Serbia – Parlamentul a adoptat o lege vizând accelerarea dezvoltării unui proiect imobiliar de lux al lui Jared Kushner

Parlamentul Serbiei a adoptat vineri o lege care vizează accelerarea dezvoltării unui complex imobiliar de lux din Belgrad, pe un sit închiriat unei companii de investiții fondate de Jared Kushner, ginerele președintelui american, Donald Trump. Compania americană Affinity Global Development își propune să construiască un hotel, apartamente, magazine și birouri pe locul fostului sediu al armatei iugoslave – un plan care a stârnit proteste din partea sârbilor, care spun că situl ar trebui conservat. Mulți sârbi văd vechiul sediu, care a fost avariat într-o campanie de bombardamente NATO din 1999, ca un omagiu adus celor care au murit și un monument al arhitecturii moderniste din epoca iugoslavă și s-au opus semnării unui contract de închiriere pe 99 de ani încheiat cu Affinity anul trecut. Unii politicieni din opoziție au susținut că legea este neconstituțională, dar majoritatea aflată la guvernare a aprobat-o fără amendamente și a fost de acord că legea poate intra în vigoare înainte de un termen legal, ceea ce înseamnă că lucrările ar putea începe în curând. Firma de investiții a lui Kushner, Affinity Partners, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. În pofida protestelor, guvernul sârb a retras în noiembrie anul trecut eticheta de patrimoniu cultural protejat a clădirilor. Kushner, căsătorit cu fiica lui Trump, Ivanka, a înființat Affinity Global Development după ce a renunțat la funcția de consilier al Casei Albe în 2021. Votul are loc într-un moment turbulent în Serbia, deoarece președintele Aleksandar Vučić s-a confruntat cu un an de proteste la scară largă declanșate de prăbușirea acoperișului unei gări în noiembrie 2024, tragedie soldată cu moartea a 16 persoane. Singura rafinărie de petrol din Serbia, deținută de Rusia, se află sub sancțiuni americane, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu combustibil din țara balcanică în această iarnă. Vineri, Rusia a cerut Belgradului să clarifice remarcile lui Vučić cu privire la potențiala vânzare de muniție către Uniunea Europeană, pe fondul îngrijorărilor de la Moscova că transporturile ar putea ajunge în Ucraina. Moscova susține că Serbia a promis Rusiei că muniția sa nu va ajunge în mâinile ucrainenilor./cstoica/denisse

(REUTERS – 7 noiembrie)