Începe perioada de depunere a candidaturilor pentru Primăria Generală a capitalei şi pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău

Candidaţii care doresc să intre în competiţia pentru Primăria Generală a municipiului Bucureşti şi pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău se pot înscrie la birourile electorale începând de astăzi şi până pe 17 noiembrie. În schimb, pentru competitorii care vizează funcţia de primar în celelalte 12 localităţi din ţară unde au loc alegeri parţiale, perioada de depunere a candidaturilor a debutat deja de ieri.

Campania electorală va începe pe 22 noiembrie şi se va încheia pe 6 decembrie, pentru că, fiind vorba de un scrutin parţial, termenele sunt reduse la jumătate. Alegătorii sunt aşteptaţi la vot pe 7 decembrie, între orele 7:00 şi 21:00./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 noiembrie