Explozii puternice s-au auzit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în regiunea Moscova, unde Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării al Ucrainei a reușit să distrugă simultan trei conducte ale oleoductului strategic „Kolțevoi” – scrie RBC-Ucraina. Surse din GUR au declarat că, pe 31 octombrie, în urma unei operațiuni speciale desfășurate de spionajul militar ucrainean, a fost scos din funcțiune un obiectiv militar de importanță majoră al statului agresor – conducta de petrol „Kolțevoi”, care furniza armatei ruse resurse pentru continuarea războiului de agresiune împotriva poporului ucrainean. Locul unde a fost neutralizat obiectivul critic al infrastructurii militare se află în raionul Ramenskoe din regiunea Moscova. Plasa antidronă și paza militarizată a instalației nu au împiedicat atacul, întrucât, potrivit GUR, toate cele trei conducte prin care agresorul transporta benzină, motorină și combustibil de aviație au explodat simultan, scoțând oleoductul din funcţiune. Forțele ruse au trimis la locul exploziei unități ale serviciilor speciale și echipe de reparații. GUR a subliniat că această nouă operațiune reușită pe teritoriul Rusiei reprezintă o lovitură serioasă pentru capacitățile militare ale statului agresor, dar și pentru economia sa, în special în regiunea Moscova. Conducta petrolieră „Kolțevoi” are o lungime de 400 de kilometri. Combustibilul transportat prin această rețea provenea de la rafinăriile din Riazan, Nijni Novgorod și Moscova. Anual, oleoductul respectiv putea pompa până la trei milioane de tone de combustibil pentru aviație, 2,8 milioane de tone de motorină și 1,6 milioane de tone de benzină. Prin acest nou atac, Ucraina continuă să exercite o formă eficientă de „presiune sancționatorie” asupra agresorului – concept descris anterior de şeful GUR, Kirilo Budanov. „În realitate, loviturile noastre au avut un impact mai mare decât sancțiunile. Este un fapt matematic simplu. Prin acțiuni directe, am provocat Federației Ruse pierderi mult mai mari decât toate pârghiile economice folosite până acum împotriva sa” – a subliniat Budanov./sdan/denisse
(Agenția de presă RBC – 1 noiembrie)








