Realizator: Mihaela Mihai – Președintele Nicușor Dan a reafirmat duminică că România este o țară sigură, iar retragerea unor trupe americane nu are impact asupra securității naționale. Adevărata miză a vizitei oficiale pe care urmează să o facă în Statele Unite este cea economică – a spus Nicușor Dan, răspunzând la o întrebare privind eventuale demersuri pentru suplimentarea de trupe americane când va merge la Washington.
Nicușor Dan: Pe partea de securitate, România este o țară sigură. Pe partea relației între noi și Statele Unite, lucrurile sunt liniare. Și, mai departe, bineînțeles că este un gest cu o anumită simbolistică, dar în niciun caz nu este vorba de o afectare a securității noastre. Lucrul cel mai important în relația viitoare dintre România și Statele Unite este o prezență economică mult, mult sporită a companiilor americane în România. Asta este marea miză a vizitei în Statele Unite, și de-aia ea trebuie pregătită, din punct de vedere economic, foarte bine.
Realizator: Președintele a făcut aceste declarații după ce a participat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă din partea USR la alegerile pentru primăria generală a capitalei, a transmis redactorul RRA Andrei Şerban./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 noiembrie)







