ÎCCJ a decis definitiv ca acţiunile companiei Gabriel Resources să fie puse sub sechestru asigurător

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv ca acţiunile companiei Gabriel Resources să fie puse sub sechestru asigurător, ca o garanţie pentru recuperarea creanţelor de peste 46 de milioane de lei pe care firma canadiană le datorează statului român, reprezentând cheltuielile efectuate în arbitrajul internaţional. Potrivit judecătorilor, efectul acestei decizii este acela că, în situaţia în care Gabriel Resources nu achită suma în termenele prevăzute de lege, acţiunile sechestrate pot fi executate silit şi trecute în patrimoniul statului. În martie anul trecut, România a câştigat procesul împotriva companiei la Curtea de Arbitraj de la Washington. Gabriel Resources cerea despăgubiri de peste şase miliarde de dolari, dar tribunalul a decis că România nu a încălcat niciun tratat şi că vinovăţia pentru eşecul proiectului minier aurifer de la Roşia Montană nu poate fi atribuită unei singure părţi. Mai mult, Gabriel Resources a fost obligată să plătească României 10 milioane de dolari cheltuieli de judecată. Ulterior, în iunie anul trecut, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a hotărât să nu prelungească valabilitatea licenţei de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, în urma evaluării documentaţiilor depuse de societatea Roşia Montană Gold Corporation./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 noiembrie