Prezența virusului myxoma, care afectează și iepurii de câmp, a fost confirmată în Ungaria prin teste de laborator efectuate de o echipă de cercetare constituită în urma cooperării Institutului de Management al Faunei Sălbatice și Biologie a Faunei Sălbatice al Universității din Sopron și secţiei de virologie a Autorității Naționale pentru Siguranța Lanțului Alimentar (Nébih). Boala cauzată de virus este letală în majoritatea cazurilor și se poate răspândi rapid în populația de iepuri din Ungaria, a informat Universitatea din Sopron, într-un comunicat remis, marţi, Agenţiei de Presă MTI.
Mixomatoza afectează iepurii și este de obicei transmisă de țânțari și alte insecte hematofage. Boala nu este periculoasă pentru oameni, dar este asociată cu o rată a mortalității extrem de ridicată la iepurii sălbatici și domestici.
Este o boală virală acută, caracterizată prin conjunctivită sero-purulentă și formarea de edem gelatinos la nivelul capului, anusului și organelor genitale externe.
În urma apariției virusului în Ungaria, cercetătorii Institutului de Management al Faunei Sălbatice și Biologie a Faunei Sălbatice al Universității din Sopron, împreună cu experții în virologie ai Nébih, au început imediat să investigheze epidemia.
Experții atrag atenția asupra rolului cheie al eliminării profesionale a animalelor infectate în limitarea răspândirii bolii. Vânătorii sunt rugați să raporteze orice iepure suspect de boală sau moarte medicului veterinar sau echipei de cercetare a Universității din Sopron./rganciu/cpodea
(MTI – 11 noiembrie)






