem cu acea înregistrare pentru eternitate, adică, dacă era o înregistrare de foarte bună calitate, avea valoarea nu unei Mona Lise cu mustață sau fără o ureche, ci Mona Lisa în integralitatea sa, așa cum era ea într-un anumit moment. Și expresia aceasta artistică, pentru cei care știu că expresia artistică reprezintă un barometru al societății într-un anumit moment, cred că este foarte relevantă în momentul în care faci o analiză. Acum nu se mai fac acele tipuri de înregistrări, ceea ce înseamnă că am pus mai puțină presiune pe calitate. Nu noi astăzi. Nu se mai întâmplă demult, dar imaginați-vă că presiunea asupra calității, în domeniul acesta al universului sonor, ar trebui să constituie un deziderat și în continuare și îl constituie pentru cei care cântă, dar ei nu pot să-și dea seama întotdeauna când au greşit un pic, nu poți să realizezi, dar cineva din exterior o face. Și dacă facem o analiză peste ani de zile, cum arătau înregistrările într-un moment sau într-un alt moment, putem să ne dăm seama despre cum arată societatea într-un moment sau într-un alt moment. Adică, toate aceste lucruri au subtilitatea lor și forța lor, forța lor ce generează, până la urmă, o oglindă a vremurilor, iar radioul ştie să fie o oglindă nu numai prin cuvintele rostite despre sau în interiorul emisiunilor sale, ci și prin această permanentă participare la cultura vie, la relația pe care o are cu spectatorul live, dar și la relația pe care o are cu spectatorul din universul sonor al undelor.
Realizator: Mai avem mesaje de la ascultători și aș vrea să mai citesc un pic din mesaje. Îl salutăm și pe domnul Filip, care ne urmărește. Liviu Nicolae Beudean ne salută și el, îl salutăm și noi, este un ascultător fidel din Salonta, județul Bihor, are și o întrebare: „Care a fost cel mai emoționant moment din radio?” Vă mulțumeşte anticipat pentru răspuns. Îl salutăm și pe Dan Stătescu, cel care ne ascultă din Scoția, ne urează „La mulți ani!”, îi mulțumim. De asemenea, Alexandra Tara: „Sunteți un balsam pentru suflete încercate, o insulă de binefacere într-un ocean învolburat, vă mulțumesc. „La mulți ani, fericiți!”. Mulțumim și noi. Un alt mesaj de la ascultătorul nostru Ionel Ciucă: „Am fost în România și din august, între orele 22:00 și 6:00 dimineața, se oprea emisia pe unde medii și unde lungi, ascultam un meci pe radio care nu era pe TV, s-au oprit CB”. Şi se întreabă ce se întâmplă și când în viitor vom avea transmisie pe spectrul DAB, deoarece și-a cumpărat un radio DAB din Germania, dar în România nu-l poate folosi. Deci, pe de o parte, cel mai emoționant moment din radio. Şi cea de a doua întrebare care se referă la frecvențe și aici sigur că ascultătorii merită o explicație din partea dumneavoastră, pentru că știți cel mai bine de ce s-a luat această decizie referitoare la anumite frecvențe și, desigur, și faptul că există alternativa de a fi urmăriți pe alte frecvențe sau pe aplicația Radio România.
Răzvan Ioan Dincă: La prima mână, acum ce mi-amintesc, că nu m-am gândit niciodată, sunt trei momente care m-au emoționat foarte tare. Primul moment a fost declanșarea războiului din Ucraina. Eram la Timișoara și am primit telefon de la directorul Radio România Actualități dimineața, foarte dimineața, dormeam: a început războiul. Pe moment, fiind și în somn, m-am trezit, ok…, am rămas șocat, nu mă așteptam la informația că va porni războiul dinainte, poate alții o aveau, eu n-am avut-o.
Realizator: N-ați realizat grozăvia momentului, pentru că suntem generaţii de pace.
Răzvan Ioan Dincă: Nu. Am realizat grozăvia, dar am realizat-o ca cetățen.
Realizator: Am înțeles, deci, ca om.
Răzvan Ioan Dincă: Ca om, am zis, aoleu, a început războiul, ce nasol. Am închis, n-am putut să mai dorm și am realizat în acel moment că eu conduc Radio România și că telefonul pe care îl primeam nu era că l-a informat pe Răzvan Dincă că a început războiul, ci că l-a informat pe Președintele-Director General al Radio România că a început războiul și atunci mi-am dat seama ce rol am eu și ce rol are Radio România în povestea aceasta. Și am avut o emoție, ca să zic așa, care a durat foarte mult timp din acel moment. Într-un fel, a fost un șoc emoțional când mi-am dat seama./gpodea/ Sigur că teoretic știam, evident că știam ce se întâmplă în caz de calamitate, ce rol are radioul și așa mai departe. Dar una este să o știi teoretic și alta este să primești telefon la 5:58 dimineața, nu mai țin minte la ce ora era, și să vezi știrea, să auzi povestea aceasta, să-ți dai seama că e și despre tine. Asta a fost o dată. Şi au mai fost două momente, ambele în gala pe care am făcut-o anul trecut, a premiilor Radio România, în care am ascultat prima înregistrare pe care a dat-o Radio România cu un copil care recita „Tatăl nostru”. Și mi-am dat seama că acel copil probabil că astăzi nu se mai află; avea un glas absolut superb, curat și sincer, o înregistrare absolut fabuloasă – poate odată o să o dați și voi în emisiune, pentru că modul în care citea acel copil sau spunea acel copil „Tatăl nostru” era de o curățenie, cu acel vintage auditiv generat de faptul că era de atâta timp înregistrarea respectivă… Şi când am realizat că acel copil, care atunci spunea pentru prima oară pe calea undelor „Tatăl nostru”, probabil că la ora 5:00 dimineața, în prima emisiune în care radioul public exista, astăzi nu mai e, pe mine m-a scos din orice tip de stare normală.
Și după aceea, tot în acea gală, colegii – dacă nu mă înșel – de la Radio România Cultural au făcut cu ajutorul AI încă un lucru, și anume, au recompus glasul lui Florian Pittiș care, la finalul acelei gale, ne-a cerut să avem grijă de Radio România – în 2023, dacă nu mă înșel, am făcut gala; cifră rotundă, 95 de ani Radio România. L-am cunoscut pe Florian Pittiș, și când am auzit glasul lui spunându-ne, deci şi mie, „Aveți grijă de Radio România!”, am simțit un fior pe șira spinării, dându-mi seama că, chiar dacă știam că este AI, simbolica momentului îmi spunea că e o responsabilitate foarte mare și că cei care au făcut lucruri mult mai bune decât noi ne urmăresc și sunt atenți prin toate mijloacele ca să le continuăm munca.
Iar în ceea ce privește frecvențele în AM, într-adevăr, Radio România Actualități – că despre Radio România Actualități este vorba – emite și emitea în același timp în două frecvențe, AM și FM. Același tip de conținut și în FM și în AM. Deci, practic, se dubla.
În acest moment există FM 24 din 24 și există AM cu o întrerupere noaptea, între orele 22:00 şi 6:00, dimineața. Practic, cei care nu ascultă în AM pot asculta în FM, cei care nu pot asculta în FM din x motive mai au cel puțin două opțiuni. Una dintre opțiuni se referă la aplicația Radio România, o aplicație gratuită, ce se poate descărca pe orice fel de device – telefon, tabletă, laptop, orice fel de televizor care are posibilitatea a descărca aplicații – și în care se află absolut toate canalele pe care Radio România emite, inclusiv Radio România Actualități. De asemenea, se mai poate asculta pe internet absolut oricând, inclusiv un număr de telefon, dacă nu mă înșel, există, cu tarif normal, în care poți asculta Radio România. Deci, nu se poate ca cineva care vrea să asculte Radio România Actualități între orele 22:00 și 6:00 să n-o poată face. Mai ales că radiourile în AM sunt din ce în ce mai puține; sigur că ele mai există, dar ele sunt din ce în ce mai puține și, dacă e să luăm și experiența altor țări, emisia inclusiv în FM a început să dispară, nu mai vorbesc de AM!
Realizator: Spunea ascultătorul nostru de DAB (Digital Audio Broadcasting – n.r.).
Răzvan Ioan Dincă: Pentru că există acest sistem de transmisie digitală, TDAB+, care ar fi trebuit să fie implementat și în România încă de acum vreo 12-13 ani – deocamdată nu s-a ajuns la implementarea acestui sistem – și care făcea posibilă închiderea completă a frecvențelor terestre de tip AM sau FM și transmiterea într-o formă digitală. Deci, nu e niciun capăt de țară că nu se mai emite acum între 22:00 și 6:00. De asemenea, însă, măsura aceasta este luată pentru o perioadă de timp determinată, deocamdată până în decembrie 2025. Dacă lucrurile vor arăta mai bine anul viitor din punct de vedere al resurselor pe care noi le avem, desigur că vom reda această emisie între orele 22:00 și 6:00 și în AM./cvanatoru/ Însă, între timp, facem o campanie destul de susținută de informare a celor care vor să asculte Radio România despre aceste posibilități alternative de a asculta acest tip de conținut, în formele despre care vorbeam mai devreme.
Realizator: Ne apropiem ușor, ușor de finalul primei ore și aș vrea, totuși, poate, nu știu, într-o propoziție, dacă se poate, să ne spuneți ce înseamnă astăzi, în termeni concreți, serviciu public de radio. Este o noțiune pe care noi o utilizăm, dar pentru public noi suntem, totuși, Radio România. Aș vrea să îmbrăcăm un pic pentru ascultătorii noștri acest concept al serviciului public de radio, care, iată, pentru că vorbeam despre emisia în unde scurte, în unde lungi, în unde medii, în FM, vorbeam despre DAB, nu știm peste trei ani cum va arăta radioul, dar serviciu public tot va exista.
Răzvan Ioan Dincă: Câteodată accesul la tehnologie și ținerea pasului, ca să zic așa, cu noile tehnologii, cu noua formă de expresie sau cu noile mijloace prin care poți să ajungi către publicul tău ascultător, deci, faptul că nu reușim să ținem pasul întotdeauna cu aceste noi provocări s-ar putea să aducă și o parte pozitivă, și anume, cea despre care vorbeam puţin mai devreme, empatia. Faptul că deocamdată ceea ce ne caracterizează și ne diferențiază este fix participarea umană a realizatorilor, a oamenilor care lucrează în radio, cu implicarea lor emoțională, face ca serviciul acesta public de radio să aibă relevanța ascultării și a ascultătorului validată de reflexia în audiețe.
Realizator: Vă propun să ne oprim și le promitem ascultătorilor că revenim la această temă imediat după știrile orei 1:00. Reamintesc și numările de telefon la care ne pot apela în partea a doua a emisiunii 021.312.1054 sau 021.312.3644. De asemenea, așteptăm și mesajele prin SMS 0748.88.77.66 sau pe paginile de Facebook România Actualități. Continuăm povestea magică a radioului publicului cu invitatul nopții. Răzvan Ioan Dincă, Președinte-Director General al Societății Române de Radiodifuziune. Revenim în direct, imediat după știrile orei 1:00./RADOR RADIO ROMÂNIA//atataru
*
Realizator: Radio România, o poveste care continuă pentru toți românii. La 1 noiembrie, Radioul public aniversează 97 de ani de când, prin vocile sale, ține România conectată la ea însăși. A fost și rămâne prezent în toate momentele care au contat. Aproape un secol de existență, nu vorbim doar despre trecut, ci mai ales despre viitorul care începe zi de zi, în redacții, în studiouri și pe frecvențe. Despre cum păstrăm spiritul unei instituții publice de media într-o lume în care algoritmii tind să decidă pentru noi discutăm în această noapte cu Răzvan Ioan Dincă, Președinte-Director General Radio România. 021.312.1054 sau 021.312.3644 sunt numerele de telefon la care ne puteți suna pentru a intra în direct. Așteptăm și mesajele dumneavoastră prin SMS: 0748.887.766 sau pe pagina de Facebook România Actualități, acolo unde transmitem live video. Pentru că am vorbit despre public în prima oră și despre relația dumneavoastră cu radioul românesc, cum am putea menține o relație reală cu publicul într-o epocă dominată de algoritmi și de recomandările automate? Vorbeați în prima oră despre faptul că tehnologia nu ar trebui să înlocuiască emoția, să înlocuiască omul de la microfon.
Răzvan Ioan Dincă: Nu, trebuie să fie un instrument. Te poți folosi de tehnologie pentru a edita, pentru a redacta, pentru a face un anumit tip de documentare, fără discuție, pentru a-ți ajuta munca și pentru, într-un fel, a face mai puțin timp muncă ce nu necesită gândire sau creativitate, pentru a avea mai mult loc de creativitate. Dacă folosești acest tip de instrument, cum este inclusiv AI-ul, într-o forma etică, deci, nu încercând să folosești AI-ul pentru a scrie știri, să inventeze știrea, nu știu ce tip de inteligență artificială, după care bineînțeles că pui în spate și o voce care nu e a ta și în momentul ăla consideri că ți-ai făcut treaba, acest tip de abordare cred eu că nu este cea câștigătoare și radioul public, dacă își păstrează conținutul profund uman, acela, repet, o combinație între emoție, credibilitate, informare corectă și, bineînțeles, participarea efectivă a omului care e în fața microfonului cu emoția sa și cu tipul său de… poate și greșeală, poate și tristețe în glas uneori, poate și un anumit tip de dinamică specifică, timbru specific, acel lucru aduce într-un anumit moment succesul scontat și, dacă știm să păstrăm acest lucru, nu ne va afecta tehnologia, ne va afecta dacă noi vom transmite doar niște știri reci, fără să dăm cale omului, fără să vorbim despre valori. Or, Radio România vorbește despre valori, în permanență, pune în valoare, ca să spun așa, elemente pe care le identifică în societate și cu ajutorul oamenilor care știu să facă deosebirea între ceva ce este valoros și ce nu, și anume, cei care lucrează în Radio România din vocația lor să o transmită și celorlalți. Această dublă misiune – și de a informa, dar și a propaga valori – cred că este foarte importantă și nu va dispărea câtă vreme ne dorim să nu dispară. E foarte ușor astăzi să construiești un radio în care participarea umană să fie aproape zero.
Realizator: Şi există încercări.
Răzvan Ioan Dincă: Există în continuare și vor exista și sunt sigur că vor avea și un anumit tip de succes. Chiar ascultam mai devreme un podcast în care se vorbea despre influencerii non-umani, ajungi să fii influențat de un avatar. Fără discuție că acest lucru este posibil, lumea e segregată astăzi, oamenii au tipuri de probleme, unii dintre ei știu să-și rezolve problemele astfel, însă cred că adevărul este conținut de participarea umană efectivă, el nu poate să fie discutat vreodată și nu poate să fie emis de inteligența artificială. Acolo sunt niște fraze lipsite de sens, cu o goliciune în interiorul lor. În momentul în care omul cu adevărat ascultă, ascultă ce are el nevoie să asculte și percepe sufletul celui care vorbește, inteligența sa, cultura sa, nu poate să-i transmită acel tip de valoare și de emoție un robot. Dar mai intervine un aspect: uneori noi avem nevoie de o oglindă și, dacă oglinda noastră nu poate fi un om, poate să devină un robot./gpodea/ Sunt oameni care au nevoie de alter ego. Poate și l-au găsit până acum în radio, poate și-l vor găsi în inteligența artificială în viitor și poate se vor căsători cu roboți; nu-i treaba noastră. Ceea ce avem noi de făcut e să ne păstrăm valorile profund umane. Dacă cineva investește robotul cu umanitate, acela e persoana care e responsabilă pentru acel lucru. Nu putem noi să intervenim aici. Fiecare iubește ce vrea și își dorește să trăiască cum vrea. Ce știm noi că e bine este să continuăm să păstrăm aceste valori umane și să le punem în fața ascultătorilor. Cel puţin, asta percep în ceea ce se întâmplă în Radio pe toate palierele, inclusiv pe palierele artistice. Cei care lucrează în formațiile muzicale pun foarte multă pasiune în ceea ce fac. Pentru ei, fiecare instrument are o valoare, fiecare concert e tratat cu seriozitate. Nu poți înlocui interpretarea aceasta cu AI. Poți copia, poți plagia, poți să te faci că inventezi lucruri și uneori să le pui într-o formă ce pare originală. Dar nu este original; şi cel care este autentic și simte își va da seama că nu este original. Și atunci, eu cred că este o falsă amenințare faptul că o să ne ia locul inteligența artificială sau noile tehnologii. Da, vor schimba lumea, dar asta nu înseamnă că vor înlocui oamenii. Poate că vor înlocui anumite funcțiuni. Repet, poate că vor face ca anumite tipuri de munci să fie mult mai ușoare.
Să nu uităm că, totuși, progresul tehnologic în ultimii 150 de ani a fost atât de rapid, încât umanitatea de-abia face față. Până ajungi la o tehnologie, deja a apărut alta și o înlocuiește. În istoria umanității, tehnologie există la nivelul acesta de foarte puțin. Uitați-vă numai cum arăta acum 20 de ani relația noastră cu telefonul; în acest moment telefonul face parte din viața noastră. Și toate au fost șocuri la momentul respectiv. Așa cum este acum AI un șoc, așa a fost pe vremuri un telefon mobil sau așa a fost și mai pe vremuri apariția radioului. Tot un șoc a fost. Cinematograful a fost șoc. Toate au fost șocuri care au adus până la urmă un anumit tip de progres. Cei care se speriau că cinematograful va lua locul teatrului, de exemplu, s-au speriat greșit. N-a fost așa. S-a mai adăugat încă o artă. Sunt convins că și AI-ul va putea să producă într-un anumit moment un reviriment, un anumit tip de domeniu care să te facă să devii mai creativ în domeniul respectiv. Eu cred că va fi vremea celor care cu adevărat sunt creatori. Pentru că și acum, să știți, înainte de epoca AI-ului, erau foarte mulți oameni care se dădeau creatori prin faptul că aveau ei o bază de date, luau de la unii, puneau de la alții și puneau laolaltă și spuneau: „Noi am creat”. Acum nu se mai poate chestia asta, pentru că AI-ul „creează”…
Realizator: Face acest lucru mult mai repede.
Răzvan Ioan Dincă: … mult mai repede, și toți cei care nu erau creatori se vor vedea că vor fi înlocuiți una-două de această /temă/, pe când adevăratul creator, acel creator care este hărăzit de la Dumnezeu cu harul creației, nu se lasă impresionat de niște algoritmi. Cel mult, îi folosește sau îi ignoră total și își aduce tușa lui, care este cu mult peste o informație cumulată pe care poate să o pună AI-ul cap la cap pentru a obține un rezultat ce-i deja scris. Se rescrie totul. Or, chestia asta nu e neapărat apanajul geniilor. Creatorii nu sunt toți niște genii. Sunt însă atinşi cu aripa îngerului și știu să facă niște lucruri aproape fără să-și dea seama, care îi fac să fie deosebiți de restul lumii. De aia sunt artiști și creatori. Deci, eu nu văd un pericol, dimpotrivă: văd o oportunitate foarte mare de a avea și mai multe instrumente cu care să ne facem treaba. Desigur, însă, în compensare, s-ar putea ca încetul cu încetul să avem așa de multe instrumente încât noi să nu trebuiască să mai facem nimic. Și asta este o mare problemă.
Realizator: Chiar voiam să vă întreb, care sunt pericolele? Din atâtea oportunităţi trebuie să existe și nişte amenințări.
Răzvan Ioan Dincă: Păi, asta e, că devine aşa de comod totul, încât în relația pe care o ai cu mediul înconjurător, dacă începi să o faci cu ajutorul tehnologiei, s-ar putea să nu mai ai nevoie de nimic; să vină un robot să-ți dea de mâncare, altul să-ți facă aprovizionarea… și cu ce te mai ocupi tu? Cred că aici, iarăşi, va fi o reîntoarcere a omului la sine însuşi. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba: despre cum reușești tu să-ți trăiești viața în relație cu tine însuţi și să-ți descoperi anumite valențe și nevoi. Or, nevoile acestea, până la urmă, au și o doză de instinct; au și o doză de supraviețuire ca să zic aşa arhetipală. Omul va ști..
Realizator: Va avea aici un rol şi radioul în continuare?
Răzvan Ioan Dincă: Păi, cred că are, dacă păstrăm sufletul de care vorbeam, dacă îi păstrăm caracterul uman și dacă reușim în continuare să înțeleagă cei care ne ascultă că noi, cei de aici, nu suntem simple microfoane./cvanatoru/ Suntem, pur și simplu, niște oameni ca și ei.
Realizator: Cu emoții…
Răzvan Ioan Dincă: Exact! Şi asta le aduce lor…
Realizator: Cu gânduri, cu tristeți, cu bucurii.
Răzvan Ioan Dincă: Și încă ceva, să nu ascundem sub preș lucrurile care apar, adică, cred că e foarte important să dezbatem la radio și, uitați, cum au fost ascultătorii de mai devreme de o inteligență absolut sclipitoare și cu niște observații care te lasă să te gândești mult timp după aceea, oamenii aceștia au nevoie de dezbatere. Nu toată lumea are acces. Mediul nostru e un mediu limitat. E un mediu… te întâlnești cu un număr de oameni pe zi, unii cu 300 de oameni, alții cu doi. Nu toți acei oameni pot interacționa la nivel spiritual sau la nivel filozofic, așa cum ai avea tu nevoie. Radioul te poate ajuta să interacționezi, chiar dacă nu neapărat având și un tip de răspuns imediat, să interacționezi cu alte lumi, cu alte minți, cu alte idei, cu alte valori la care nu ai acces imediat prin mediul tău civil, ca să zic așa. Și atunci sigur că are un rol, punând pe tapet aceste tipuri de subiecte și dezbătându-le cu oameni care sunt cu adevărat competenți pe acele tipuri de subiecte.
Realizator: Da, sunt…
Răzvan Ioan Dincă: Amenințările vor fi pentru că e…
Realizator: Aici voiam să ajung.
Răzvan Ioan Dincă: E foarte ușor pentru un copil, spre exemplu, odată ce are acces la digital, să nu mai caute să își ia adevărul de acolo de unde trebuie să și-l ia. Dar aici e rolul părinților, pe de o parte, al școlii, pe de altă parte, și și al nostru, al radiolului de activ, de a face un tip de conținut special pentru aceste noi generații. Generația Aloha, generația aceasta care acum crește, care are 13 ani, 14 ani și care, dacă le spui că există Radio România, chiar nu înțeleg la ce se referă povestea aceasta. Cu toate acestea, există mijloace prin care noi putem ajunge la ei, prin rețelele lor, prin tipurile de teme pe care le putem promova, și mai ales prin interacțiune și prin faptul că, într-un anumit moment de nevoie reală, noi ar trebui să avem un anumit tip de răspuns. Dacă acum e un trend cu Kendama, hai să facem și noi lucruri care vorbesc despre Kendama ca și un mod de a angaja un copil într-o activitate fizică ce necesită de dexteritate, o inteligență de tip motricitate combinată cu concentrarea de a face niște lucruri într-un timp mai lung decât ar face în mod normal un copil.
Realizator: Și cu disciplina de a repeta până a ajunge să obții rezultatul dorit.
Răzvan Ioan Dincă: Şi cu disciplina… Exact! Am dat-o într-o temă absolut la întâmplare, poate e puțin prostească, dar e, totuși, relevantă pentru cum poți și tu ca radio public să discuți despre un subiect care ar putea să îl intereseze şi sigur că el nu va asculta chestia asta, mamă, ce interesant e că au vorbit ăștia despre Kendama la radio. Eu vreau să spun că trebuie să găsim teme care să aibă relevanță și recurență mai apoi într-un anumit tip de public și poate să facem activități, evenimente care să deschidă către acest tip de generație radioul ca funcțiune, nu radioul ca nume, pentru că tot insist, radio ascultat la un aparat va dispărea. Radioul va fi un mix de elemente, multimedia, video, audio, unde, care se va propaga prin mijloace diverse.
Realizator: Ați reușit să pregătiți radioul pentru acest viitor?
Răzvan Ioan Dincă: Asta mi-am propus de la început și bineînțeles că nu am reușit să îl pregătim pentru acest viitor, că viitorul se mișcă mai repede decât ne putem mișca noi. În același timp, însă, prin retehnologizarea, din punct de vedere digital al radioului, am reușit să schimbăm toate site-urile radioului și să fie niște site-uri integrate cu acces de oriunde în lume, cum am vorbit despre aplicația Radio România, și continuăm în acest sens. Partea aceasta digitală a constitut o prioritatea pentru mine, pentru că nu era deloc explorată în radio, iar în acest moment site-urile Radio România nu numai că arată foarte bine, datorită celor care au lucrat din interiorul radioului la ele, dar și prin faptul că există un conținut editorial foarte bogat, iar oamenii din radio au început să se familiarizeze cu acest nou tip de limbaj. Să nu uităm, cei din radio au fost angajaţi în radio, cum spuneam, poate în urmă cu 20 de ani, cu scopul de a vorbi la microfon.
Realizator: Pe criterii de /…/
Răzvan Ioan Dincă: Exact, pentru acest scop, nu să posteze niște știri într-o formă specifică generațiilor actuale în social media și așa mai departe. Cu toate acestea, absolut toate canalele noastre au site-urile refăcute, există și aplicația, există și site-uri integrate care aduc laoaltă toate știrile pe care Radio România le are și această prezență în digital contează foarte mult inclusiv pentru zona, ca să zic așa, on-air, pentru că oamnul citește ceea ce noi vorbim acum./ilixandru/atataru/ Dacă există două, trei lucruri interesante, ele pot fi ulterior transmise și în formă digitală, să rămână în formă scrisă și, astfel, te aruncă înapoi în dorința de a asculta on air. Adică, relevanța poate crește, dacă se propagă tipul de informație și prin alte mijloace, nu doar prin efemerul on air.
Realizator: Creăm, ceea ce spune ascultătorul nostru, sinergie.
Răzvan Ioan Dincă: Da, în acest moment nu se mai poate altfel. De asta spun că radioul, acest mix între video, digital, on air va continua să însemne ceva și media publică, cum mă întrebați la început, astăzi arată cum arată, dar în viitor probabil că ea va fi pur și simplu un fel de sinergie a tuturor acestor factori și instrumentele de emisie a acestor elemente de conținut vor face diferența, adică, știrea va fi aceeași, cum o propagi, ba la radio, ba la televiziune, ba în formă scrisă, ba în digital, va face diferența. Diferența e de ordin tehnic, dar și, până la urmă, de ordinul targetării unui tip de public ascultător. Radioul are și avantajul acesta, sigur că de multe ori ați vorbit voi aici despre acest avantaj, te poate însoți absolut oriunde, adică, nu e nevoie să-l urmărești cu ochii, în timp ce faci activități de altă natură, la televizor nu poți să te uiți în timp ce alergi, nici nu poți să te uiți în timp ce muncești, nici în timp ce conduci, și atunci va urma direcția aceasta, ascult un radio în timpul respectiv. Sigur că viitorul va fi atât de tehnologizat încât radioul va dispărea doar prin denumire, nu și prin sensul său. Sigur că atunci când vor fi mașinile autonome omul poate să și conducă, să și privească. Asta nu înseamnă că radioul va dispărea sau, pe ochelarii pe care îi ai pe ochi, vei putea în timp ce alergi să vezi și un serial. Deja se poate acest lucru, adică, trebuie să fim conștienți că noi încă suntem romantici, și nu numai în România, cred că în Europa în special, dacă privim cum arată dezvoltarea tehnologică în alte țări în lume, constatăm că noi suntem încă în urmă, iar România este și un pic mai în urma altor țări din Europa care au făcut pași importanți în zona aceasta digitală și a mixului de tehnologii, care fac să se transmită către un public cât mai larg și prin forme diverse în media publică. Media publică, încă o dată, eu cred foarte tare că va avea un rol din ce în ce mai important dacă știe și va putea să își păstreze caracterul uman și dacă va știi să ajungă așa cum trebuie către publicul său ascultător, adică, să nu uităm niciodată că, de fapt, noi suntem valoroși dacă există un public care ne ascultă, altfel, degeaba ne păstrăm noi, ca să zic așa, senzația că suntem valoroși, uite ce lucruri importante facem noi aici.
Realizator: Aici vorbim despre relevanță, până la urmă.
Răzvan Ioan Dincă: Relevanța e dată de ascultător, adevărul e în celălalt.
Realizator: Dacă reușim să ne păstrăm relevanța, dar păstrându-ne publicul.
Răzvan Ioan Dincă: Concentrarea cea mai mare trebuie să fie în păstrarea publicului și, fără discuție, nu trebuie să existe compromisul profesional, dar trebuie să existe o inventare, o reinventare permanentă asupra formei și a mijlocului de expresie ca să ajungem acolo unde trebuie, și anume, la cât mai mulți oameni. Și în mixul acesta, îngrozitor de vast, al mijloacelor de expresie și de atingere a publicului, conținutul important și relevant, acela al adevăratei știri, a valorilor transmise, nu va putea fi găsit în zonă comercială, pentru că cei care îl fac comercial vor dori un singur lucru, să obțină din povestea asta finanțarea pentru ceea ce fac, că ei fac un lucru foarte bun, pentru că ei, de fapt, își caută publicul în permanență care să-i plătească pentru ceea ce fac.
Realizator: Şi oferă publicului ceea ce își dorește.
Răzvan Ioan Dincă: Și oferă publicului ceea ce la primă mână își dorește. Noi avem un altfel de rol, acela de a nu neapărat să oferim publicului ce își dorește imediat, ci ceea ce credem noi că ar trebui să-și dorească.
Realizator: Este acel sens despre care discutam și în deschiderea emisiunii.
Răzvan Ioan Dincă: Și atunci, e puțintel mai greu, dar pentru asta primim bani de la statul român. Adică, totuși, noi suntem finanțați, noi nu trebuie să alergăm pentru banii aceștia, cum cei din mediul comercial o fac. Și atunci, netrebuind să alergăm, avem privilegiul de a încerca să cheltuim cât mai eficient acești bani și să ne aflăm în topul audiențelor, pentru că avem privilegiul de a primi niște bani ca să facem asta. Dacă vom ști în continuare să o facem, atunci e extraordinar și dacă… Să știți că media publică are probleme în toată lumea. Adică, nu doar în România există un anumit tip de observații cu privire la media publică, că nu ajunge întotdeauna unde își dorește unul sau altul. Peste tot există această problemă, pentru că există o mare foarte mare de digital. Și atunci, tot ce înseamnă altceva decât digital e mai greu de îngurgitat. Și atunci, cu cât vii cu o știre mai serioasă, cu atât vine în contrabalans aplicația X, care oferă un tip de divertisment sau de adicție, care nu te mai lasă să te uiți sau să asculți o știre serioasă./atataru/ Dar, încă o dată, cred că umanitatea are capacitatea în permanență de a supraviețui, de a se realimenta cu elemente de valori perene și cu cât poate te ține mai izolat într-o zonă din aceasta tehnologică, cu atât simți nevoia ulterior să evadezi și să te duci în natură să alergi sau să faci sport, adică, cred că în resorturile corpului nostru și ale psihicului nostru, întotdeauna există ceva ce te face să ieși din capcana timpului în care te afli.
Realizator: Și să ieși din capcana tehnologiei, ca să spunem așa. Mai avem mesaje de la ascultători, aș vrea să mai citim, pentru că sunt foarte interesante. Ioan Ruse ne scrie: „La mulţi ani fericiţi, Radio România Actualități!” și adaugă: „Radio România Actualități înseamnă toți românii de pe tot globul”. Este și acesta un adevăr despre care n-am apucat să discutăm în această noapte, ceea ce face Radio România pentru românii din diaspora.
Răzvan Ioan Dincă: Radio România face, sigur, dacă discutăm despre Radio România Internațional, prin mijloacele sale, emite inclusiv în China, deci, la cealaltă emisferă, ca să zic așa. De asemenea, cred eu că aplicația, nu știu să spun în acest moment câte descărcări are aplicația din afara țării, dar cred că aplicația are un rol foarte important în accesarea conținutului Radio România în integralitatea sa, inclusiv teatrul radiofonic. Și cred că un tool de acest fel, un instrument, precum un telefon mobil, se găsește la ora actuală pe scară largă atât în România, cât și pentru cei din străinătate. Dar eu cred că, iar, diferențiarea nu se face prin faptul că cei din străinătate nu știu cum să asculte, ci în conținut, adică, cum reușim noi să transmitem valori culturale care au importanță pentru cei din diaspora, pentru cei care ascultă Radio România ca fiind un tip de legătură profundă cu țara de unde au plecat. Cred că ăsta e scopul, de fapt, cum acest conținut cultural, informațional, de divertisment are un anumit tip de importanță pentru cel care e plecat din țară și țara lui devine Radio România, adică, prin Radio România retrăiește țara acolo unde se află. E salvarea psihologică, e salvarea culturală care îl face să reziste, e tipul de ancoră și tipul de pârghie care îl poate face să reziste pe un om în afară țării. De asta, de exemplu, în ceea ce priveşte muzica emisă de către Radio România, conținutul de muzică românească trebuie să fie într-un procent semnificativ conținutul de informații cu privire la artiștii români, la marile valori române, fie ele sportive, fie ele de altă natură, eu știu, inventatori, profesori, cred că exemple de viață despre oameni din diaspora care au făcut performanță afară și aceste lucruri se regăsesc în permanență în conținutul nostru editorial. Adică, există un anumit tip de naționalism de bună calitate aici, un tip de dorință de a vorbi despre radio în context România. E o asociare de termeni care funcționează absolut întotdeauna. Nu e întâmplătoare, e o poveste care devine deziderat, devine ceva din interiorul celor de aici și chiar că nu este clamat el ca fiind stindard, ‘mamă, noi suntem foarte naționalişti’, de fapt, el se manifestă, adică, se manifestă prin ceea ce se întâmplă în permanență, din căutările celor de la Radio România Cultural în a găsi valori culturale autentice, uneori nișate, alteori mainstream, din dorința de a căuta o muzică nouă ce poate apărea într-un anumit moment, de a reînvia anumite tipuri de tradiții, inclusiv prezența reporterilor noștri la târguri, nu știu, diverse tipuri de târguri, cărora ai putea să nu le dai importanță, ce mă interesează pe mine nu știu ce târguleț de nu știu unde, ori din Secuime, ori din Oltenia? Uite, ne interesează, pentru că vorbesc despre un conținut cultural profund românesc și care poate fi un exemplu sau o nostalgie pentru unii care locuiesc afară sau pentru unii care au plecat din satul lor și au ajuns într-o urbe, pentru că din lucruri mici se fac lucruri mari, din detaliile acestea uneori neimportante se generalizează și poate fi foarte interesant care este destinul unei femei care coase ii nu știu pe unde în Maramureș./gpodea/ Și asta știe să facă foarte bine Radio România, şi prin faptul că e împrăștiat pe teritoriul întregii țări. Sigur, avem și corespondenți în străinătate, dar în România există un grad de acoperire foarte mare și datorită posturilor regionale, care acoperă foarte bine zona respectivă și care știu să-și atragă de acolo informații extrem de variate și de nișate, care devin după aia general valabile. Adică și ce se întâmplă la Vasului, și ce se întâmplă în Bistrița, și ce se întâmplă la Constanța devine important pentru București, dacă știrea este făcută corect.
Nu știu, cred că dumneavoastră mi-ați dat într-un anumit moment un mesaj despre o știre de la Buzău în care colega noastră de la Buzău a postat ceva legat de coada ce a avut loc la cumpărarea sucului de roșii. Și eu: s-a cumpărat suc de roșii… Ei, această poveste cu sucul de roșii de la Buzău a devenit virală. Ea a devenit importantă pentru o țară întreagă. De ce? Habar n-am.
Realizator: A depășit un milion de accesări.
Răzvan Ioan Dincă: A depășit un milion de accesări, pur și simplu, o știre despre faptul că a fost o coadă uriașă la cumpărarea sucului de roșii de la stațiunea de cercetare de la Buzău – de altfel, o stațiune extrem de apreciată.
Deci, iată cum uneori chestiuni mici, chestiuni ce pot fi banale, devin reprezentative pentru ceva. Și paleta întreagă de aceste chestiuni reflectă o cultură națională.
Iar pentru diaspora, cred că exemplul de acasă este cel mai important lucru care îi ține ancorați în ceva ce poate… câteodată îi cuprinde tristețea, câteodată îi cuprinde deznădejdea, câteodată poate și-ar dori să se întoarcă. Poate că puterea lor vine și din acest tip de ancoră; vine și din faptul că prin radio, căci alte mijloace nu prea par a avea, ajung să se mai simtă un pic acolo. Întotdeauna ne ducem la origini. Întotdeauna ne ducem în lucrurile care ne-au emoționat fie în copilărie, fie în relația cu bunicii noștri, fie în relația cu locul nostru de naștere sau unde am copilărit. Atunci când avem nevoia mai mare, acolo ni se duce gândul, sufletul. Așa e probabil pentru ei ceea ce se întâmplă aici, în Radio România. Și cei de aici, de asemenea, știu acest lucru și reflectă pe cât posibil ceva din parfumul pe care România îl are, și acel parfum uneori desuet sau poate nerelevant la scară largă, dar și lucrurile foarte importante, cum ar fi, de exemplu, reflectarea acestui cumplit război din Ucraina.
Realizator: Ne întorcem la cei patru ani ai mandatului dumneavoastră. Dacă ar fi să priviți puțin în urmă la acești patru ani, care vi se pare că este cea mai importantă realizare?
Răzvan Ioan Dincă: Dacă vorbesc strict filosofic și nu vreau să mă refer la o acțiune efectivă, ca acțiune, cred că partea de digitalizare a fost cea mai importantă și refacerea structurilor orchestrei. Dar cred că, din punct de vedere filosofic, a fost faptul că a rămas unit Radioul și oamenii din Radio prin prisma unor valori pe care și le-au consolidat, care n-au fost perturbate și care, mai mult decât atât, i-au făcut să se simtă din ce în ce mai uniți. Eu cred că asta s-a întâmplat în perioada aceasta, și apartenența la Radio România să rămână pentru cei care lucrează în Radio România într-o mai mare măsură, sper, un subiect de mândrie. Eu sper că am reușit acest lucru. Așa l-am simțit în momente grele și mai ales într-un moment în care te așteptai să existe niște conflicte majore. Ele n-au existat. Asta înseamnă că oamenii au rămas uniți. Au rămas uniți în spiritul unor valori și având în spate dorința de a își continua un anumit tip de misiune. Partea pragmatică, e scrisă în rapoarte. Dacă citim rapoartele, vedem foarte multe lucruri acolo, dar nu mi se par atât de importante ele în sine cât ceea ce rămâne după ce uiți totul – ştiți cum e definiția, una dintre definițiile culturii personale.
Deci, dacă e să uit tot ce s-a întâmplat, cel mai important mi se pare faptul că Radio România a rămas unit și că, deși, din punctul meu de vedere, trecem printr-o perioadă foarte grea, vă dau un exemplu tot așa, de cifre: în patru ani de zile s-au pensionat, cred, peste 300 de oameni și au murit foarte mulți dintre angajații Radio România – din cauza vârstei sau a bolilor./cvanatoru/ Deci, deși s-au mai produs anumite tipuri de angajări, noi am scăzut ca număr pe cale naturală; ceea ce e trist.
Realizator: Acest lucru se întâmplă, de altfel, încă din 2005-2006.
Răzvan Ioan Dincă: Din păcate, acest lucru e un… Sunt niște cifre triste în povestea aceasta. Și ele au drept consecință o scădere a numărului de oameni care doresc să facă acest tip de meserie, o meserie care necesită dăruire şi pentru care generațiile tinere, deocamdată, nu au tipul acesta de aplecare. Folosesc cu mult mai multă ușurință tehnologiile și modul de expresie digital decât al radioului şi greu se vor duce către domeniul nostru de activitate. Dar, totuși, să sperăm că dacă vom reuși să creăm o platformă atractivă din punct de vedere al mediului de lucru în Radio, poate vor veni și generațiile tinere; dacă nu, uite așa, cu cei care suntem acum. Voi sigur veți continua; eu mai am mandatul până pe 15 noiembrie. Dacă vreau să las ceva cu adevărat important pentru Radio, vreau să las asta: președintele-director general nu trebuie să se vadă. El trebuie să fie undeva în spate, să existe o dependență foarte mică de deciziile ce pot fi abuzive ale unei poziții ce este de putere şi să lase funcțiunile Radioului să-și ducă mai departe misiunea pe care o au de dus, fără să o perturbe, ajutând-o cât mai mult şi încercând, pe cât posibil, prin mijloacele pe care le are, să îmbunătățească ce poate să îmbunătățească. E tare ușor să strici. Eu am o vorbă: nu pot strica ce n-am făcut eu.
Încerc, pe cât posibil, să aduc un plus locului în care mă aflu, fără să stric, fără să dărâm. Știu, dărâmarea uneori poate fi începutul unei noi construcții. Sunt absolut de acord că este nevoie de o nouă construcție inclusiv în Radio România. Doar că această construcție trebuie făcută de la niște premise foarte bine determinate, cu foarte multă atenție şi cu un respect nu numai pentru instituții, dar și pentru oameni. Pentru că e foarte greu să discuți acum despre a dărâma vorbind despre oameni care depășesc vârsta de 50-55 de ani, care muncesc de 30 de ani în Radio România şi care te gândești tu odată, că ai tu o părer,e că ar trebui să nu mai facă treaba asta, să se ducă ei în altă parte şi să concediem 300 de oameni sau 400 de oameni din Radio doar ca să, eu știu, eficientizăm activitatea. E un aspect cu care eu n-aș putea fi de acord vreodată, pentru că îmi dau seama că un om care are 30 de ani sau 25 de ani într-un tip de activitate e foarte greu să facă conversie profesională, să facă altă activitate. Iar piața aceasta e foarte restrânsă, şi nu numai că e restrânsă, e aproape neconcurențială. Adică nu există un alt radio public! Ai putea spune că e aceeași meserie. Ei bine, nu e aceeași meserie. Radioul public, jurnalistul de radio public nu e același cu jurnalistul din domeniul comercial.
Realizator: Noi știm din activitatea de zi cu zi.
Răzvan Ioan Dincă: Am aflat și eu între timp…
Realizator: Acum, pentru că toți suntem la capitolul „am aflat și eu între timp”, mai am o întrebare cu care vreau să vă provoc: Există o voce, o emisiune, un moment recent care v-a făcut să spuneți: „Aceasta este esența radioului public”?
Răzvan Ioan Dincă: Nu, n-am o asemenea extremă. Eu ascult radioul public. Adică, chiar ascult! Am, pe ore, anumite nevoi, adică îmi fac radioul meu on demand, în care de la oră la oră ascult nu ştiu ce…
Realizator: Iarăși, foarte important și foarte interesant.
Răzvan Ioan Dincă: Sigur. Şi asta, cu ajutorul unui instrument digital, poate fi făcut aproape automatizat; se poate lucra la o astfel de poveste. Nu pot să spun că am găsit undeva această esență, dar cred că esența e faptul că mă obligă să-l ascult în fiecare zi, că am nevoie de asta şi că atunci când am nevoie de ceva ştiu că pot zappa între posturile de radio pe care noi le avem fie cu ajutorul aplicației, fie cu ajutorul cursorului, ori de la mașină, ori de la laptop sau de unde mai ascult eu, şi să mă însoțească. Asta e esențial, până la urmă. Am nevoie să fiu însoțit de ceva să îmi facă plăcere; cam asta ascult. Sigur, mai sunt și niște posturi de radio pe care le ascult doar pentru muzica lor pusă foarte bine, dar acolo nu poți să vorbești despre radio; acolo vorbești de un tonomat muzical. Și să știți că majoritatea radiourilor sunt cam tonomate muzicale. Există radio în esență şi există tonomate muzicale. Noi facem radio așa cum este definit radioul de la începutul său. Nu, nu mi-amintesc în acest moment „aceasta este emisiunea”… sau momentul, dar mă însoțește tot timpul.
Realizator: Asta este foarte frumos şi cred că este, până la urmă, poate cel mai important lucru atunci când te afli în poziția de președinte director general: să asculți ceea ce se întâmplă.
Răzvan Ioan Dincă: Da, dar o fac nervos, adică…
Realizator: Compulsiv?
Răzvan Ioan Dincă: Da, da, puțin compulsiv, pentru că am și spirit critic, și mă enervează şi mai sun – „Acolo ați făcut nu știu ce” sau… Am tipul ăsta de atitudine.
Realizator: Când ascultați, ascultă omul Răzvan Ioan Dincă, ascultă Președintele-Director General sau ascultă regizorul, artistul?
Răzvan Ioan Dincă: Dacă-i greșit, ascultă Președintele-Director General. Dacă-i ceva bun, ascultă omul, că-i place. Depinde de situație. Dar cel puțin în weekend, când fac activități casnice sau în curte, pe unde mai merg şi ascult, ascult cu atenție şi și cu spirit critic.
Realizator: Ce spun copiii când văd că ascultați radioul?
Răzvan Ioan Dincă: A, n-au treabă ei… Fiecare e cu treaba lui. Ei știu unde lucrez eu, au şi fost prin zonă relativ recent, mi-au pus întrebări diverse… Am trei băieți. Cel mare înţelege puțin mai mult decât ceilalți, care deocamdată sunt mici. Ei au nevoie de alt… Repet, nici nu știu cum o să arate generația copilului meu care are acum șase ani, cel mai mic. Nu știu cum o să-i pot explica ce înseamnă sau ce a însemnat Radioul public. Cred că, de fapt, nu trebuie să o fac; trebuie, de fapt, să ne pregătim, pentru că el vine şi are nevoie de ceva. Hai să definim ce ar avea și el nevoie şi cum ajungem să fie. El nici nu știe că ascultă Radio România – pentru că el ascultă poveștile de la Radio România de pe aplicația Eteatru.ro înainte de culcare. Uneori, dar destul de des, le pun acele povești. El știe, are informația – „Știi, e de la radio, unde lucrez eu”. Nu-l interesează… Însă și el, vedeți, este un ascultător. Într-un fel, răspunde unei nevoi a lui acel tip de teatru radiofonic. Ei, trebuie dezvoltat, trebuie văzut ca nevoile lui să nu se reducă la cum îl adormi pe copil, ci să vină în întâmpinarea sa prin tipuri de platforme interactive care să poată să îl facă să se apropie de radio fără să-și dea seama că se apropie de radio. Pentru că obiectivul e mai important decât mijlocul. Adică, nu contează că e radio sau nu e radio; dă-i produsul de care este el interesat. Acum, când ei sunt interesaţi de jocurile video, de jocurile de pe telefon sau de noile trenduri, radioul nu prea e în lumea lor. Nu se întâmplă nimic…
Realizator: Nu mai creează acel univers cu care ei sunt obișnuiți.
Răzvan Ioan Dincă: Da, exact. Nu e ceva să-i intereseze în povestea asta. Mai degrabă îi interesează prezența fizică în Radio, pentru că văd lucruri despre care habar n-au ce sunt şi că ele există. Dar dacă vorbim de produs în sine, cam nimic nu îi interesează de acolo. Gândiți-vă, copiii sunt în acest moment multitasking şi multidisciplinari. Și atunci, ei nu pot sta să asculte radio. Ascultă forțați de mine, în mașină, uneori mă pun să schimb, să le pun o muzică de-a lor, uneori ne luptăm, uneori câștigă ei, uneori câștig eu. Ascultă fără să-și dea seama aceste povești. Matei, cel mare, nu prea găsește în radio ceva ce-l interesează. Unde însă găsește totuși, dar nu o face încă în procesul lui de ascultare, pentru că știe clar ce vrea, şi atunci n-are nevoie de acest intermediar care se numește Radio 3Net. La Radio 3Net Radio România există un conținut care-l interesează pe el, dar nu are nevoie de Radio 3Net ca să ajungă la acel conținut pentru că el știe singur să și-l ia prin accesul pe care îl are la digital. Ceea ce iarăși este complicat, pentru că noi uneori intermediem. Intermedierea respectivă este valabilă pentru oameni care n-au cunoștințele de a obține singuri cu ușurință ceea ce-i interesează, şi atunci trebuie să vedem cum facem ca această intermediere să fie cu un pas înaintea lor, să-i ajute cu adevărat, să-i motiveze să fie prezenți acolo prin tipuri de, eu știu, concursuri la care primesc kendame sau nu știu ce evenimente live la care să fie împreună pentru a putea să consume un anumit tip de lucruri pe care noi le oferim. Adică, e complicat. Cred că într-un viitor Radio România să se gândească, cum face de exemplu BBC la ora actuală, la un departament special pentru captarea publicului tânăr, din generațiile…
Realizator: Deci, un departament de trenduri.
Răzvan Ioan Dincă: Exact!
Realizator: Un departament vizionar./cvanatoru/
Răzvan Ioan Dincă: De noi produse specifice, care să se adreseze noilor generații, altfel îi pierdem, în mod clar. Sau așteptăm să ajungă la 50 de ani ca să ajungă și pe la noi, pentru că progresul nostru nu va putea să facă față progresului cu care ei evoluează.
Realizator: Dacă nu vom ține pasul cu progresul, vom mai rămâne relevanți?
Răzvan Ioan Dincă: Păi, nu, evident nu, decât așa ca o arhivă. Dar nu e suficient, adică degeaba… ce spuneam mai devreme, conținutul acesta preponderent uman pe care noi îl propunem, el trebuie dublat în permanență de alipirea la tehnologie și la noile trenduri. Sunt oameni în radio care fac asta, sunt tineri realizatori care realizează emisiuni ținând cont și de aceste trenduri, în ceea ce privește, ca să zic așa, informația dată, dar forma prin care se îmbracă acea informație încă nu ajunge acolo unde trebuie. Adică, degeaba ascult eu emisiunea despre noile tehnologii și mă interesează acea emisiune, dacă acea emisiune, care, de fapt, ar fi destinată copilului meu, copilul meu nu o ascultă. O ascultă prin mine, tot prin intermediar. Cum faci ca produsul să ajungă direct la consumatorul tău?
Realizator: Aici este și o chestie de investiție în tehnologie.
Răzvan Ioan Dincă: Da şi cred că şi cercetare.
Realizator: Are în momentul de față, radioul capacitățile necesare – și de cercetare, categoric?
Răzvan Ioan Dincă: În acest moment, cred că foarte tare oamenii se bazează pe comunitate, pe nevoia de comunitate și de valori comune. Identifică valoarea comună a cuiva, dă-i conținutul, adică, creează conținutul, dar dă-i și forma prin care acea valoare comună să ajungă acolo unde trebuie. Și cred cu tărie că forma nu poate să rămână doar on air. Adică, e nevoie să faci un mix permanent între digital, video, on air, chiar prezența în lumea digitală a jocurilor. Chiar și acolo poți interveni într-un anumit fel prin mijloace diverse pentru a capta. Plus, foarte mult cred că contează interacțiunea prin evenimentele pe care radioul trebuie să le facă live, în direct cu oamenii. Nu vorbesc doar de Târgul Gaudeamus, care e tot al Radioului public și care este un eveniment cultural important prin prisma faptului că, o dată pe an la București și de mai multe ori pe an în țară, noi aducem laolaltă edituri care vând cărți. Nu e suficient. Acesta e un tip de manifestare, dar cred că trebuie să facem alte manifestări care creează comunități. Cred că e foarte important ca să înțelegem că pentru a păstra relevanța trebuie să te duci foarte bine documentat din punct de vedere al cunoștințelor tale către target-ul pe care îl ai: comunitatea X, comunitatea Y, vârsta nu știu care. Cum ajungi la ei? Ce nevoi au? Unde ar putea ei asculta? Sunt copii care se dau cu bicicletele sau se dau prin parcuri…
Realizator: Este nevoie să atragem tineri aparţinând acestor generaţii.
Răzvan Ioan Dincă: Mi-a arătat astăzi fii-miu o poveste din Parcul Tineretului, din zona aceea de acrobație cu bicicletele, unde el se duce și… erau foarte frumoși copiii ăia. Eu merg des pe acolo și acum seara se adunaseră, puseseră un aparat acolo și ascultau un anumit tip de muzică. Dacă tu știai să faci evenimentul acela și să-i aduci pe copiii ăia cu muzica aia acolo și să știe că cel care a fost liantul acelui eveniment e o chestie numită Radio România câștigam un anumit tip de comunitate. Nu mai poți sta să aștepți să-ți vină ascultătorul, trebuie să te duci în întâmplinarea lui și, ca să te duci în întâmplinarea lui, trebuie să-l cunoști foarte bine și, ca să-l cunoști foarte bine, trebuie să te duci în lumea lui reală, nu doar în lumea lui digitală. Trebuie să faci mixul acesta între real și digital, între avatar și uman.
Realizator: Și trebuie să mai faci mixul între ceea ce ai ca public și publicul pe care trebuie să-l preiei, să-l crești.
Răzvan Ioan Dincă: Da. Nu trebuie ignorat publicul, ca să zic așa, conservator, cel puțin pentru Radio România este esențial, dar repet, publicul acesta conservator nu îmbătrânește. Noi avem același ecart de vârstă, asta e foarte interesant, nu avem anul 2021, vârsta 45-50 de ani, și în 2024, 50-55, ci aceleași vârste. Ce spune asta? Că în realitate, ce am spus la începutul emisiunii, oamenii ajung la un anumit tip de coacere, de maturitate, când ascultă, deci, practic, peste 30 de ani, copilul meu, deși noi n-am făcut nimic, o să ajungă să asculte Radio România, dar nu este suficient, că tu trebuie să-l prinzi în povestea ta mai devreme și ca să ajungă și acum, peste 30 de ani, să asculte Radio România, și Radio România trebuie să facă pași mult mai rapizi în dezvoltarea sa interioară, de organism viu, în relație cu comunitățile din jur./gpodea/ Și pe vremuri era mai ușor. De ce? Pentru că nu exista digital, nu exista informația care circulă repede. Și atunci, oamenii își luau informația cu ajutorul corespondenților, cu ajutorul reporterilor direct din teren, o dădeau la radio și loveau, ținteau imediat comunitățile respective. Acum, când există digitalul, nu mai este un argument povestea asta, nu mai este suficient, trebuie să te duci și mai adânc și să faci ceva pentru comunitatea respectivă, să creezi un grup, să creezi o nevoie care să răspundă comunității respective. Imaginați-vă cum ar arăta o platformă, spre exemplu, care să aibă posibilitatea, pe de o parte, de a oferi tipul de informație, să zicem, un copil care are 13-15 ani are nevoie de un anumit tip de informații, despre școală, despre sport, despre petrecerea timpului liber, să ai un funnel, să ai un tip de vectorial în site-ul Radio România, copiii 13-15 ani, toate nevoile. Pentru că din știrile pe care Radio România deja le are tu poți face un conținut în acest fel. Copilul îți dă doar un click și să găsească ce evenimente sunt de tehnologie, ce evenimente sunt de Kendama, ce evenimente sunt de influenceri. Noi ne temem destul de mult în radio, deocamdată, să discutăm despre trendurile acestea, pe care ar putea să le considerăm noi superficiale. Mamă, noi suntem aici o chestie, o elită și sunt superficiale poveştile asta cu influenceri și cu… Uite, nu sunt superficiale. Sunt niște copii care dau bine cu Kendama și ei sunt influenceri. Ce influențează? Habar n-am, că ei doar dau bine cu Kendama. Dar dacă acel copil care dă bine cu Kendama spune o treabă, pentru toți ceilalți…
Realizator: Ajunge la 500.000 de copii, devine un model.
Răzvan Ioan Dincă: Ajunge la 500.000.000, devine un adevăr. Deși abilitatea lui ar trebui să se refere strict la cum dăm cu Kendama, dar el începe să se exprime și altfel. Și atunci, dacă tu nu faci nimic în a încerca să ajungi în lumea aceea, ca să influențezi puțin măcar, să faci diferența între fals, adevărat și fals, între ceea ce este competent în a spune unul care dă cu Kendama versus adevărul absolut, în momentul respectiv ai pierdut în fața copilului respectiv. Și atunci, du-te în comunitățile respective, atrage-i către tine, devii platformă și pentru ei, servește și ceea ce ei au nevoie, și în momentul respectiv poți, într-un anumit moment, să le transmiți și adevăruri universale, și cultură universală, și un alt fel de muzică. Pentru că una este să adormi pe „Nocturnele” lui Chopin și alta este să adormi pe nu știu ce beat creat de Suno AI sau știu eu ce alte aplicații. Și dacă reușești să ajungi în comunitatea lui, poți într-un anumit moment să-i pui acea poveste și să-i pară emoționantă.
Realizator: Și să rezoneze.
Răzvan Ioan Dincă: Și să rezoneze. Că n-are cum să nu rezoneze, pentru că, de fapt, pe noi ne emoționează doar ce ajungem să avem interacțiune. Pe noi nu putem ne va emoționa ceva ce nu am ajuns să avem interacțiune. Dacă n-a ajuns copilul vreodată la un concert sinfonic, de unde să știe dacă îi place sau nu? Și dacă nu are obișnuința de a mânca sărat sau nesărat, de unde să știe cum îi place? Trebuie să ajungă în contact. Cum poți face asta? Nu poți să aștepți să-ți vină. Trebuie să te duci către el. Trebuie să faci un anumit tip de educație persuasivă, poate puțin prin alte mijloace decât cele convenționale, să rupi anumite tipuri de bariere de comunicare, să accepţi noținea de greșeală uneori în exprimare. Ăsta e un aspect foarte important. Perfecțiunea în acest moment nu mai este un deziderat important. Mai importantă e naturaleța cu care vorbești. Mai importantă este autenticitatea cu care te exprimi și care uneori pentru cei din zona conservatoare poate să însemne o lipsă de profesionalism, dar pentru cei din universul ăstalalt, al oamenilor care astăzi încep să deschidă ochii asupra lumii, poate să fie o dovadă a autenticității, poate să fie o acceptare a faptului că nu toți suntem eroi, vorbitori perfecți, ci că uneori și o greșeală poate să constituie un element de empatie și să mă simt și eu, ăla care vorbesc puțin gângav, aproape de realizatorul care, uite mă, și el e sâsâit, dau un exemplu, sau, uite, a făcut un dezaccord, și-a dat seama după aceea, dar l-a făcut într-un anumit moment. Eu nu spun că trebuie să căutăm greșeli. Eu spun doar că trebuie să facem de așa natură încât, fiind autentici, să captăm un anumit tip de public, care nu vine către noi singur. Nu mai e momentul în care noi dominăm tot prin mijloacele pe care le aveam, atât de oameni, cât și de tehnologie. În acest moment, tehnologia e net superioară a ceea ce poate să facă radioul.
Realizator: Iar controlul nu mai este la noi, ci la public.
Răzvan Ioan Dincă: Iar controlul nu mai este la noi și este la public. Dacă noi nu mergem în direcția publicului și așteptăm doar să fim apreciați de către public pierdem pariul. Și în același timp, încă o dată, creativitatea nu se referă doar la niște elemente care pot fi descrise cu ușurință în cuvinte și, cum ești tu creativ, așa. Eu cred că trebuie căutate lucruri disruptive, lucruri care uneori pot părea absolut imposibil de făcut. Ce înseamnă să faci un festival în mijlocul, un festival de o oră, în care să aduci cei mai mișto DJ-i de la Radio 3.net în toate parcurile de bike din România? Dau un exemplu. Eu cred că dacă faci chestia asta, și e sub brandul Radio România,și dacă duci și copiii ăștia, cu bicicletele lor, și cu skate-urile lor, și cu surron-urile lor, îi aduci în radio și o să vezi pe aici o explozie de tinerețe, le rămâne în minte ceva, înseamnă ceva. Sunt lucruri care se pot face și, repet, radiouri cu bugete mult mai mari decât ale noastre, poate și cu o istorie mult mai mare decât a noastră, fac asta. Eu asta aș face mâine la Radio România, dacă mă întrebați, aș face un departament care să studieze noile trenduri ale noilor generații, cu efect imediat crearea unor produse cât se poate de rapid făcute, pentru că totul progresează extraordinar. Am dat exemplul Kendama, dacă e azi Kendama, peste patru luni de zile Kendama poate să nu mai există. Deci, tu trebuie să te miști foarte rapid.
Realizator: Acum, noi trebuie să ne oprim, ne-am mișcat rapid în ultimele două ore.
Răzvan Ioan Dincă: Acest tip de dinamică este esențială pentru păstrarea relevanței. Or, dinamica aceasta nu se poate face în sine, doar pe intuițe, pe instinct. Trebuie făcut cu un departament în spate, care să cerceteze subiectul, și cu oameni care pot privi trendurile astea, pot să le vadă, le pot înțelege și să le transforme imediat în produs.
Realizator: „Serviciul de noapte” a ajuns la final. Am continuat și anul acesta să spunem povestea radioului public, alături de Răzvan Ioan Dincă, Preşedinte-Director General a Radio România. O poveste construită în fiecare secundă cu pasiune, tradiție, profesionalism și respect față de oameni. Vă mulțumesc pentru participare.
Răzvan Ioan Dincă: Și eu vă mulțumesc.
Realizator: Luminița Voinea și Luciana Gingărașu, redactori, Marius Țoghină, transmisia video, Cătălin Genuchie, secretariat emisie, Oana Popescu și Mirela Drăgan, regia de emisie. Sunt Maria Țoghină și în numele întregii echipe, vă mulțumesc pentru atenție. Ne reîntâlnim peste o săptămână cu o nouă temă interesantă, impactul inteligenței artificiale asupra educației./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 octombrie
