EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* ora 10:00 – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – P, sala 28
* Şedinţa Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice – ”România fără violenţă domestică” – ora 14:00. Invitaţi: Valentin Jucan, vicepreşedinte CNA, şi Monica Gubernat, membru CNA
– Senat
* orele 9:00 – 16:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
- ora 9:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj 6 , sala 6054 și online
- ora 10:00 – Comisia pentru politică externă – etaj 4, sala 4018 și online
- ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058 și online
- ora 10:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029 și online
- ora 10:00 Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială VI 6001/ on line
- ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – etaj 4, sala 4060 şi online
- ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate – etaj 6, sala 6057 și online
- ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj 4, sala 4001 și online
- ora 11:00 – Comisia pentru învățământ, știință și inovare – etaj 5, sala 5058 la sediul Senatului și online
- ora 11:00 – Comisia pentru mediu – etaj 2, corp E3, sala 323 și online
- ora 11:30 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, sala 5043
- ora 12:00 – Comisia pentru cultură şi media – etaj 6, sala 6053 și online
- ora 12:00 – Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat – etaj 4, sala 4044 și online
- ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – parter, sala Regina Maria
- ora 12:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – etaj 6, sala 6029
- ora 12:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001 și online
- ora 13:00 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 6, sala 6054 sau online
- ora 14:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – etaj 3, sala 3063 și on-line
- ora 14:00 – Comisia pentru afaceri europene – etaj 4, sala 4060
– Camera Deputaților
* Ședinţa în plen (prezență fizică și online)
- ora 10:00 – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea.
- ora 11:30 – Vot final (prezență fizică și online)
* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- orele 8:30 – 18:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala: Comisiei – hibrid, după votul final
– Ministere
* Conferința anuală pe Bugetul următor, organizată de CursDeGuvernare, încearcă să obțină niște răspunsuri și să pună ordine în ele – într-un eveniment cu prezență fizică la Academia de Studii Economice din București – ASE, Sala „Aula Magna” – ora 9:30. Speakerii:Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector, Academia de Studii Economice din București – ASE, Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor, Dragoș – Nicolae Pîslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Radu Burnete, Consilier prezidențial pe probleme economice (TBC), Daniel Dăianu, Președintele Consiliului Fiscal
* Pe 4 noiembrie, de la ora 18:00, la hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest, Sala Regina Maria (parter), are loc o dezbatere pe tema potențialului investițional al companiilor germane în România și oportunități de finanțare prin fonduri europene. Alături de invitatul special, Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Lucian Rus, primarul orașului Deva și de Volker Raffel, președintele AHK România, vom explora direcțiile strategice privind utilizarea fondurilor europene, proiectele în derulare și viitoarele inițiative menite să sprijine mediul de afaceri și cooperarea româno-germană.
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni suplimentare de obligaţiuni în valoare de 75 milioane lei fiecare
* Nicoleta Pauliuc, Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională are o întrevedere cu domnul amiral Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare – sala 9, Corp B3
* Sarajevo, Bosnia și Herțegovina: Consultările secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, cu ministrul adjunct al afacerilor externe al Bosniei și Herțegovinei, Josip Brkić – Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
– Partide
* Şedinţa Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal – ora 9:00, sala de grup a PNL, Palatul Parlamentului, etaj 2
– Diaspora
* Cluj-Napoca: Peste 800 de reprezentanţi ai mediului academic din România şi din străinătate vor participa la evenimentul ‘Smart Diaspora 2025’, care va fi organizat de Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca în perioada 4-7 noiembrie. A şasea ediţie a Conferinţei ‘Diaspora Ştiinţifică Românească – Smart Diapora 2025’ este organizată în colaborare cu universităţile membre ale Uniunii Universităţilor Clujene (UUC) – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Academia Naţională de Muzică ‘Gheorghe Dima’, Universitatea de Arte şi Design – şi Academia Română, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), sub Înaltul patronaj al Preşedinţiei României. Din program:
- Deschiderea evenimentului va avea loc marţi, 4 noiembrie, de la ora 18:00, în Auditorium Maximum al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezenţa autorităţilor centrale şi locale şi a reprezentanţilor mediului academic, economic şi cultural, fiind marcată printr-un concert de pian susţinut de artista Ana Silvestru şi ansamblul de muzică tradiţională românească ‘Icoane’, condus de profesorul Ioan Bocşa.
- Zilele de 5 şi 6 noiembrie vor fi dedicate lucrărilor şi dezbaterilor pe secţiuni, găzduite de cele şase universităţi membre ale Uniunii Universităţilor Clujene, iar dezbaterile finale, concluziile şi ceremonia de închidere a evenimentului vor avea loc vineri, 7 noiembrie 2025, de la ora 10:00, la noul sediu al Academiei Naţionale de Muzică ‘Gheorghe Dima’.
– Administraţie
* Arad: Şedinţa Consiliului Judeţean Arad – ora 11:00
* Baia Mare: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Maramureş, pe tema modernizării Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare – ora 12:00, la sediul instituţiei
– Juridic
* Şedinţa publică a Curţii Constituţionale a României – ora 10:00
* Şedinţa Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00
– Organizaţii
* Conferinţa ‘România în Siguranţă – Rezultate şi direcţii viitoare’, organizată de Asociaţia E.D.I.T. (10:00 – Palatul Victoria, Sala Transilvania)
– Social
* Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Multiart pentru Deţinuţi ‘Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură’ va avea loc pe 4 şi 5 noiembrie, la Teatrul Nottara. Evenimentul reuneşte 67 de artişti şi trupe de actori-deţinuţi din Penitenciarele Vaslui, Craiova – Pelendava, Bucureşti – Rahova şi Jilava, Drobeta Turnu Severin, Ploieşti – Târgşorul Nou, Arad. Actorii-deţinuţi vor prezenta şapte spectacole de teatru, fiecare aducând în faţa publicului poveşti de viaţă, emoţii autentice şi o extraordinară dorinţă de exprimare. Festivalul este organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Teatrul ‘Nottara. ‘Din program:
- Festivalul se va deschide cu vernisajul unei expoziţii de obiecte realizate de persoanele private de libertate, ‘o mărturie a potenţialului de frumos care există în fiecare om’
- În prima zi, pe 4 noiembrie, sunt programate, începând cu ora 17:30, spectacolele: ‘Umbra lui Akaki’, adaptare după nuvela ‘Mantaua’ de Nikolai Gogol, regia Lucian Onciu, prezentat de actorii-deţinuţi de la Penitenciarul Vaslui; ‘Moartea lui Cezar’, adaptare după William Shakespeare, regizor Cătălin-Daniel Vieru, prezentat de actorii-deţinuţi de la Penitenciarul Craiova – Pelendava; ‘Titus Andronicus’, adaptare după William Shakespeare, regizor Iulian Gliţă, prezentat de actorii-deţinuţi de la Penitenciarul Bucureşti – Rahova
- Pe 5 noiembrie sunt programate, tot de la ora 17:30, spectacolele: ‘În largul mării’, adaptare după Slawomir-Mrozek, regizori Manuela şi Valentin Vasilescu, prezentat de actorii-deţinuţi de la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin; ‘Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice’, adaptare după Paul Zindel, regizor Patricia Katona, prezentat de actorii-deţinuţi de la Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşor; ‘Cinci avioane în şapte ani’ de Florentina Pop, regia Diana Blîndu, prezentat de actorii-deţinuţi de la Penitenciarul Arad; ‘Calipso’, inspirat de povestea ‘Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte’, regia Radu Crăciun, prezentat de actorii-deţinuţi de la Penitenciarul Bucureşti – Jilava
– Economic
* Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană organizează o dezbatere pe tema potenţialului investiţional al companiilor germane în România şi oportunităţi de finanţare prin fonduri europene – ora 18:00, Hotel InterContinental Athenee Palace Bucharest, Sala Regina Maria
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind indicele preţurilor producţie industriale în septembrie, înmatriculări noi de vehicule rutiere în trimestrul III 2025
* Eveniment organizat de echipa Google România cu ocazia sărbătoririi a 15 ani de inovaţie şi impact pe piaţa locală – ora 12:00, Google România, Bd. Corneliu Coposu 6-8, clădirea Unirii View, et. 15
* Conferinţa ‘Bugetul şi fiscalitatea 2026: Efectele fiscalităţii şi aşteptările economiei’, organizată de CursDeGuvernare – ora 9:30, ASE, Sala ‘Aula Magna’
* PRIAevents organizează evenimentul aniversar ‘2 Ani SGR în România’ – ora 10:00, Hollywood Multiplex Cinema Bucuresti Mall
– Învăţământ
* Vaslui: Consfătuirea anuală a directorilor de instituţii şcolare din judeţul Vaslui – ora 10:00, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui, sala de şedinţe
– Istorie
* Marți, 4 noiembrie, de la ora 18:30, la Seneca AntiCafe, Ștefan Davidescu ne însoțește prin infernul „Fenomenului Pitești”. Memorialul Închisoarea Pitești și Editura Manuscris lansează „Călăuză prin infern”, un nou volum de memorii din închisorile comuniste. Ștefan Davidescu, supraviețuitor al Fenomenului Pitești, realizează o descriere lucidă și profund personală a experienței sale în timpul represiunii comuniste. Cea mai impresionantă și dramatică parte din volumul său este dedicată brutalului „Fenomen Pitești”. Ștefan, împreună cu un grup apropiat de prieteni, cade victimă torturilor sistematice de la Închisoarea Pitești, iar amintirile sale din aceste momente se concentrează în mod special pe relația dintre el și prietenii săi în infernul torturilor sistematice de aici. Doi invitați ne vor ghida prin realitatea detenției politice din timpul dictaturii comuniste: Nina Moica, fostă deținută politic și istoricul Lucian Vasile, coordonatorul volumului. Volumul „Călăuză prin infern” cuprinde, în cele 560 de pagini, un studiu istoric și note realizate de istoricul Lucian Vasile, ilustrații, fotografii din arhiva de familie și documente din dosarul penal.Proiectul editorial este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și are drept parteneri Fundația Culturală Memoria, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Argeș și Colegiul Național „Zinca Golescu” Pitești
– Mass-Media
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei
– Cultură
* Corul de Băieți Radio prezintă selecțiuni din muzica filmului „Les Choristes” și piese din repertoriul românesc și universal – ora 19:00, la Sala Radio. Dirijor: Liviu Ofițeru. Pian/keyboards: Magdalena Faur. Percuție: Lucian Maxim. Prezentare: Irina Cristina Vasilescu
* Pe 4 noiembrie, de la ora 19:00, publicul Ateneului Român este invitat la o seară specială: violonistul Gabriel Croitoru își sărbătorește cei 60 de ani printr-un concert extraordinar alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, condusă de dirijorul David Crescenzi. Invitată specială este Simina Croitoru, fiica artistului.Evenimentul este organizat de Filarmonica George Enescu, iar biletele online pentru acest concert se găsesc aici: Concert simfonic aniversar – ticketing si înregistrare cu Oveit
* Trupa byron concertează pentru prima dată la Sala Palatului în cadrul unui eveniment inedit, alături de o orchestră simfonică formată din zeci de instrumentiști – ora 19:00
* De la ora 19:00, are loc concertul Borderlands, la Palatul CCI București (Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București), în cadrul Festivalului SoNoRo, desfășurat în perioada 31 octombrie – 16 noiembrie, la București și Cluj-Napoca. În program, lucrări de Zoltán Kodály, Leonid Desyatnikov, Ernő von Dohnányi, Mieczysław Weinberg, Dražan Kosorić și George Enescu
* Începând cu 19:00, la Opera Națională București, are loc Magic Talks – Despre iubire sau lipsa ei, o conferință despre minte și corp care aduce pe aceeași scenă voci puternice și inspiraționale. Moderator: Liana Stanciu. Invitați: Teodora Mețiu – specialist & trainer în public speaking, Dr. Cristian Andrei – președintele Institutului de Relații Umane, Lavinia Stan – life coach, Dr. Teodor Vasile – psiholog & psihoterapeut, specialist în autocontrol mental
* Alba Iulia: Vernisajul expoziţiei ‘310 ani de la începerea lucrărilor de construcţie la Cetatea Alba Carolina. 1715 – 2025’ – ora 12:00, la Muzeul Naţional al Unirii
* Oradea/Deva/Bistrița: După un recital, în octombrie, terminat cu urale la Palatul Behague (sediul Ambasadei României la Paris), soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu continuă povestea Zâmbetul Muzicii cu o nouă serie de concerte în țară, în luna noiembrie 2025. Călătoria muzicală se va opri pe 4 noiembrie la Oradea, la Sala Filarmonicii, pe 6 noiembrie la Deva, la Sala Pro Arte, iar pe 8 noiembrie la Bistrița, la Sinagogă.
– Sport
* CS Dinamo Bucureşti înfruntă formaţia slovenă ACH Volley Ljubljana, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la volei masculin – ora 19:00, Sala Dinamo
* Voluntari: Are loc un meci din etapa a 12-a a Ligii a II-a de fotbal: FC Voluntari – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 17:00, Stadion ”Anghel Iordănescu”
* Voluntari:CSO Voluntari înfruntă echipa olandeză Donar Groningen, în Liga Nord-Europeană de baschet masculin – ENBL – ora 19:00, Sala ”Gabriela Szabo”
* Zalău: E programat un meci din etapa a 9-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: HC Zalău – CS Rapid Bucureşti – ora 17:30, Sala ”Gheorghe Tadici”
* Nyon: Naţionala feminină de fotbal a României îşi află adversarele din preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2027 – ora 14:00
– S-a întâmplat într-o zi de 4 noiembrie
* Cu 156 de ani în urmă (1869), în Statele Unite ale Americii, era publicat primul număr al reputatei reviste științifice „Nature”, cel mai influent şi cel mai citat săptămânal din lumea ştiinţifică mondială. Sub sigla „Nature”, în ultimele decenii au mai apărut alte zece jurnale ştiinţifice, iar subredacţii există la New York, Hong Kong, München sau Tokyo
* Acum 146 de ani (1879) era patentată prima maşină de marcat (care calcula, înregistra şi controla vânzările), inventată de americanul James Ritty (1836 – 1918)
* În urmă cu 106 ani (1919) au avut loc primele cursuri universitare de jurnalism în România. Profesorul Iordan Radu, specialist în drept, începea la Universitatea Daciei Superioare Cluj, Facultatea de Știinte Juridice și de Stat, seminarul de Ziaristică, după modelul german
* Acum 97 de ani (1928), la microfonul Radiodifuziunii Române era invitat primul actor, de fapt, o actriţă, şi anume Victoria Mierlescu, care a susţinut un recital de poezie. Emisia inaugurală a Radioului românesc avusese loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie
* În urmă cu 79 de ani (1946) începea să funcţioneze oficial UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Paris. La această dată a intrat în vigoare actul de constituire a Organizaţiei, semnat la 16.XI.1945, la Londra. România este membră a UNESCO din 27.VII.1956
* Se împlinesc 75 de ani (1950) de când a fost semnată, la Roma, Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, care a intrat în vigoare la 3.IX.1953. Convenţia a fost semnată și/sau ratificată de peste 30 de state. La 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale
* Cu 47 de ani în urmă (1978) avea loc inaugurarea oficială a nodului hidrotehnic de la Stânca-Costeşti de pe râul Prut, construit împreună cu URSS (azi la graniţa cu R. Moldova). Una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din România, Barajul de la Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, ridicat pe râul Prut, se situează pe locul al doilea în ţară din punct de vedere al volumului de apă, după Porţile de Fier I. Cu o capacitate de 1,4 miliarde de metri cubi de apă, lacul de acumulare de la Stânca-Costeşti atrage atenţia şi prin întinderea sa. El ocupă o suprafaţă de 6.000 de hectare, la nivel normal de retenţie, însă poate ajunge şi la 9.000 de hectare, în situaţia în care coeficientul de umplere este maxim, fiind şi la acest capitol între primele trei din ţară
* Acum 46 de ani (1979) mai mulți studenţi iranieni, susţinători ai ayatollahului Khomeini, au atacat şi ocupat Ambasada SUA de la Teheran, luând prizonieri 52 de diplomaţi americani, pe care i-au ţinut în captivitate 444 zile, criză care a provocat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Iran şi Statele Unite. În luna iulie a anului 2015, Iranul şi marile puteri au încheiat un acord istoric care îşi propunea să facă imposibilă obţinerea armei nucleare de către Teheran, în schimbul unei ridicări progresive, dar şi reversibile, în cazul nerespectării angajamentelor, a sancţiunilor internaţionale. A fost pentru prima oară când un acord la acest nivel a legat Republica islamică de Statele Unite, de la ruperea relaţiilor diplomatice, deznodământul marcând un succes major pentru preşedintele Hassan Rohani, dar şi pentru omologul său american, Barack Obama
* Cu 17 ani în urmă (2008) democratul Barack Obama a fost ales drept al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, primul afro-american ales în această funcţie. A fost învestit la 20 ianuarie 2009, înlocuindu-l pe predecesorul său George W. Bush. În anul 2012 a fost reales, rămânând astfel în funcţie pentru încă 4 ani. A fost succedat în funcţie de republicanul Donald Trump, care a câştigat alegerile din 8 noiembrie 2016. În prezent, această funcție este deținută de Joe Biden, ales în noiembrie 2020. Alegerile prezidențiale din anul 2024, din Statele Unite, au avut loc marți, 5 noiembrie, și au reprezentat cel de-al 60-lea scrutin din istoria SUA. La acea dată, republicanul Donald Trump a revenit în fotoliul de la Casa Albă
* Sunt marcați 10 ani (2015) de când premierul Victor Ponta a demisionat, în urma unor proteste de stradă care au durat mai multe zile, oamenii fiind nemulţumiţi de modul în care autorităţile au tratat tragedia din clubul bucureştean „Colectiv”, din data de 30 octombrie 2015. În aceeaşi zi, primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus demisia. Ulterior, a fost primar al Sectorului 5, de la alegerile locale din anul 2020 până la condamnarea sa din 12 mai 2022 și executarea acestei condamnări definitive și irevocabile. Din 27 iunie 2023 este iar primar al Sectorului 5 al Capitalei
* Tot cu 10 ani în urmă, la Palatul Cotroceni, a avut loc reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa Centrală şi de Est, şefii de delegaţii fiind primiţi de preşedinţii României şi Poloniei de la acea dată, Klaus Iohannis, respectiv Andrzej Duda. La reuniune au participat şi secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, alături de preşedinţii Bulgariei, Rosen Plevneliev, Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, Republicii Letonia, Raimonds Vejonis, Republicii Lituania, Dalia Grybauskaite, Republicii Slovace, Andrej Kiska, Ungariei, Ader Janos, şi preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Cehe, Jan Hamacek. Liderii statelor din Europa Centrală şi de Est au adoptat declaraţia comună privind „Solidaritatea aliată şi responsabilitatea comună”, în care este subliniată necesitatea întăririi flancului estic al NATO şi angajamentul alocării a 2% din PIB apărării
* Acum 6 ani (2019) Guvernul Ludovic Orban (1), al 129-lea guvern al României, a fost învestit de Parlament. După numai un an a fost demis prin moțiune de cenzură la 14 martie 2020, dar a fost reînvestit de Parlament pe fondul răspândirii epidemiei de coronavirus. A fost primul guvern liberal de la cel din 2008, condus de Călin Popescu-Tăriceanu
Aniversări – Comemorări
– Sf. Carol Borromeu, episcop (Calendarul Romano-Catolic 2025)
– 1818: S-a născut preotul şi istoricul Gavriil Pop; lucrări de istorie antică sau privind Transilvania şi Banatul; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1883)
– 1872: S-a născut omul politic Barbu Alexandru Ştirbei; preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de interne şi ad-interim la Finanţe şi la Externe (în 1927); a fost desemnat, în 1944, să poarte tratative de armistiţiu, la Cairo, cu britanicii şi americanii; în septembrie 1944 a făcut parte din delegaţia română trimisă la Moscova pentru încheierea armistiţiului; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1946)
– 1876: S-a născut Nicolae Lupu, medic şi om politic, iniţial liberal (1907), ulterior membru al PNŢ (1918) sau al disidenţelor din acesta (Partidul Ţărănesc Democrat, pe care l-a creat în 1946); de mai multe ori ministru (m. 1947)
– 1900: S-a născut Lucreţiu Pătrăşcanu, jurist, sociolog şi om politic comunist; participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; arestat în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, împreună cu pictoriţa Lena Constante, soţia sa, Elena Pătrăşcanu, filosoful Bellu Zilber, folcloristul Harry Brauner ş.a. (m. 1954, executat în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an) – 125 de ani
– 1901: S-a născut Henri H. Stahl, sociolog, antropolog cultural, etnograf, memorialist şi jurist; începând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1991)
– 1903: S-a născut compozitorul Ion Vasilescu (m. 1960)
– 1904: A murit Nicolae I. Basilescu, scriitor, publicist şi traducător (n. 1868)
– 1924: S-a născut medicul şi profesorul Valeriu Popescu, unul dintre oamenii care au marcat şi influenţat medicina pediatrică (m. 2013)
– 1926: S-a născut generalul de brigadă (ret.) Oliver Lustig, scriitor şi jurnalist militar, supravieţuitor al lagărului de exterminare de la Auschwitz; autor al mai multor cărţi despre Holocaust şi despre cel de-al Doilea Război Mondial (m. 2017)
– 1928: S-a născut Simina Mezincescu (nume la naștere: Sanda Simina Sonia Caracaș), fostă șefă de protocol a Regelui Mihai, campioană de curse automobilistice din România interbelică; condamnată în „lotul Noica-Pillat”, în 1959, a fost închisă la Jilava, un an, apoi la Miercurea Ciuc, până în 1963; după 1989 a avut un rol fundamental în organizarea Casei Regale a României, a primelor proceduri de retrocedare, dar şi la primele evenimente publice ale Familiei Regale; pentru aceasta a fost numită Şefa Protocolului Regal, funcţie în care şi-a dedicat mai bine de două decenii consolidării poziţiei Coroanei în România (m. 2022)
– 1930: S-a născut Horia Aramă, prozator, eseist, scenarist, traducător, critic și poet (m. 2007) – 95 de ani
– 1938: S-a născut Irina Mihaela Bădescu, filolog, profesor universitar, traducător și cercetător în domeniul istoriei literaturii franceze a secolului al XVIII-lea, al civilizației franceze a Vechiului Regim, teoriei literare franceze, al francofoniei literare, al literaturii canadiene (m. 2019)
– 1939: S-a născut Boris Petroff, actor, scenarist, producător şi regizor de teatru (m. 2021)
– 1941: S-a născut Alice Mavrodin, muzicolog; redactor muzical (1965-1992) şi realizator (1992-1999) la Societatea Română de Radiodifuziune
– 1946: S-a născut Maria Antoaneta Ciucă (numită și „Oara lui Purcășel” sau „Oara lui Ciucă”/ „născută Dăncilă”), meșter popular (confecționare de port popular) din Poiana Sibiului, județul Sibiu, desemnată „Tezaur Uman Viu” în 2021; calitatea muncii sale este recunoscută atât pe plan local și național, cât și internațional
– 1947: A murit Alexandru C. Cuza, profesor, publicist şi om politic de extremă dreapta, creatorul doctrinei naţionaliste creştine; în 1923 înfiinţează, împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, Liga Apărării Naţionale Creştine (din care, în 1927, Codreanu se desprinde, formând Legiunea Arhanghelului Mihail, devenită, ulterior, Garda de Fier, principala grupare fascistă din România); în 1935 LANC fuzionează cu Partidul Naţional Agrar condus de Octavian Goga, formând Partidul Naţional Creştin; în intervalul decembrie 1937 – februarie 1938 O. Goga şi A. C. Cuza conduc ultimul guvern format de partide înaintea instaurării dictaturii personale a regelui Carol al II-lea; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1857)
– 1951: S-a născut Traian Băsescu, fost preşedinte al României între anii 2004 2014; preşedinte al Partidului Democrat (mai 2001-decembrie 2004); primar general al Bucureştiului după alegerile din iunie 2000 (reales în iunie 2004) până în decembrie 2004; fost ministru al transporturilor în mai multe rânduri după 1990; în aprilie 2007, Traian Băsescu a devenit primul preşedinte din istoria României care a fost suspendat din funcţie, dar a fost reinstalat o lună mai târziu după un referendum popular, care a avut loc la 19 mai, unde a fost susţinut de aproape 3/4 din electoratul prezent la vot; în iulie 2012, Parlamentul României l-a suspendat pentru a doua oară; el a rămas în funcţie după referendumul din data de 29 iulie 2012, întrucât nu s-a întrunit rata de participare necesară validării votului – 50% + 1 (46,23 % din cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, 87,52 % au votat pentru demitere şi 11,15 % au votat împotrivă), dar a rămas suspendat până pe data de 27 august 2012, atunci când Monitorul Oficial a publicat decizia Curţii Constituţionale cu privire la disputa dintre partidele politice pe tema numărului cetăţenilor cu drept de vot de pe listele electorale din România; în prezent este preşedinte de onoare al Partidului Mişcarea Populară, pe care l-a înfiinţat în anul 2014, şi europarlamentar din partea aceleiaşi formaţiuni pentru un mandat de 5 ani (2019-2024)
– 1965: A murit Elena Vianu, critic, istoric literar şi eseist; soţia esteticianului Tudor Vianu (n. 1911) – 60 de ani
– 1966: A murit Traian Chelariu, poet, prozator, eseist şi dramaturg; alături de Mircea Streinul, Iulian Vesper ş.a., a făcut parte din gruparea poeţilor bucovineni constituită la Cernăuţi în deceniul al patrulea al secolului XX; bogată activitate publicistică (a fost redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei” şi a făcut parte din colectivele de conducere ale publicaţiilor „Junimea literară”, „Orientări” şi „Universul literar”) (n. 1906)
– 1970: A murit Tudor Muşatescu, dramaturg, prozator, poet şi publicist (n. 1903) – 55 de ani
– 1975: A murit inginerul Plautius Andronescu, unul dintre primii specialişti români în domeniul aparaturii electrotehnice; creatorul şcolii româneşti de electrotehnică teoretică de la Timişoara (n. 1893) – 50 de ani
– 1979: A murit regizorul de teatru şi profesorul Moni Ghelerter (n. 1905)
– 2006: A murit fizicianul Vladimir Ţopa; studii de optică şi spectroscopie; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1929, la Hotin, azi în Ucraina)
– 2015: A murit compozitorul şi muzicianul român de origine maghiară Károly Horváth (n. 1950) – 10 ani
– 2021: A murit pictorul și publicistul Petru-Ilie Birău (n. 1966)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Consiliul Mediu al UE
– Strasbourg: Convenția Europeană a Drepturilor Omului își va marca cea de-a 75-a aniversare. Semnată la Roma în 1950 de 12 state membre ale Consiliului Europei, Convenția a contribuit la crearea unei culturi juridice și politice comune a drepturilor omului, democrației și statului de drept în întreaga Europă. Pentru a marca aniversarea, Curtea va găzdui o ceremonie solemnă la ora (locală) 18:00, care va fi transmisă în direct pe canalul YouTube al Curții. Vor susține discursuri Mattias Guyomar, președintele Curții, Alain Berset, secretar general al Consiliului Europei, Myriam Spiteri Debono, președintele Republicii Malta, Theodoros Rousopoulos, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
– Strasbourg: Într-o ședință plenară, Conferința Părților (COP) la Convenția Consiliului Europei privind recuperarea activelor provenite din infracțiuni (CETS 198) va examina rapoartele de monitorizare privind dependențele Coroanei Regatului Unit, Insula Man și Jersey. Ambele evaluări vor actualiza și modifica rapoartele tematice de monitorizare existente ale COP, care evaluează gradul în care anumite prevederi ale convenției au fost implementate de către toate statele părți. De asemenea, ședința plenară va examina și adopta mai multe rapoarte de urmărire și va discuta proiectul de protocol adițional. (4–5 nov.)
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris cinci hotărâri privind Bosnia și Herțegovina, Estonia, Georgia, România și Serbia.
– Londra: Reunind peste 45.000 de profesioniști din domeniul turismului, World Travel Market London 2025 va avea loc în perioada 4 – 6 noiembrie, la Excel London
– New York: Alegeri pentru funcția de primar al orașului New York
– Ottawa: Prezentarea bugetului federal al guvernului canadian
– Nairobi: Ministrul de Finanțe al Kenyei, John Mbadi, urmează să susțină o conferință de presă, parte a unei serii regulate de conferințe programate să aibă loc o dată pe lună –
– Doha: Președintele Pakistanului, Asif Ali Zardari, urmează să viziteze Qatarul, unde se va întâlni cu emirul șeic Tamim bin Hamad Al Thani (4 – 6 nov.)
– Paris: Grupul Lafarge și opt persoane, inclusiv foști oficiali, judecați la Paris pentru finanțarea terorismului în Siria (4 nov.- 16 dec.)
– Atena: Noua ambasadoare a SUA la Atena, Kimberly Guilfoyle, își prezintă scrisorile de acreditare șefului statului grec
– SUA: Milioane de americani merg la urne pentru a alege primarii din New York şi Miami, guvernatorii din New Jersey şi Virginia şi pentru a decide asupra unei redistribuiri a districtelor electorale din California
– SUA: Progresistul Zohran Mamdani este favoritul alegerilor pentru funcţia de primar al oraşului New York, în care concurează împotriva independentului Andrew Cuomo şi a republicanului Curtis Sliwa
– Bruxelles: Termen limită pentru răspunsul Google la amenda UE de aproape 3 miliarde de euro în dosarul „AdTech”
– Haga: Liderii partidelor urmează să înceapă negocierile pentru a forma o coaliție după alegeri
– Teheran: Sunt marcați 46 de ani de la preluarea ambasadei SUA; în 1979, militanții iranieni au ocupat ambasada SUA la Teheran și au capturat 90 de ostatici; 52 au fost ținuți captivi timp de 444 de zile
– Paris: Ceremonia de decernare a Premiului Goncourt
– Bruxelles: Termen limită pentru răspunsul Google la amenda de aproape 3 miliarde de euro aplicată de UE în cazul „AdTech”
– Londra: Verdict împotriva activistului de extremă dreapta Tommy Robinson, pentru că a refuzat accesul poliției la telefonul său
– Stockholm: Spotify – Rezultatele din al treilea trimestru
– Tokyo: Nintendo – Rezultate din al doilea trimestru pentru anul fiscal 2025-2026
– New York: Pfizer – Rezultate din trimestrul al treilea
– Villepinte, Franța: Expoziția Nucleară Mondială (4 – 6 nov.)
– Londra: Lansarea jocului video „Football Manager 26”
– SUA: Noul roman al scriitorului Salman Rushdie, ‘The Eleventh Hour’, vede lumina tiparului
– Cairo: Marele Muzeu Egiptean se deschide oficial pentru public. La eveniemnt sunt așteptați lideri din toată lumea
– New York: Noua carte a lui Salman Rushdie, „Ora a unsprezecea”, urmează să fie lansată
– Australia: Curse de cai – Cupa Melbourne
– Au loc meciuri din etapa a 4-a a Ligii Campionilor la fotbal
- ora 19:45: Napoli – Eintracht Frankfurt, Slavia Praga – Arsenal
- ora 22:00: Atletico Madrid – Union Saint-Gilloise, Bodo/Glimt – AS Monaco, Juventus – Sporting Lisabona, Liverpool – Real Madrid, Olympiakos Pireu – PSV Eindhoven, Paris Saint-Germain – Bayern Munchen, Tottenham Hotspur – FC Copenhaga
Aniversări – Comemorări
– În Rusia se sărbătoreşte, începând din 2005 (- 20 de ani), „Ziua unităţii poporului” (care marchează sfârşitul intervenţiei poloneze în 1612); ea înlocuieşte ziua de 7 noiembrie, pe baza unei legi adoptate, în decembrie 2004, de Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus). NOTĂ: La 7.XI.1917 revoluţionarii bolşevici au cucerit Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi de la Sankt-Petersburg, puterea fiind preluată de către Partidul Bolşevic condus de Lenin, eveniment cunoscut în istorie ca Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi considerat începutul unei perioade de peste 70 de ani de comunism; după prăbuşirea URSS, în 1991, sărbătoarea a fost redenumită „Zi a consensului şi reconcilierii”, dar comuniştii şi alţi nostalgici după era sovietică au continuat să marcheze această dată prin marşuri cu drapele roşii
– Zi naţională în Tonga; Ziua Constituției/ 1875 – 150 de ani
– 1575: S-a născut pictorul italian Guido Reni (m. 1642) – 450 de ani
– 1751: La această dată a fost botezat Richard Brinsley Sheridan, autor dramatic şi om politic irlandez (m. 1816)
– 1847: A murit compozitorul şi dirijorul german Felix Mendelssohn-Bartholdy (n. 1809)
– 1856: A murit pictorul academist francez Paul (Hippolyte) Delaroche (n. 1797)
– 1884: S-a născut inginerul irlandez Harry Ferguson, cunoscut mai ales pentru rolul său în dezvoltarea modernă a tractorului agricol; a fost primul irlandez care a construit şi zburat cu propriul său avion (m. 1960)
– 1885: S-a născut scriitorul austriac Felix Braun (m. 1973) – 140 de ani
– 1900: S-a născut Luigi Lucioni, pictor peisagist american de origine italiană (m. 1988) – 125 de ani
– 1908: S-a născut Sir Joseph Rotblat, fizician britanic de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1995 (m. 2005)
– 1909: S-a născut Ciro Alegría, scriitor, jurnalist şi om politic peruvian (m. 1967)
– 1916: S-a născut Ruth Handler, femeie de afaceri americană; a inventat, în 1959, celebra păpuşă Barbie (m. 2002)
– 1919: S-a născut actorul de film american Martin Balsam (m. 1996)
– 1919: S-a născut cântăreaţa portugheză de fadó Lucilia do Carmo (m. 1998)
– 1921: A murit arheologul suedez Oscar Montelius; fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (n. 1843)
– 1922: S-a născut scriitoarea franceză Annick de Souzenelle, antropolog al religiilor, psihoterapeut jungian; s-a dedicat studiului teologiei și s-a convertit de la catolicism la ortodoxie, din perspectiva căreia abordează în lucrările sale dialogul dintre spiritualitatea creştină şi cea ebraică (m. 2024)
– 1924: A murit Gabriel Fauré, compozitor francez (n. 1845)
– 1925: S-a născut actriţa americană de comedie Doris Roberts, câștigătoare a mai multor premii Emmy (m. 2016) – 100 de ani
– 1929: S-a născut (în Grecia) Preafericitul Părinte Anastasie (Yannoulatos), Arhiepiscop al Tiranei, Durrësului şi al întregii Albanii, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania (din 1992)
– 1929: S-a născut Shakuntala Devi, femeia supranumită „calculatorul uman”, datorită capacităţii ei extraordinare de a realiza calcule matematice complexe în minte; în 1980 a înmulţit corect două numere a câte 13 cifre (7.686.369.774.870 şi 2.465,099.745.779), în numai 28 de secunde (timp necesar, de altfel, pentru a pronunţa răspunsul calculului, un număr alcătuit din 26 de cifre), în cadrul Imperial College din Londra, performanţa asigurându-i un loc în ediţia din 1982 a Cărţii Recordurilor; a fost, de asemenea, astrolog şi autoare de cărţi (m. 2013)
– 1933: S-a născut Charles Kuen Kao, fizician și inginer electronist britanic de origine chineză; Premiul Nobel pentru fizică în 2009, împreună cu cercetătorii americani Willard S. Boyle şi George E. Smith, pentru descoperirile în domeniul transmiterii luminii prin fibre optice, respectiv pentru inventarea senzorului CCD (charge coupled device) (m. 2018)
– 1941: S-a născut dirijorul australian Richard Gill, specializat în muzică de operă, de teatru, vocală şi corală; figură populară nu doar în cercurile admiratorilor muzicii clasice, ci şi pentru eforturile sale de popularizare a muzicii clasice în rândul tuturor straturilor sociale (m. 2018)
– 1954: A murit Stig Halvard Dagerman, scriitor și jurnalist suedez (n. 1923)
– 1955: S-a născut David Julius, fiziolog, biochimist și profesor universitar american; Premiul Nobel pentru pentru fiziologie sau medicină pe 2021, împreună cu cercetătorul american Ardem Patapoutian, pentru descoperirea receptorilor de temperatură și de atingere – 70 de ani
– 1957: A murit compozitorul, muzicologul şi pianistul francez Joseph Canteloube (n. 1879)
– 1969: S-a născut actorul american Matthew McConaughey
– 1969: A murit compozitorul ungar Szabó Ferenc (n. 1902)
– 1982, 4/5: A murit Jacques Tati (numele real: Jacques Tatischeff), regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (n. 1907)
– 1994: A murit pictorul american Sam Francis (n. 1923)
– 1995: Yitzhak (Ițhak) Rabin, general şi om politic israelian laburist, prim-ministru (1974-1977; 1992-1995), a fost asasinat de un extremist evreu, la Tel Aviv, în cursul unui mare miting pentru pace (n. 1922) – 30 de ani. NOTĂ: Datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat şi în detensionarea relaţiilor cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, Yitzhak Rabin a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1994, împreună cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian din epocă, şi Yasser Arafat, şeful OEP
– 2008: A murit John Michael Crichton, scriitor de literatură science fiction şi horror, romancier (faima a dobândit-o cu romanul ”Jurassic Park”), medic, producător de film şi regizor american de film şi televiziune; părintele techno-thriller-ului; cărţile sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial şi multe dintre ele au fost adaptate pentru film şi televiziune (n. 1942)
– 2011: A murit jurnalistul american Andrew Aitken „Andy” Rooney, prezentatorul popularului program de analiză politică „60 minutes” al postului american de televiziune CBS (n. 1919)
– 2015: A murit René (Noël Théophile) Girard, teoretician literar, filosof al științelor sociale, istoric, antropolog al violenței și religiosului, profesor francez, stabilit în SUA; supranumit „noul Darwin al științelor umaniste”; a scris mult pe subiectul diversității și unității religiilor (n. 1923) – 10 ani
– 2016: A murit compozitorul francez Jean-Jacques Perrey, unul dintre pionierii muzicii electronice din anii ’50 ai secolului XX (n. 1929)
– 2019: A murit scriitorul şi criticul literar spaniol José de la Colina, „neobosit povestitor al vieţii culturale a ţării”; fondatorul şi colaboratorul mai multor publicaţii culturale; stabilit în Mexic din 1940 (n. 1934)
– 2019: A murit Ion Dediu, biolog, specialist în ecologie, om politic și profesor din R. Moldova; unul din fondatorii principali ai ecologiei teoretice moderne, fondatorul școlii ecologice din R. Moldova, al școlii de ecotoxicologie acvatică, al școlii științifice de ecologie politică (n. 1934)
– 2020: A murit chitaristul, clăparul şi solistul britanic Ken Hensley, parte din formula originală a trupei britanice „Uriah Heep” (n. 1945) – 5 ani




