Comisia electorală din Tanzania a anunțat, sâmbătă, că președinta Samia Suluhu Hassan a câștigat alegerile cu aproape 98% din voturi, în urma cărora au izbucnit proteste violente în toată țara săptămâna aceasta. Rezultatul îi oferă lui Hassan, care a preluat puterea în 2021, după moartea predecesorului său, un mandat de cinci ani pentru a guverna țara est-africană cu 68 de milioane de locuitori. Miercuri, în timpul desfășurării scrutinului pentru președinție și parlament, au izbucnit proteste, unii manifestanți smulgând pancarte cu Hassan și dând foc clădirilor guvernamentale, iar poliția a folosit gaze lacrimogene și a deschis focul, potrivit martorilor. Manifestanții sunt furioși de excluderea de către Comisia electorală a celor mai mari doi contracandidați ai lui Hassan din cursa electorală și de ceea ce au descris drept represiune pe scară largă. Principalul partid de opoziție din Tanzania a anunțat, vineri, că sute de persoane au fost ucise în proteste, în timp ce Biroul ONU pentru Drepturile Omului a declarat că există rapoarte credibile care indică faptul că cel puțin zece persoane au fost ucise în trei orașe. Guvernul a respins numărul victimelor anunțat de opoziție ca fiind „extrem de exagerat” și a respins criticile la adresa situației drepturilor omului. Reuters nu a putut verifica din surse independente bilanțul victimelor./cstoica/denisse
(REUTERS – 1 noiembrie)







