Comisia Europeană împotriva Rasismului și a Intoleranței recomandă României, într-un raport publicat în această noapte, să pună în aplicare un sistem național de monitorizare a incidentelor rasiste și anti-LGBT în școli și să colecteze date defalcate pe gen privind astfel de incidente, inclusiv cu privire la motivele hărțuirii. Acest organism de combatere a rasismului al Consiliului Europei mai recomandă ca autorizațiile române să elaboreze în următorii doi ani un cadru legal care să reglementeze în mod explicit condițiile și procedura pentru recunoașterea juridică a genului și să stabilească orientări clare pentru furnizarea asistenței medicale afirmative din perspectiva genului. Comisia Europeană împotriva Rasismului și a Intoleranției notează că de la cel mai recent raport al său, din 2019, România a înregistrat progrese în mai multe domenii precum promovarea educației incluzive și în stabilirea unei proceduri pentru gestionarea cazurilor de violență școlară, adoptarea unei legi privind măsurile de prevenire și combatere a pozițiilor anti-romi și a două strategii de prevenire și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură. Totuși, organismul Consiliului Europei atrage atenția că bullying-ul este o problemă răspândită și gravă în școli, aspectele legate de orientarea sexuală și identitatea de gen nu sunt incluse în programa școlară, discriminarea împotriva persoanelor LGBT persistă și că cuplurile de același sex încă nu au nicio recunoaștere legală./eradu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 octombrie)







