Războiul din Ucraina și tensiunile Orientului Mijlociu continuă să suscite atenția presei internaționale, care dezbate de asemenea tendințe culturale îngrijorătoare legate de echidistanța presei și recrudescența antisemitismului, în vreme ce Franța marchează o aniversare sumbră.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a admis că situația din Pokrovsk e „foarte dificilă” și că orice decizie de retragere a trupelor le aparține comandanților din teren, transmite agenția italiană Ansa. El a explicat totodată miza bătăliei: „Rusia caută victoria la Pokrovsk pentru a-l convinge pe Trump că Ucraina trebuie să se retragă din întregul Donbas pentru a se încheia războiul”. Portalul european Politico apreciază că acesta va fi „cea mai periculoasă iarnă de până acum” pentru Ucraina, din trei motive. Întârzierea ajutorului financiar aliat, în principal din cauza disputei privind activele rusești înghețate; pericolul de a pierde întreg Donețkul odată cu Pokrovsk; respectiv „războiul energetic” purtat de Rusia contra infrastructurii civile. Problema se pune acum dacă „țara va ieși din iarnă suficientă de puternică pentru a face față unui acord de pace prost”. BBC informează că în noul scandal de corupție de la Kiev preşedintele a ordonat sancţiuni contra unui asociat al său, Timur Mindici. Doi miniştri au demisionat miercuri. Scandalul implică contracte guvernamentale legate de centrale energetice, mai ales nucleare, și comisioane totalizând 100 de milioane de dolari. Motiv de a jubila pentru partidul de guvernare din Ungaria: „mafia de război ucraineană a fost demascată, practic jumătate din guvernul ucrainean și prietenii apropiați ai președintelui se îndreaptă spre închisoare cu paşi repezi”, consemnează agenția MTI. Editorialul cotidianul britanic The Times observă însă că avem de-a face cu o amenințare internă la adresa moralului populației ucrainene, dincolo de daunele de imagine externe care pot îngreuna finanțarea efortului de război. O jurnalistă ucraineană citată de Times avertizează că „dacă nu vor ajunge după gratii toți vinovații, ucrainenii vor înceta să mai lupte”. Între timp Moscova își continuă războiul hibrid în restul Europei, iar Belgia a ajuns să se teamă că „va deveni o țintă principală”, reține La Libre Belgique. În apropierea bazelor militare, a aeroporturilor și chiar a unei centrale nucleare, zborurile suspecte ale dronelor pun presiune pe autorități. Parchetul investighează 17 incidente, „posibil legate de intenția de ingerinţă, spionaj sau destabilizare”. O lămurire vine de la cotidianul spaniol La Razon, care titrează: „Rusia avertizează Belgia că vor exista consecințe dacă îi va folosi activele înghețate pentru a sprijini Ucraina”, precizând că „Belgia găzduiește depozitarul activelor Euroclear, unde sunt deținute majoritatea acestor active rusești”. Ziarul elen Kathimerini detaliază obstacolele întâmpinate de răspunsul coordonat al Europei la amenințarea rusă. „Pregătirile pentru lista proiectelor de apărare ce vor fi propuse pentru finanțare pe bază de împrumuturi garantate de UE (regulamentul SAFE) avansează, dar se lovesc de obstacole”, dintre care se remarcă „blocarea participării Turciei de către Grecia şi neînţelegerile dintre UE şi Londra”. Se estimează că se va găsi o soluție înainte de termenul-limită SAFE din 30 noiembrie, „dar chiar şi negocierile cu țările pe care întreaga UE le dorește implicate se dovedesc extrem de dificile”.
Publicația braziliană O Globo comentează spectaculoasa răsturnare de situație prin care „autoproclamatul președinte sirian Ahmad al-Sharaa și «fostul» comandant al filialei Al-Qaeda din Siria”, e acum „noul partener al președintelui SUA primit cu onoruri la Casa Albă”. Ironia sorții, Abu Bakr al-Baghdadi, fondatorul ISIS și cel care-l numise pe Al-Sharaa la comanda grupării teroriste, a fost asasinat de un bombardament ordonat chiar de Trump. Săptămânalul britanic The Economist remarcă, din contră, că în teritoriile ocupate de Israel tendința e ca vremelnicul să devină permanent. Autoritatea Palestiniană e în realitate un organ temporar cu mandat legal de cinci ani – care tocmai a împlinit 30 de ani. Reconstrucția Gazei e complet blocată la o lună de la armistițiu. Statele arabe au întocmit planul de reconstrucție, dar nu poate fi aplicat până când nu se dezarmează Hamas. Care refuză să se dezarmeze. Cu alte cuvinte, un „armistițiu-zombie”, în contextul căruia cei „2 milioane de locuitori ai Gazei încep să se întrebe dacă și disperarea lor va deveni permanentă”. Presa israeliană pare mai preocupată pe moment de peisajul mediatic intern. The Jerusalem Post își dedică editorialul anunțatei închideri în martie a postului de radio al armatei, „sfârșitul rațional al unei anomalii demult depășite”. Canalul reprezintă un „experiment unic israelian”, dar și o sursă „perenă de controverse”. Cotidianul de stânga Haaretz lansează un apel către colegii din presa centrală de a „reveni cu picioarele pe pământ și a înceta să normalizeze prăpădul dreptei”. Ideea ar fi că în urma armistițiului din Gaza dreapta nu a obținut nimic, cu excepția eliberării ostaticilor, care era însă obiectivul principal al stângii. Frustrarea dreptei s-ar traduce astfel prin răbufniri ilustrate mai ales prin violențele din Cisiordania, pe care, acuză Haaretz, presa consacrată le tratează cu o nemeritată indulgență.
În Vest continuă și se ramifică scandalul izbucnit la BBC. O analiză din The Wall Street Journal apreciază că asistăm la „colapsul unei instituții fundamentale a societății britanice”, iar motivul acestuia e că BBC a ajuns să le „cânte în strună sentimentelor și prejudecăților elitei”. The Financial Times vede o problemă mai degrabă structurală, cuplată cu una politică. Funcția de director general cumulează calitatea de administrator șef și cea de redactor șef, fiind imposibil de îndeplinit astăzi, spre diferență de 1927, la înființarea postului. Iar BBC e instituție publică, dar și independentă de guvern, or guvernul „interferează tot mai mult cu independența ei, sub pretextul îmbunătățirii standardelor editoriale”. Britanicul The Telegraph trece acum pe continent pentru a semnala că televiziunile publice germane sunt „chiar mai rele decât BBC”. În octombrie s-a descoperit că postul public ZDF angajase pe post de jurnalist un terorist din Gaza, Ahmed Abu Mutair, membru cu acte al aripii militare a Hamasului, provocând acuzații că „irosește banii contribuabililor pe terorism”. Pentru a asigura un echilibru, explică Telegraph, Aliații au înființat după război în Germania două posturi publice finanțate printr-un impozit special: ARD, ușor de dreapta, și ZDF, un pic la stânga. „O vreme a funcționat”, dar, „în practică, ARD și ZDF vorbesc acum cu aceeași voce: o blândă predică progresistă care echivalează compasiunea cu virtutea și scepticismul cu cruzimea”.
Publicația israeliană Ynet News descrie recrudescența antisemitismului în SUA ca pe un „Reich woke” sau „Reich digital”, evidențiat de „colapsul centrului cultural: stânga, odinioară liberală și pluralistă, a fost devorată de zelul ideologic și absolutismul moral; dreapta, cândva conservatoare și patriotică, se scindează în mișcări populiste obsedate de conspirații și nemulțumiri”. Caracteristicile Reich-ului digital sunt: „ideologia fără granițe; propaganda se deplasează cu viteza indignării; limbajul e moral, dar metodele sunt fasciste. La 80 de ani după camerele de gazare am redescoperit tehnologia dezumanizării – numai că de data aceasta e optimizată pentru a-ți capta atenția”. Întâlnirea extremelor pe tărâmul antisemitismului e sesizată și de The New York Times: „Ideea că politica modernă se reduce la o uneltire malefică a unei cabale de sforari ai statului paralel și globaliști pe spinarea omului de rând a prins acum și la dreapta, reflectând convingerile extremei stângi despre relele închipuite ale sioniștilor și ale susținătorilor lor miliardari”. „Evreii nu au luxul de a fi indiferenți la nici una dintre amenințări. Tsunami-ul de antisemitism progresist care a lovit după 7 octombrie e urmat de alt val, la fel de înalt.” The Washington Post atrage atenția că „mișcarea conservatoare trebuie să traseze o linie roșie în privința antisemitismului – fiindcă altfel riscă să ajungă ca stânga”. Dar remarcă și „partea pozitivă a recentului scandal legat de antisemitism la dreapta: reacția adversă e încurajatoare.”
„Franța marchează joi 10 ani de la atacurile din Paris, când teroriști ai grupării jihadiste ISIS au ucis 130 de oameni într-un val de violență care a cuprins cafenele, restaurante și sala de concerte Bataclan, iar mulți supraviețuitori sunt încă traumatizați”, transmite Reuters. A fost cea mai mare pierdere de vieți omenești de pe pământul Franței din epoca postbelică, la care s-au adăugat și 413 de răniți. Le Figaro observă că, dacă acela a fost „apogeul atacurilor islamiste”, în deceniul scurs de atunci islamiștii au avut grijă ca „nici un peisaj familiar al Franței” să nu scape de terorism: „de la Paris la bisericuța din Saint-Etienne-du-Rouvray, trecând prin supermarketul din Trèbes și școala gimnazială din Bois d’Aulne”. Figaro mai reține că și după 10 ani „47% din francezi încă se simt furioși”, iar 60% afirmă că atentatele din 13 noiembrie le-au „schimbat pentru totdeauna modul în care privesc viața și viitorul”. Le Monde adaugă că la bilanțul morților mai putem adăuga doi supraviețuitori care s-au sinucis ulterior și încearcă să deslușească motivele carnagiului. „Scopul ideologic al ISIS e de a instaura prin violență un califat musulman.” Iar în comunicatul prin care revendica atentatul ISIS a „calificat Parisul drept «capitala abominațiunilor și perversiunii» și şi-a reiterat ura față de Occident și față de Franța în special. Ură care nu va înceta până când francezii nu vor «adopta islamul»”. Săptămânalul britanic The Spectator examinează deceniul scurs de atunci, apreciind că la capătul lui „Franța e mai dezbinată ca niciodată”. O dinamică îngrijorătoare se remarcă în special în privința tineretul musulman din Franța. Conform sondajelor recente, „65% din elevii de religie musulmană consideră că legea islamică e mai presus de legislația statului francez”, „31% din tinerii de 18-24 de ani consideră că e acceptabil să bați evrei pe stradă din cauza conflictului din Gaza”, iar „aproape 70% din indivizii arestați sub suspiciunea de complot terorist au sub 21 de ani și peste 50% din ei sunt motivați de dorința de a răzbuna Gaza”. Remarcând că „solidarizarea Franței e un obiectiv admirabil” urmărit de politicienii care organizează comemorarea, Spectator conchide totuși că: „Franța nu e solidară; Franța e dezbinată. A nega această realitate îi dezonorează pe cei morți – și îi primejduiește pe cei vii”. (Andrei Suba, RADOR)/asuba/denisse
