Revista presei internaționale, 4 noiembrie 2025

România s-a aflat în atenția presei internaționale prin investițiile sale în materie de armament. Cotidianul american The Wall Street Journal a remarcat faptul că, ieri (3 noiembrie), renumita „companie germană de armament, Rheinmetall, a semnat un acord cu firma românească Pirochim Victoria în vederea înființării unui combinat de pulberi propulsoare în orașul Victoria, din județul Brașov”. Potrivit aceluiași ziar, „investiția germană, în valoare de peste 500 milioane euro, ar facilita totodată și crearea a cel puțin 700 de locuri de muncă”. La rândul său, portalul jurnaliștilor de investigație, Balkan Insight, cu sediul în Serbia, subliniază și el că „investiția se înscrie în eforturile Uniunii Europene de a-și întări apărarea, organizația dorind să își sporească producția de armament pe fondul războiului din Ucraina”. Un alt ziar american, The Washington Post, notează și el că, „în fața unei Rusii tot mai provocatoare, Europa depune eforturi pentru a se reînarma”.
Dar, astăzi (4 noiembrie), Uniunea Europeană găzduiește un eveniment deosebit de important: este vorba despre reuniunea la vârf vizând eventuala lărgire a organizației. Canalul francez Euronews dorește să sublinieze că “va fi pentru prima oară când va putea transmite evenimentul în direct”. Dar pe cine ar viza eventuala lărgire a organizației? Publicația ucraineană Ukrainska Pravda notează că “președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa la eveniment”. De altfel, “toate țările participante vor fi reprezentate de șefi de stat sau de guvern”, subliniază același ziar. Pe margnea aceluiași subiect, ziarul belgan Le Soir se arată însă mai degrabă ironic. “Obiectivul este considerat ‘strategic’, fiind un ‘imperativ geopolitic’, dar acesta este în general paralizat. Ultima aderare a fost cea a Croației, în 2013, în vreme ce Marea Britanie a părăsit organizația”. Totuși, potrivit aceluiași ziar, “Muntenegrul ar fi țara care s-ar afla în poziția cea mai avantajoasă”.
Mai la est, Rusia rămâne pe prima pagină a ziarelor prin evenimente intrate de mai multă vreme în cotidian. Potrivit ziarului britanic The Independent, “Trump afirmă că, în secret, Rusia inițiază în subteran teste cu armament nuclear. ‘Rusia face teste, China face teste, dar nu vorbesc despre asta’”, ar fi declarat Trump, citat de ziar. Un alt ziar britanic, The Guardian, afirmă că “Ucraina a mobilizat trupe speciale în Pokrovsk, un oraș important pe care caută să-l apere în fața forțelor ruse”. Dar, începând de acum două zile (pe 2 noiembrie) și până astăzi (4 noiembrie), Rusia este în sârbătoare. Publicația Novîe Izvestia notează că, “timp de trei zile, Rusia serbează Ziua Unității Naționale”, dar, remarcă același ziar, “prin mars și cu cagule”, el amintind însă că, “în Rusia, purtarea cagulelor la evenimente publice e interzisă, dar nu pentru toată lumea”… În plus, un alt ziar moscovit, Kommersant, notează și el că, “respectând tradiția, comuniștii vor ignora ziua de 4 noiembrie, sărbătorind în schimb Revoluția din Octombrie, pe 7 noiembrie”.(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)/adanga/denisse