SUA – Cinci persoane arestate la solicitarea Germaniei într-o anchetă vizând rețele de fraudă online și spălare de bani

Autoritățile din Statele Unite au arestat cinci persoane la cererea Germaniei, într-o anchetă coordonată la nivel internațional, condusă de Germania, privind rețelele de fraudă online și spălare de bani care utilizau furnizori de servicii de plată, a anunțat Departamentul de Justiție al SUA. Persoanele – patru cetățeni americani și un canadian – au fost arestate în California și au apărut pentru prima dată în instanță miercuri. „Statele Unite i-au localizat și arestat pe fugari în Districtul Central din California pentru extrădare finală în Germania”, a transmis Departamentul de Justiție într-un comunicat publicat miercuri. Oficiali germani au declarat miercuri că 18 persoane au fost arestate la începutul acestei săptămâni în cadrul unor percheziții din Singapore până în Canada. Se crede că 44 de suspecți, inclusiv șase foști angajați ai unor mari furnizori germani de servicii de plată, au participat la schemă, care a implicat furtul datelor cardurilor de credit a aproximativ 4,3 milioane de persoane din 193 de țări, au declarat poliția și procurorii germani. „Operatorii rețelei au colaborat apoi cu procesatorii de servicii de plată germani – inclusiv cu directorii și ofițerii de conformitate ai acestora – pentru a procesa aceste plăți”, a precizat Departamentul de Justiție în comunicatul său. (REUTERS – 6 noiembrie)/cstoica/eradu